EVERYDAY DRAMA – ateliere de dramaturgie lunea de la ora 19 librăria Cărtureşti, Iulius Mall, Cluj-Napoca

15 noiembrie, 22 noiembrie, 6 și 13 decembrie, Librăria Cărtureşti, Iulius Mall, Cluj

Librăria Cărtureşti din Cluj demarează a doua ediţie a proiectului EVERYDAY DRAMA, realizat în colaborare cu revista MAN.IN.FEST şi Facultatea de Teatru şi Televiziune, Centrul de Cercetare şi Creaţie “Vlad Mugur” – o serie de întîlniri dedicate textului de teatru şi celei mai noi generaţii de dramaturgi din Cluj. Cele alese să reprezinte această generaţie anul acesta sînte Mona Bozdog, Ivona Vîstraş, Diana Moga, Anca Nicolae, Ana Cucu-Popescu, Andreea Duda şi Alexandra Băcanu, ale căror texte vor fi interpretate (ca spectacole lectură) de colegii lor de la secţia de actorie. Întîlnirile sînt concepute ca ateliere, mizînd pe un dialog viu şi folositor cu publicul – de folos, sperăm, ambelor părţi.

Prima întîlnire, cea din 15 noiembrie, va fi o prezentare a proiectului, a revistei MAN.IN.FEST (cu suplimentul dedicat Taberei de dramaturgia cotidianului 2010) şi a volumului Studii de teatru şi film. Tot atunci vor fi proiectate şi câteva reportaje filmate în vara aceasta la Braşov.

Cea de-a doua, din data de 22 noiembrie, va prezenta reportaje şi textul Monei Bozdog, iar următoarele trei întîlniri vor cuprinde cîte o monodramă şi o piesă, după următorul program:

29 noiembrie – Ciorna de Ivona Vîstraş şi Complotul porumbeilor… de Diana Moga;
06 decembrie – Aceeaşi zi din viaţa mea de Anca Nicolae (absolventă de actorie) şi Isusul acarienilor de Ana Cucu-Popescu;
13 decembrie – Loc lipsă de Andreea Duda şi Libertatea e un alt cuvânt de Alexa Băcanu.

Vă aşteptăm în fiecare zi de luni de la ora 19 la atelierele de dramaturgie!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.