sergiutamas

Seară de lectură interactivă cu Sergiu Tamaș

sergiutamasJoi , 2 iulie, ora 19:00 la Carturesti Verona aduceți-vă bucuria de a scrie, lăsați-vă fantezia să zboare și haideți să scriem împreună o poveste: ”Iar dacă viața-i trecătoare, să-i presărăm în cale trandafiri…”

Conceptul cărții: Scriem împreună trei povești. Prima, cea de la care a început totul, este versiunea originală a poveștii și e scrisă integral de autor. Celelalte două păstrează partea de început, și anume capitolul “Identitate furată”. Una din ele e scrisă împreună cu cei care vin la întâlnirile Cărțile pe față sau în turneul prin țară, în cadrul întâlnirilor față în față cu autorul iar a treia este scrisă pe comunitatea De mână cu viața, pe Facebook. Povestea originală va fi publicată la un an de la start.

Mesaj către cititori și către co-autori: Poți, și chiar te invit să mă întrerupi pe parcursul poveștii dacă ai idei care ne-ar putea ajuta să continuăm.

Organizarea acestei întâlniri a apărut la dorința autorului de a implica cititorii în scrierea continuării cărții.
Se vor citi primele capitole din textul lui Sergiu Tamaș, „Iar dacă viața-i trecătoare, să-i presărăm în cale trandafiri…” după care fiecare persoană prezentă va avea ocazia de a contribui la continuarea poveștii, în scris și verbal. Cartea va fi publicată în 3 versiuni: versiunea ce va apărea în februarie anul viitor, scrisă integral de autor, o versiune în care oricine poate contribui la continuarea poveștii capitol cu capitol în întâlniri față-n față și o versiune realizată pe Facebook, cu ajutorul comunității online.

Nu uitați să marcați în calendar data de 2 iulie 2015, întâlnirea cu cititorii și scriitorii care vor scrie împreună al 4-lea capitol al cărții Iar dacă viața-i trecătoare să-i presărăm în cale trandafiri…! Mai multe detalii găsiți pe www.demanacuviata.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

De mână cu viața
www.demanacuviata.ro
Facebook

Acest eveniment are loc în:



There are 26 comments

Add yours
  1. irina

    un adevarat succes…in sfarsit va avea si romania un adevarat loc in mintea celor ce ne-au vizitat.

  2. Sol

    intri in librarie si simti un miros de ceai si in fumdal se aude muzica de calitate… o atmosfera foarte relaxanta! chiar si adolescentii zapaciti sunt vrajiti de cum intra!

  3. Elena Lövgren

    Desi Stockholm,unde traiesc, nu duce lipsa de librarii “cu dichis”, duc dorul Carturestilor si abia astept sa trec pragul pe str.Quinet. E ceva magic acolo si, bineinteles, si pe Verona.Pleci din librarie cu sufletul impacat si incarcat de vise…

  4. Rzv

    Nu e un loc cu nimic special decat intr-o tara fara Borders. Gasesc penibil amalgamul de Tarkovsky si Harry Potter, Mihaela Radulescu si Nabokov. Ar trebui selectate marfurile, sa nu mai vanda toate gunoaiele, daca tot se vor un loc elitist.

  5. daniel

    @Rzv
    salut. uite, noi nu am pretins niciodata ca am fi o librarie elitista, cel putin nu dpdv al ofertei. criteriile noastre de selectie sunt subiective si gandite pentru publicul nostru, nu pentru cel de la Borders.
    publicul nostru este unul de elita , unul interesat de diversitate, deschis, tolerant si creativ.
    am fost si noi la Borders, Harry Potter nu lipseste din raft. Mihaela Radulescu nu aveau, deci noi avem ceva in plus.

  6. carturesti

    Dragi vizitatori, vă rugăm să adresaţi cererile voastre speciale şi întrebările legate de angajări sau orice problemă deosebită, pe mail sau telefonic. Veţi primi răspunsuri mult mai rapid în acest fel.Vă mulţumim!

