Farame de viata

Cum ar fi dac-ar fi…

Psihologia şi artele abundă de jocuri proiective, prin care imaginaţia este forţată să refacă mersul vieţii, dacă destinul ar fi luat-o pe altă uşă. Când, însă, le joci spontan, creativitatea lasă, de obicei, loc frustrărilor. E ceea ce li se întâmplă personajelor din Fărâme de viaţă, cartea Zeruyei Shalevk, tradusă din ebraică de Ioana Petridean. Par că sunt o familie reuşită, aşa-numita cereal pack family a reclamelor americane, cu doi părinţi şi doi copii, fată şi băiat. Tatăl moare, şi lasă o mamă nepricepută şi absentă să-i crească pe Avner şi Dina, din care scoate nişte oameni necopţi emoţional, urmându-şi destinul de soţi şi de părinţi, dar fără tragere de inimă. De fapt, cu monologurile lui, vocea gândurilor, câteodată greu de urmărit, pare un roman al punctelor de vedere, pe linia modernismului de secol XX. Toţi, Hemda (mama), Dina şi Avner, fiica şi fiul ei, Ghideon şi Shlomit, partenerii lor, Nitzen, fiica Dinei, Tomar şi Yotam, băieţii lui Avner, par a fi unul şi acelaşi om, în contexte diferite. Toţi suferă de un morb familial, care-i face să aleagă tot timpul altceva decât li se potriveşte. Sunt nelalocul lor oriunde i-ai pune, Dina părăsindu-şi catedra universitară pentru că profesorul cu care lucra şi-a promovat amanta, prietena ei cea mai bună, Avner apărându-i, ca avocat, pe beduini, atrăgându-şi chicoteli şi antipatii. Hemda, în primul rând, e o dezrădăcinată, cu amintirile împărţite între muntele Hermon din Galileea, unde-şi trăise copilăria, şi Iudeea unde a ajuns să locuiască, în Ierusalimul pe care şi l-a dorit, dar de care se simte străină. Între kibbutzul unde fiecare avea locul lui, şi primea o menire, şi oraşul în care trebuie să decidă pentru ea, şi pentru ai ei. Cu atât mai greu cu cât nu i se cere niciodată sfatul, sau ajutorul.

Până la sfârşit când, pe moarte, imobilizată la pat, primeşte vizite ale copiilor şi nepoatei, pe care nu-i mai văzuse de mult, altfel decât îndeplinind, fugitiv, o datorie. Mersul vieţilor lor îi scoate din rutină, din alcătuirea de plastilină a unor familii aparent normale, şi-i face să aibă probleme, rupturi interioare, dileme, pe care vin să le discute cu bătrâna neputincioasă, dar încă lucidă. Dina, care predă istoria la un colegiu, specializată în exilul evreilor sefarzi şi pradă, ea însăşi, unui soi de hăituire, vrea să adopte un copil. Ideea asta nebunească prinde substanţă, tot mai mult, pe zi ce adolescenta Nitzen se îndepărtează, într-o lume a ei. Mamă şi fiică i se destăinuie Hemdei, şi legătura asta târzie le va lămuri, celor trei femei, din trei generaţii, de acelaşi sânge, deşi n-au simţit-o niciodată, pe ce drumuri trebuie s-o apuce. Când Dina ajunge în Siberia şi reuşeşte să găsească, în sfârşit, copilul străin şi abandonat pe care-l va aduce în ţara şi în viaţa ei, primeşte, la telefon, vestea morţii mamei. Amândouă, deodată, s-au eliberat.

Însoţind-o pe Hemda la spital, după ce căzuse în casă încercând să ajungă, iluzoriu, lângă lacul pe care-l părăsise de copilă, Avner are revelaţia unei iubiri profunde şi clandestine, care uneşte doi oameni pe patul de suferinţă, ea veghindu-l în ziua când inima lui va ceda. Natura fericirii, efemeră, tragică, aşa cum i se arată atunci, îl trezeşte pe funcţionarul rutinat şi neglijent, şi-l face să-şi pună întrebări. Un ceas astral pare că bate pentru toţi, făcându-i să vadă miracolul din detalii. Şi să trăiască mai intens, reparând, în foarte scurt timp, ceea ce au stricat toată viaţa.

Şi totuşi, se poate, asta spune, până la capăt, povestea scrisă de Zeruya Shalev. Cum ar fi dac-ar fi este o întrebare la care, câteodată, există răspuns.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.