Adevarul despre cazul harry quebert

Cînd Lolita ajunge la Twin Peaks. Adevărul despre cazul Quebert, Editura Trei, 2013

Joel_DickerAutorul

Va avea în curînd 28 de ani și e construit după modelul  actorilor de la Hollywood – nici o jurnalistă nu uită cînd îl descrie să precizeze chiar de mai multe ori cît e de frumos și a fost de altfel comparat cu Robert Pattinson pentru ochii lui și pentru barba de trei zile. Într-un an a devenit, dintr-un anonim perfect, finalist pe lista prestigiosului Premiu Goncourt. Prin urmare, e scriitor. De limbă franceză, născut la Geneva. Îi place să scrie în timp ce ascultă muzică, înconjurat de fotografii fără legătură cu subiectul cărții, ca să-și creeze un soi de bulă protectoare. Una dintre preferințele din playlist-ul lui ar fi de exemplu Use somebody cu Kings of Leon. Joel Dicker, marea revelație a anului 2012 în Elveția, dar și în Franța, a ratat totuși Goncourt-ul clasic și l-a primit pe cel al liceenilor, variantă creată de FNAC în 1988 și care presupune că, pornind de la aceeași listă scurtă pentru Goncourt, liceenii își desemnează propriul cîștigător. În afară de Goncourt des lycéens, cartea lui La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert a primit și Premiul Academiei Franceze. Mai mult ca sigur că la această oră tirajul estimat inițial de 170.000 de exemplare a fost epuizat. Fără doar și poate ursitoarele au vorbit în cifre în jurul leagănului micuțului Joel. Prima lui dorință legată de această carte a fost să scrie un roman american cu un cotor semnificativ.  Și i-a reușit: “afacerea” are aproape 700 de pagini.

Adevarul despre cazul harry quebertCartea

Poate că unii au visat la așa ceva, sub formă de fantezie sau de premoniție. Mă refer la o Lolită aterizată la Twin Peaks. Acestea ar fi primele referințe la care te gîndești încă de la începutul romanului. Bine, m-am mai gîndit apoi chiar și la Gide, văzînd fragmentele introductive de la începutul fiecărui capitol, care sînt de fapt lecțiile de scris ale unui maestru către ucenicul său. Mie mi-au amintit de celebrul început din Paludes: “Il dit : Tiens ! tu travailles ? / Je répondis : « J’écris Paludes. / – Qu’est-ce que c’est ? – Un livre. / – Pour moi ? – Non./– Trop savant ?… – Ennuyeux. / – Pourquoi l’écrire alors ? – Sinon qui l’écrirait ? / – Encore des confessions ? – Presque pas.”  Dacă însă Paludes se termină repede, creînd un stil minimalist și absurd al povestirii,  La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert se desfășoară din plin pe sute de pagini, ceea ce pe unii i-a făcut să spună că ar fi un roman vorbăreț. Și în același timp să se întrebe în ce măsură această poveste cu o lolită numită Nola Kellergan, ucisă în mod misterios într-o sîmbătă, mai precis pe 30 august 1975, este un roman polițist, un roman negru, un roman inițiatic, un roman de dragoste, o farsă, o carte-în-carte-în-carte sau un roman postmodern, adică o modă care a trecut deja. Postmodern într-un sens foarte larg, adică amestecînd în el cît mai multe registre și referințe posibile. Un roman cu foarte multe sertare pe care nu le poți deschide atunci cînd vrei tu, ci ți se deschid rînd pe rînd, în ordinea prestabilită de un autor totuși omniscient, pentru a ți se arăta că adevărul nu e niciodată unul singur, că perspectivele sînt multiple, că iluzie există peste tot, că în cea mai precisă anchetă sînt lucruri care-ți scapă, că vinovatul e întotdeauna în altă parte, că victima nu e întotdeauna inocentă. Ce rămîne totuși paradoxal în această carte despre America, scrisă de un elvețian care și-a petrecut multe vacanțe în Nord-Estul Statelor Unite, în New England, este faptul că, în ciuda multelor sertare, etalate într-un soi de maraton de 700 de pagini parcurs cu sufletul la gură, adevărul este totuși pînă la urmă unul singur, misterele dispar unul cîte unul, nu rămîne nimic nedemonstrat, nescos la iveală, neanalizat.

Prin urmare, avem o poveste de dragoste? Avem. Și încă una interzisă, între un scriitor de 35 de ani, Harry Quebert, retras în orășelul numit Aurora, și o fată de 15 ani. Avem o poveste polițistă? Avem. Nola, fata de 15 ani, este ucisă în mod inexplicabil și dispărută fără urmă în vara lui 1975. Ancheta din perioada crimei nu descoperă făptașul și nici corpul victimei, găsit abia în 2008. Ce mai avem în afară de eros și thanatos? Toate clișeele legate de scris, care e comparat aici cu boxul și în general cu orice sport care cere performanță, dar și toate locurile comune ale filmelor americane, ale societății de consum, ale marketingului și PR-ului, puse la un loc într-un fel de trecere în revistă uneori ironică, alteori nu. Aurora este acea provincie americană unde nu se întîmplă nimic și unde în același timp se întîmplă cele mai ciudate lucruri, este locul care nu există niciunde pe hartă și totuși există peste tot. Se pare că nu are nici o legătură, după cum spune autorul, cu orășelul american cu același nume unde, în iulie anul trecut, un tînăr deschidea focul într-un cinema, omorînd 12 oameni. La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert era deja la tipar în momentul masacrului. Și avem înainte de toate în acest roman un tînăr scriitor, Marcus Goldberg (care în vremea liceului era supranumit Formidabilul),  speriat de propria impostură și de lipsa inspirației, plecat mai întîi în căutarea unui maestru și apoi în apărarea lui. Cu el s-au identificat poate mulți dintre liceenii care au citit cartea în vederea acordării premiului pomenit la început.

Deznodămîntul

Joel Dicker mărturisește în toate interviurile sale că și-a dorit un roman american și că a decis după mai multe variante ca personajele sale să fie americani și nu elvețieni sau francezi aflați în trecere prin Vermont, Massachusetts sau Maine. Dacă ai visat vreodată o carte ca un film american, atunci aceasta e. Cu toate că se folosește de trucurile elementare ale scrierilor generic numite postmoderne, te ține pînă la capăt, de voie, de nevoie, ca să afli făptașul. Deși “făptașul” e unul singur: băiatul cu chip de Hollywood, Joel Dicker. Cu La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert  poți să te prinzi în jocul ăsta cu cititul. E o chestie să cari după tine în geantă un roman de 700 de pagini… Cei mai mulți susțin că l-au dat gata în două zile. Iar după ce-l termini poți să treci la următoarele. La următoarele cărți, desigur.



There are no comments

Add yours