#

Fotopoeţii revin la Cărtureşti

Published by carturesti | Filed under Evenimente

web Fotopoeţii revin la Cărtureşti

Expoziţia absolvenţilor Şcolii de Poetică Fotografică ”Francisc Mraz”, aflată la a doua generaţie de la înfiinţare revine la Cărtureşti  (Cafe Verona) în perioada 6-22 octombrie. Este vorba despre o expoziţie îmbogăţită considerabil în raport cu cea de la jumătatea anului, găzduită în perioada 4-25 februarie, în fostul sub_Cărtureşti, actuala Cafe Verona. Sunt luate în consideraţie şi lucrările de peste vară, cele din excursiile fotografice din Dobrogea şi cele din Tabăra Internaţională de Fotografie “Şcoala de la Bistriţa”, anul acesta în Clisura Dunării.

După o selecţie severă care a făcut ca nu toţi absolvenţii să expună, au rămas pentru pereţii Librăriei Cărtureşti, 150 de fotografii care vor fi mărite la latura lungă de 45 cm pe hârtie fotografică Kodak. Vom vedea maniere şi stiluri diferite, diverse opţiuni de a privi lumea cu drag, din interiorul fenomenelor, găsind eleganţa existenţei chiar şi, în aşa-zisa, mizerie. Expun 33 de fotografi absolvenţi ai şcolii.

Şcoala funcţionează sub egida Fundaţiei “Societatea de Concerte Bistriţa”, iar cursul a avut loc la Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti.

Expoziţia va fi vernisată pe data de 6 octombrie, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti, str. Pictor Verona, nr. 13, în spaţiul cafenelei Verona, de către Ion Mureşan, Ioan Groşan şi Sebastian Vlad Popa.

web1 Fotopoeţii revin la Cărtureşti

September 28th, 2009

Leave a Comment