#

Privirea în Cărtureşti!

Published by carturesti | Filed under Evenimente

expozitieprivirea Privirea în Cărtureşti!

 

Artistul care urmează să coloreze Cărtureştiul din Iulius Mall Timişoara nu expune dintr-o vanitate de a le arăta altora ce i-a trecut prin cap, ci dintr-o nevoie de a împărţi cu ceilalţi anumite stări. Gianina Săvescu iese în prim-plan cu prima sa personală de pictură, sortită deja cu nume – „Privirea” – adjudecată de inimă, ca element comun al lucrărilor sale: „Inima – centrul vieţii, al voinţei, al inteligenţei şi de ce nu chiar al spiritului”. Vernisajul, cu tragere de inimă pentru ziua de marţi, 30 septembrie, la ora 17, va avea puls graţie universitarelor Alexandra Titu şi Rodica Banciu.

Gianina Săvescu vine în pictură din bijuterie, cu o moştenire maternă deloc de neglijat, de care ţine oarecum să se distanţeze: „ Mama (pictorul Maria Bana Jichiţa – n.n.) nu cred că m-a influenţat ca stil. Cine a văzut lucrările ei şi ale mele remarcă o mare diferenţă. Ea este un pictor cu ani de experienţă în spate, iar eu acum mă formez. Încă mai caut forme noi de exprimare”. Lucrările din suita „Privirea” se revendică dintr-un ambient plăcut „în casa mea, unde am pictat ascultând muzică, alături de câine şi un mic papagal”, şi dintr-un secol în care pictorului îi convine să creeze, „pentru varietatea modurilor de exprimare". Are şi ea, precum alţi artişti, duşmanii clasici – timpul scurt, stresul, lipsa inspiraţiei, ceasul rău, conjucturile nefavorabile – însă dintre toţi, parcă stresul e cel mai supărător. Absolventă în 2008 a secţiei de artă textilă din cadrul Facultăţii de Arte Timişoara, Gianina Săvescu vede anii de studiu ca „o şlefuire a nativului”, la capătul cărora rămâne aceeaşi constatare: „Ca om îţi  dai seama cât de multe mai ai de învăţat şi nu vei reuşi niciodată să înveţi totul”. Expoziţia se lasă privită la Cărtureştiul din mall până în 21 octombrie.

September 30th, 2008

Leave a Comment