  7. Andreea

    Buna,
    Vreau sa va felicit pentru ambianta deosebita pe care o creati si o mentineti cu multa atentie pentru carti,muzica si filme,toate de cea mai buna calitate.
    Pot gasi la voi in librarie numerele din iunie 2008 ale revistelor Premiere si Madame Figaro? Astept raspunsul vostru si va urez succes in continuare!

  8. mindwarp

    @rzv
    mda, sa-ti stea tie fitele elitiste in gat.putul gandirii si pendula timpului sa te ajunga din urma, ca vad ca ai ratat startul.lasa-ne pe noi sa decidem ce am vrea sa vedem pe rafturi!

  9. carturesti

    salut mindwarp. vreau să te rog, pe tine şi pe ceilalţi vizitatori ai acestui site, să îl laşi pe Rzv să se exprime aşa cum crede el de cuviinţă. nu ne-a obligat nimeni să creem aceste pagini, este risc pe care nu şi-l asumă oricine, dar mizăm pe bunul simţ al fiecăruia. Rzv are dreptul la o opinie şi nu considerăm deloc necesar să continuăm discuţia cu el după urarea pe care ne-a adresat-o.
    vă reamintesc că suntem bucuroşi să primim orice sugestii aveţi, vizavi de concept, ofertă, calitatea serviciilor, dar prin e-mail.
    mulţumesc.

  10. MandrulDuce

    Rzv, inainte sa iti exprimi o parere categorica si unliaterala, ar fi bine sa iei in considerare toti factorii. Carturesti este,inainte de toate, un business. Si ca orice afacere,scopul principal este sa vanda.Probabil si echipa Carturesti si-ar dori sa poata fi mai selectiva, si axata mai mult pe anumite chestii.Insa stii cum este cu raul necesar.Nu traim intr-o lume perfecta, deci suntem fortati la a face compromisuri. Pe care cu siguranta le faci si tu, si eu si toata lumea,inclusiv Carturesti-ul. Insa cu siguranta, chiar si asa ne-etilic cum spui tu, Carturesti a realizat destule evenimente de cultura si are o oferta destul de variata incat sa poata satisface cele mai rafinate gusturi. Stiu ca este vorba despre arta si cultura si sunt de acord cu tine ca aspectele realiste,materiale nu au ce sa caute aici. Insa traim intr-o lume reala care ne obliga sa ne raportam la ea.
    Cu respect,
    Ducele

  11. Alexandra

    Carturesti e altceva comparativ cu majoritatea locurilor din Bucuresti. E liniste, e cultura, e chill, e aroma…as indrazni sa spun chiar stil. Am auzit si eu comentarii gen “vai dar e de-a dreptul snobism…ceai…carte”. Nu e. Oameni buni deschideti-va mintea. Mai deschideti din cand in cand o carte in locul ziarului de campanie electorala.

    Tot respectul pentru Carturesti. Pentru organizare, pentru atmosfera, pentru tot.

    PS:Pacat ca uneori e cam aglomerat la ceainarie.:D

  12. ionescu

    Ma enerveaza Carturesti. E tot timpul coada la casa. La Ceainarie nu gasesc niciodata loc. Si nici nu pot face rezervare.
    De multe ori ma duc degeaba.
    E atat de aglomerat inca nici nu ma pot uita bine la carti.

  13. Angela Ludosanu

    BUNA ZIUA,
    VA ROG SA-MI RASPUNDETI DACA AVETI LA VANZARE ALBUMUL “O VIATA, UN DESTIN, O ICOANA” DE IRINA NICOLAU. POATE PROVENI DE LA LIBRARIA MUZEULUI TARANULUI ROMAN.
    MI-AR PLACEA SA LIVRATI CARTI SI PRIN POSTA, CU PLATA RAMBURS, CU COMANDA ON-LINE. AR FI O SOLUTIE BUNA PENTRU CEI DIN PROVINCIE, CA MINE.
    CU MULTUMIRI, ANGELA