ymsd-afcn

Bilanţul Young Music @Street Delivery

ymsd-afcnÎncă de la primele ediții ale Street Delivery, muzica a fost unul dintre pilonii principali pe care s-a clădit proiectul. Ajuns la a opta ediţie, Street Delivery a adus anul acesta o nouă scenă de muzică, dedicată artiştilor debutanţi şi proiectelor în premieră.

Cele două scene Street Delivery au găzduit şi nume consacrate precum Subcarpaţi, Silent Strike sau Norzeatic, dar şi 15 artişti debutanţi: VRT, Pseudub, ZO, Tremour, US, Jo.E, Irie Warriors Session, Serious Dub, Agmantav, Mighty Boogie, Archer, Bia, Fane sau Brusten. Gândită ca o platformă de promovare a muzicii noi, scena amplasată în curtea TIAB a făcut posibil contactul unor artişti emergenţi cu un public mereu în aşteptarea a ceva nou. Dacă luăm în calcul numărul participanţilor, aplauzele, comentariile de la sfârşitul serilor şi postările din social media care au urmat concertelor, nu putem decât să tragem concluzia că la anul scena dedicată tinerilor artişti va face din nou parte din Street Delivery.

Sâmbătă dimineaţă, tinerii artişti invitaţi pe scena Young Music au participat la seminarul Piaţa românească de muzică – reguli nescrise pentru începători. Gândit în parteneriat cu casa de discuri A&A Records, scopul seminarului a fost să le prezinte tinerilor artişti o imagine cât mai apropiată de realitate a scenei muzicale româneşti.

Young Music @Street Delivery este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Young Music @Street Delivery în cifre:

2 scene de muzică

3 zile de festival

30 de artişti în program

peste 30000 de oameni prezenţi pe strada Arthur Verona pe parcursul festivalului

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.