Despre noi

Despre Cărtureşti: cine suntem, ce credem, cui ne adresăm?

Chiar dacă din punct de vedere economic suntem o bulină minusculă în marele indicator PIB, din punctul de vedere mult mai relevant al FIB („fericirea internă brută”) suntem destul de importanţi.”
Șerban Radu, fondator Cărtureşti

De peste 20 de ani, Cărturești redefinește așteptările pe care le avem de la o librărie. Dacă Borges avea dreptate, și Paradisul este o mare bibliotecă, noi încercăm să o aducem la picioarele cititorilor din România. De aceea, o vizită în oricare dintre librăriile Cărtureşti este o experienţă în sine. Pe lângă o selecție foarte bogată de cărţi, muzici şi filme de artă, Cărturești vă așteaptă de fiecare dată cu ceaiuri aromate, cu muzică în surdină sau cu lansări de carte şi expoziții ale unor artiști apreciați. Şi dacă se vorbeşte atât de mult despre librăriile Cărtureşti, asta se întâmplă pentru că aici găsiţi întotdeauna mai mult decât cărţi.

Credem că principala noastră realizare este aceea de a fi făcut cititul „cool” din nou, punând la dispoziţia clienților noștri un loc cu adevărat prietenos unde să se întâlnească, să discute, să construiască proiecte și nu în ultimul rând să citească. Astfel, în peste un deceniu de experienţă, Cărtureşti a devenit şi un fel de „cool curator,” adăugând rafturilor sale tot felul de obiecte care ne fac viaţa mai frumoasă: accesorii de lectură sau de ceai, decoraţiuni, obiecte de design, gadgeturi şi produse ingenioase. Aşa am ajuns o destinaţie preferată pentru alegerea unui cadou deştept.

Cărtureşti aparţine celor care şi l-au imaginat. Alături de noi în acest exerciţiu continuu de imaginaţie sunt toţi cei care au încredere în puterea cărţilor de a schimba, discret, vieţi; în puterea muzicii și a filmelor de a schimba mentalităţi. Clienții Cărturești sunt cel mai de încredere partener al nostru şi cel mai important comentator al planurilor şi al acţiunilor noastre. Dacă aveţi ceva să ne spuneţi, vă aşteptăm în librării, pe blog, pe pagina de Facebook sau la info@carturesti.net.

O SCURTĂ ISTORIE

2000: Doi tineri, Nicoleta și Șerban, hotărâți să creeze o comunitate de idei în jurul cărților, deschid prima librarie Cărtureşti. Ea funcționează și azi pe stradaEdgar Quinet din Bucureşti, la nr. 9.

2003: Cărtureşti deschide o a doua librărie în Bucureşti, de data aceasta mult mai mare, pe strada Pictor Arthur Verona, într-o frumoasă casă de secol XIX, aparţinând familiei Sturdza.

2005-2010: Se deschid librării Cărturești la Iaşi, Timişoara, Cluj, Constanţa, Suceava, Braşov și Arad.

2008: O importantă instituție culturală invită Cărturești la Muzeul Țăranului Român. La final de 2008, de Ziua Națională a României, Cărturești și Institutul Cultural Român pregătesc o surpriză compatrioților din New York, deschizând prima librarie românească din SUA.

2009: În vara lui 2009, Cărtureşti oferă bucureştenilor o oază de linişte şi verdeaţă, dar şi un spaţiu de concerte şi huzur în spatele librăriei din strada Arthur Verona – Grădina Verona.

2009: Cărtureşti deschide librăria online – primele comenzi pe carturesti.ro! Librăria online a crescut organic în fiecare an și a moștenit de la surorile mai mari, librăriile, atenția la detaliu, grija pentru cererile şi nevoile clienților.

2011: Cărturești deschide o nouă librărie, prima într-un mall din București – Cărturești AFI Palace Cotroceni –, aducând pe piața din România un nou concept de design pentru un spațiu de retail specific marilor centre comerciale.

2011: În decembrie, Cărtureşti lansează proiectul ROD [Romanian Design], dedicate expunerii, promovării şi comercializării de produse cu design românesc.

2012: Se deschide Cărturești Palas Iași. Colaborarea cu biroul de arhitectură Square One continuă pe linia designului interior extravagant început cu Cărturești AFI Cotroceni în cel mai modern complex comercial din România.

2013 : Cărturești deschide 3 noi librării, două în zona de nord a Bucureștiului – în Băneasa Shopping City și Promenada Mall din Floreasca – și una în AFI Palace Ploiești.

2015: Cărtureşti deschide în februarie o nouă librărie-concept într-o clădire-monument din centrul istoric al Bucureștiului: Caruselul de pe Lipscani. Urmează în mai librăria Cărturești MegaMall, deschisă în centrul comercial cu același nume.

