Librării
- Bucureşti - AFI
- Arad
- Braşov
- Bucureşti - Quinet
- Bucureşti - Verona
- Bucureşti - MŢR
- Cafe Verona (sub_Cărtureşti)
- Cluj
- Constanţa
- Iaşi
- L'Institut, Librairie-Café par Cărtureşti
- Timişoara - Mercy
- Timişoara - Iulius Mall
- Suceava
Evenimente
- Linkin Park în România!
- Street Delivery a deschis sesiunea de proiecte pentru ediţia a şaptea
- Lansare de carte: NEVROZA BALCANICĂ
- Invitaţie în lumea picturii japoneze – sau exprimarea în alb şi negru, în tuşe de cerneală- alături de Prof. Emiko Higashi
- Frigiderul cu lucrări de artă
Lista completa »
Prieteni
- Agora Art Studio
- ArtClue
- atelierul de grafică
- Dependent de Design
- Feeder
- Filmoteca
- Fundaţia Calea Victoriei
- Gradinite.com
- HipMag
- ÎNCEPEM
- Institutul Cultural Roman
- Institutul Francez
- Materiale pictura
- Metropotam
- Muzeul Ţăranului Român
- revista Arhitectura
- Shakespeare School
- Special Bebe
- Street Delivery
- Veioza Arte
- yazee
Lectură publică Attila Bartis şi Istvan Kemeny
Published by carturesti | Filed under Evenimente
Librăria Cărtureşti din Cluj începe noul an cu un eveniment special: lectura publică susţinută în data de 13 ianuarie de la ora 19 de Attila Bartis şi István Kemény, doi dintre cei mai valoroşi şi influenţi scriitori maghiari contemporani.
Cunoscut publicului din România prin cele două romane traduse (Tihna, 2006, Paralela 45 şi Plimbarea, 2008, Polirom), Attila BARTIS s-a născut în 1968 la Tîrgu-Mureş. În 1984 s-a mutat împreună cu familia în Ungaria, stabilindu-se la Budapesta. Prozator, dramaturg şi fotograf reputat, a debutat în 1995 cu romanul A séta (Plimbarea). Au urmat volumul de povestiri A kéklö pára (Ceaţa albăstruie, 1998) şi romanele A nyugalom (Tihna, 2001), adaptat pentru scenă şi marele ecran, şi A Lázár Apokrifek (Apocrifele lui Lazăr, 2005). Cărţile sale au fost traduse în multe limbi, bucurîndu-se de critici extrem de favorabile. Attila BARTIS a fost distins cu premiile Tibor Déry (1997), Sándor Márai (2002) şi Attila József (2005)
István KEMÉNY s-a născut la Budapesta în 1961 şi este poet, prozator şi eseist. În 1984 a publicat primul volum de versuri, Csigalépcső az elfelejtett tanszékekhez (Scări spre catedrele uitate). Ulterior a publicat alte şapte volume de poezii, ultimul în 2006 (Élőbeszéd / Limbaj colocvial), şi trei volume de proză. Romanul său Kedves Ismeretlen (Necunoscutul drag) publicat în 2009 la Editura Magvető a fost considerat de mai mulţi critici evenimentul literar al anului. Limbajul său poetic a avut un impact deosebit în creaţia mai multor generaţii de tineri poeţi. A fost distins, printre altele, cu premiile József Attila şi Déry Tibor. Versurile sale au fost traduse în mai multe limbi (franceză, germană, olandeză etc.). În româneşte, Paul Drumaru a publicat o selecţie de versuri de István Kemény în antologia Transland (Ed. Kriterion, Bucureşti, 1999).
Pentru a-i prezenta pe cei doi invitaţi i-am invitat pe domnii Marius Tabacu, traducător al lui Attila Bartis în limba română, şi Bálazs Imre, redactor şef al revistel literare Korunk şi coorganizator al acestui eveniment. Lecturile în limba maghiară ale autorilor vor fi dublate de lecturi în limba română, finalul evenimentului fiind rezervat dialogului cu publicul.
Vă invităm călduros să nu rataţi ocazia de-a cunoaşte sau reîntîlni doi scriitori profesionişti, traduşi în toată lumea şi distinşi cu cele mai importante premii literare maghiare. Nu în ultimul rînd, e o invitaţie la dialog intercultural a cărui importanţă considerăm că nu mai trebuie subliniată.
Vă reamintim că din decembrie 2009 am reluat Seara de poveşti pentru cei mici. Îi aşteptăm în fiecare zi de marţi de la ora 19 în spaţiul cel nou pregătit special pentru ei – înconjuraţi de cărţi şi jucării, vom aluneca încet-încet în lumea minunată a poveştilor. Iar dacă se-ntîmplă să avem somnoroşi, le facem un cuib moale din perne.


Din 20 ianuarie reluăm şi Playground-ul Cărtureşti. Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, în fiecare după-amiază de miercuri ceainăria noastră se transformă în spaţiu de joacă pentru oameni mari. După serviciu lăsaţi deoparte stresul şi grijile şi oferiti-vă un cadou simplu – retrăiţi pentru cîteva ore starea de libertate şi bucurie pe care-o au copiii cînd se joacă! Vă aşteptăm cu Şah, Table, Catan, Moară, Monopoly, Quatro, Nu te supăra frate!, Activity, X-O, Solitaire şi alte boardgames, creioane şi cretă colorată, plastilină, baloane uriaşe de săpun, elastic, Şotron, modele pentru avioane de hîrtie, pensule, acuarele old school şi multe altele.
Veniţi singuri sau în gaşcă, aduceţi dacă vreţi şi jocurile voastre!
Toţi cei care se joacă beneficiază de o reducere de 30% la produsele ceainăriei.


Leave a Comment