elefanti_cuci_cai_si_eu_emil-afis-final

Elefanți, cuci, cai și EU Expoziție interactivă în cadrul proiectului Start! Muzeul copilului

Asociația Da’DeCe invită copiii însoțiți de părinți sau profesori, învățători sau educatori să ia parte la o aventură culturală care pornește de la obiectele lor preferate: jucăriile. Elefanți, cuci, cai și EU, dar și păpuși, marionete, cerbi, mingi, mașinării delicate, mici instrumente muzicale și clopoței se prezintă pentru prima dată ochilor, mânuțelor și curiozității copiilor, după ce au stat ascunse în lumea domnului Iosif Herțea. Și pentru că lumea aceasta devenise prea mare, diversă și interesantă, a fost numită colecție și a fost dăruită asociației Da’DeCe pentru că ea să fie deschisă și disponibilă celor care știu cel mai bine ce să facă cu ea. Expoziția este realizată după ce colecția a fost atent cercetată de o echipă de specialiști în obiecte atât de mici, conservată (adică îngrijită astfel încât toate obiectele să se păstreze într-o stare bună). Și pentru că obiectele erau fie frumoase, fie pufoase, fie jucăușe, fie zornăitoare, fie păreau că acum încep să vorbească, curatorii (oamenii care știu să creeze povești din obiecte și să le așeze într-o expoziție astfel încât să bucure oamenii) au conceput o expoziție special pentru copii dar și pentru adulții care vor să-și amintească de copilărie și de obiectele cele mai dragi de atunci.elefanti_cuci_cai_si_eu_emil-afis-final

Cine e cel care a fost atât de generos încât a dăruit obiectele lui atât de dragi? Iosif Herțea, donatorul colecției, este etnomuzicolog (adică e pasionat de muzica populară, dar aceea ascunsă în sate izolate și cântată cu instrumente autentice), compozitor de muzică de teatru (să meșterești și să amesteci sunetele într-o manieră proprie e o bucurie pentru el) iar pasiunea pentru jucării l-a însoțit toată viața pentru că așa face un colecționar, odată Domnul Herțea este colecționarul care toată viața a strâns jucării dintre cele mai diverse: făcute de copiii de la țară (manuale deci) sau create în fabrici, cumpărate din târguri din toată lumea, din plastic, metal sau lemn, mici, mari, lucioase, pufoase sau prețioase, toate, strânse cu bucuria că ele vor fi arătate într-un Muzeu al copilului. Cadrul ideal pe care l-am creat este proiectul pilot Start! Muzeul copilului cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Iată ce spune Irina Hasnaș Hubbard, unul dintre curatori: ”Expoziția se dorește a fi un loc de întâlnire pentru copii și familii, în care să găsească jucării și să descopere povești. Vizitatorii sunt invitați să interacționeze cu piesele din expoziție, să creeze povești, să deseneze, să confecționeze păpuși, să le joace în scenete de teatru și să-și caute locul preferat în expoziție, animând-o cu prezența lor. Ei vor (…) putea la rândul lor alcătui colecții de obiecte, selectându-le și aranjându-le după dorință, dar și ghidați de texte sau jucării”. Un alt secret este acela că expoziția va avea 5 spații interactive (adică colțuri în care copiii se joacă în voie), fiecare dezvăluind câte o poveste și câte un obiect sau o serie de obiecte.

Iulia Iordan, povestitoare prin excelență, a adăugat expoziției un iz de poveste pe care vă invităm să-l descoperiți, să-l înnoiți și să-l recreați cu ajutorul jucăriilor din colecție.

E voie! Și să atingeți, și să reinventați, să cotrobăiți și să vă bucurați! Pentru că expoziția anunță un nou concept de muzeu în care toate aceste bucurii ale copiilor se vor putea manifesta, totul în Muzeul copilului pe care îl vom inventa împreună cu cei mici, spre deplina folosire și bucurie!

Expoziția este însoțită de mai multe ateliere și programe educative:

  1. Jucăriile sunt vii, ateliere teatrale susținute de Daniela Mișcov (animator cultural) și Bruno Mastan (actor păpușar). Întâlnirile cu ei au loc sâmbătă, 10 iunie, între orele 16.00 și 17.30 și duminică, 25 iunie, între orele 11.00 și 12.30. Participarea se face fără înscriere și este gratuită.
  2. Stories on the map11 iunie, orele 10.00-14.00 – un eveniment inițiat de Ambasada Libanului la București care se desfășoară în mai multe spații din Arcub, inclusiv în expoziția ”Elefanți, cuci, cai și EU” unde actorul Bruno Mastan va (re)crea povești românești și orientale cu ajutorul păpușilor din expoziție. Participarea se face fără înscriere și este gratuită, iar unele părți din program se desfășoară în limba engleză sau franceză.

***

Expoziția ”Elefanți, cuci, cai și EU” este deschisă la Arcub, Sala Arcelor (parter), str. Lipscani, nr. 84-90, București până în data de 30 iunie 2017.

Program de vizitare:

Miercuri-vineri 10.00-15.00

Sâmbătă-duminică 10.00-18.00

Luni, marți – închis

Accesul este gratuit.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.