Ep.3: Rodica Lazăr față-n față cu Elena Marcu

Bere, Muzici & Povești este o producție video, realizată împreună cu prietenii de la Staropramen, unde oameni unul şi unul, se pun la discuţii cu un interlocutor pe măsura. Finalul? Să ne uităm la episodul 3 din “Bere, Muzici şi Poveşti”.

ÎN EPISODUL 3 DIN SERIE, SE ÎNTÂLNESC:

RODICA LAZĂR: actriță
S-a născut în Onești și a absolvit UNATC-ul. În studenție, a colaborat cu Teatrul Bulandra și, după absolvire, a devenit angajată a aceluiași teatru, lucrând cu regizori mari ca Alexandru Darie, Andrei Șerban și Yuri Kordonsky. Primul film în care a jucat a fost Amen, al lui Costa-Gavras. A continuat să joace în filme valoroase, ca Moartea Domnului Lăzărescu, al lui Cristi Puiu, Tinerețe fără bătrânețe, al lui Francis Ford Coppola, Orizont, al lui Marian Crișan, și Principii de viață, al lui Constantin Popescu.

În 2016, a jucat rolul Elenei Zamfir, procuror criminalist, în Valea Mută, o mini-serie HBO, iar cel mai recent lungmetraj al său este Uruguay, regizat de Jesús del Cerro, aflat în prezent în post-producție.

ELENA MARCU: owner al noii edituri independente Black Button Books
A învățat să scrie și să citească la 5 ani. De la început, a citit mai bine decât a scris. Lucrează pe muzică și merge pe muzică și mai și dansează din când în când. Citește cu picioarele sprijinite sus, pe perete, și când tălpile nu-i coboară preț de câteva sute de pagini, știe că are în mână o carte de publicat.

Căci, împreună cu Ana Bulgăr și Anca Dumitrescu, a fondat la finalul lui 2016 o mică editură independentă, menită să aducă un suflu nou în piața de carte din România, să deschidă și alte perspective, să informeze și să inspire. Mai multe despre editura Black Button Books și ale ei 3 zâne bune, aici.



There are no comments

Add yours