2015-2019: Până la începutul lui 2019, Cărturești strânge în portofoliu 26 de librării în 13 orașe: București, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Constanța, Suceava, Arad, Oradea, Craiova, Ploiești, Baia Mare, Sibiu. Printre ele se numără și proiecte speciale precum Cărturești & friends, spațiu umbrelă pentru Cărturești și prietenii săi: librăria Anthony Frost + studioul Receptor, sau Modul Cărturești, librărie-hibrid care îmbină cultura vizuală, natura, arta și cafeaua.

2020: La fel ca restul librăriilor din lume, Cărturești este afectat de criza provocată de pandemia SARS-COV2. După o primăvară petrecută cu spațiile închise și cu librăria online ca singur sprijin în vânzări, Cărturești revine la viață cu ajutorul cititorilor și deschide colaborări cu actori precum Vivre.ro, Mega Image, Tazz, Bringo, Food Panda – menite să facă librăria mai accesibilă cititorilor, oriunde ar fi aceștia. În vară, lansează campania CărTOURești, prin care librăria se transformă – în mod simbolic – într-o agenție de turism, oferind o alternativă pentru călătorii într-un sezon al concediilor atipic. În toamnă, lansează Bursele Cărturești, un proiect gândit să sprijine scriitorii români contemporani prin rezidențe de creație în parteneriat cu ProPatrimonio și Asociația Maria. În octombrie, se deschide librăria cu numărul #38: Cărturești AFI Brașov.

2021: Anul debutează cu premii: Șerban Radu este decorat de Președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, cu Medalia „Meritul Cultural” pentru promovarea culturii, iar  Cărturești Verona este desemnată Librăria anului în lume în cadrul London Book Fair International Excellence Awards. Cărturești Verso le propune cititorilor să-și mute biroul la Cărturești și sărbătorește transformarea sa în  spațiu de coworking în cadrul unui parteneriat cu HotSpot Workhub.

2022-2023: Noi librării Cărturești se deschid în țară la Drobeta Turnu Severin, Târgoviște, Piatra Neamț, Arad și Târgu Mureș, dar și la Chișinău, Cărturești Port. La sfârșit de noiembrie 2023 își deschide porțile mult așteptata librărie din inima Clujului, Cărturești Casa Hintz, vecină cu Muzeului Farmaciei. 2023 este și anul în care Cărturești deschide înscrierile pentru Premiile Cărturino, primul premiu dedicat literaturii pentru copii din România. Bursele și rezidențele de creație Cărturești își continuă parcursul, ajungând la ediția a 4-a, în timp ce Rezidențele de creație vizuală de la Viscri, deschise cu sprijinul Pro Patrimonio și Graphic Front, își sărbătoresc primii câștigători. Se lansează podcastul Carte și miere, dedicat autorilor români, dar ne bucurăm și de multe vizite ale autorilor străini în librărie, precum Gabor Maté sau Viet Thanh Nguyen.

carturesti_superbrands

RECUNOAȘTERE

Suntem mândri de premiile și distincțiile pe care le-am primit. Cea mai importantă rămâne, însă, recunoașterea publicului nostru, care ne-a fost partener  în această aventură zilnică de salvare a lecturii ca mod de viaţă.

  • 2008, 2009 şi 2013: Cărtureşti a primit premiul Superbrands Romania în cadrul Programului Superbrands, dedicat recunoaşterii performanţei excepţionale în branding
  • Bookshop of the month – selectată de The Gestalten în April 2009
  • Al doilea loc în categoria Corporate Social Responsibility la Gala Societăţii Civile în 2010 pentru proiectul Street Delivery
  • Cea mai bună librărie – Bun de Tipar. Gala Industriei de Carte din România2012
  • Cea mai cool librărie din România şi locul 3 în Top 100 cele mai cool branduri din Romania – Premiile Forbes Awards 2013
  • Certificat de excelenţă pentru 2012 şi 2013, acordat de Trip Advisor
  • Cea mai bună ceainărie din București – Gala Food & Bar 2011, 2012 şi 2013
  • Cea mai bună campanie de marketing şi PR – Gala Industriei de Carte din România2013
  • Finaliști în categoria International Excellence Awards în cadrul London Book Fair 2018
  • Premiu în categoria Business – Gala Biz: Valori de România 2018
  • Laureați – Gala Made in Romania 2018
  • Locul 2 la Premiile Webstock, la categoria Best Company Blog, 2020
  • Premiul secțiunii „Arhitectura amenajărilor interioare/amenajări corporate și retail” în cadrul Anualei de Arhitectură București, 2020
  • Medalia “Meritul cultural” Clasa a III-a, Categoria F – „Promovarea culturii” acordată cofondatorului Cărturești, Șerban Radu, de către Președintele României, Domnul Klaus Iohannis, 2021
  • Bookstore of The Year Award pentru Cărturești Verona în cadrul London Book Fair International Excellence Awards, iunie 2021