despre-oameni-si-melci-527738l

Despre oameni şi melci

Cu greu convingi spectatorul român să intre la un film românesc, mai ales la mall, unde sunt atâtea tentaţii hollywoodiene. “Despre oameni şi melci” ţinteşte, culmea, spre marele public. Nu este un film conceput să facă circuitul festivalurilor internaţionale pentru a-i fi recunoscută valoarea, ulterior, în ţară, ci aşteaptă asta de la noi

Cel de-al doilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu rupe lanţul creat de producţiile în stilul minimalist din ultimii ani, de care mulţi dintre noi poate am început să ne plictisim. Scenariul scris de Ionuţ Teianu, care a emigrat în Franţa la începutul anilor 90, cerea o abordare regizorală ludică şi colorată. Aşadar, mulţi se vor bucura că filmul arată şi (mai ales) sună foarte bine. Nici nu ar fi de mirare în condiţiile în care imaginea semnată de Vivi Drăgan Vasile reflectă întocmai sentimentul unei societăţi care îşi trăieşte cu entuziasm şi naivitate libertatea proaspăt căpătată.

Povestea ne duce înapoi la nostalgicii ani de tranziţie, mai precis în 1992, în Câmpulung Muscel. Uzina ARO, aflată în faliment, urmează să fie cumpărată de un cuplu de investitori francezi tată-fiu (Fraçois Stevenin şi Robinson Stevenin) şi să fie transformată în fabrică de conserve de melci, cu sprijinul tacit al “vulpoiului bătrân” Dorel Vişan în calitate de director al fabricii. Cam atât despre melcii din titlu, folosiţi atât ca resort al acţiunii, cât şi ca laitmotiv al filmului – Giurgiu utilizează gasteropodele pentru a lega frumos câteva cadre. Despre oameni, filmul are mai multe de spus. De fapt, e mai mult o chestiune de matematică. Din cei 3000 de viitori şomeri de la ARO, fiecare în parte speră că va fi unul din cei 300 de culegători de melci care va rămâne să lucreze la noua fabrică. Numai unul dintre ei, liderul de sindicat şi de opinie George Petrescu (Andi Vasluianu), propune o soluţie mai bună pentru toţi: să pună mână de la mână şi să cumpere ei fabrica. Cum? Gică vede o reclamă şi vrea să convingă 1000 de colegi să îşi vândă sperma unei clinici americane de la Bucureşti (un borcănel pe zi timp de 6 zile pentru 50 de dolari).

Oricât de naivă pare premisa ca aşa ceva să fie verosimil, povestea chiar este inspirată dintr-o ştire asemănătoare care a fost ridiculizată în presă în 2002. Regizorul declară, amintindu-şi de perioada respectivă, că e în stare să creadă o asemenea poveste, considerând haosul social şi politic ai acelor ani în România.

Multitudinea personajelor realizate de o distribuţie valoroasă oferă destule oportunităţi de exercitare a umorului. Modul în care cele două lumi, română şi franceză, interacţionează şi limbajul (de lemn), sunt principala sursă de amuzament. Monica Bârlădeanu, realizează unul din cele mai complexe roluri ale ei – Manuela, secretara focoasă a directorului, nemăritată la 30 de ani şi cu visuri de emigrare. De la prima secvenţă, în care o surprindem în toiul unei partide de sex cu protagonistul pe acoperişul uzinei, până la finalul filmului, Manuela trece printr-un proces de adaptare anevoios şi se străduieşte să se descurce într-o societate dominată de bărbaţi. Secvenţele de râs predomină şi se scurg într-un ritm alert, Giurgiu renunţând, acolo unde nu e nevoie, la dramatismele făţişe de tip “Legături bolnăvicioase” (2006).

Îl admir pe Tudor Giurgiu pentru curajul de a le cere întâi spectatorilor români să-i valideze efortul cinematografic, mai ales că promisiunea făcută publicului este îndeplinită peste aşteptări. “Despre oameni şi melci” este o comedie amuzantă și lejeră. Scenografia filmului va naşte în spectatori nostalgii nebănuite după o perioadă pe cât de săracă şi kitschoasă, pe atât de frumoasă şi plină de speranţă.



There are no comments

Add yours