Breakfast-at-Tiffanys

Holly Golightly: ce a fost şi ce ar fi putut să fie

Breakfast-at-TiffanysDacă realizatorul filmului “Mic dejun la Tiffanny” s-ar fi luat după Truman Capote, protagonista sa ar fi fost interpretată de Marilyn Monroe în loc de Audrey Hepburn. QED: experiența a demonstrat că, atunci când ai o proză numai bună de ecranizat, e bine să ții departe scriitorul de procesul adaptării şi să laşi  lucrurile pe mâna unui scenarist de profesie. Iar Capote – o demonstrează două filme – e mult mai bun în ipostază de subiect de lungmetraj decât în aceea de director de casting. Pe de o parte, având în vedere că în romanul “Mic dejun la Tiffany”, profesia lui Holly Golightly e mult mai pe față decât în film (cenzorii perioadei erau extrem de sensibili la portretizarea celei mai vechi meserii din lume), era de aşteptat ca Truman Capote să îşi imagineze pentru acest rol o senzualitate mai planturoasă  şi mai explicită decât cea a lui Hepburn, celebră pentru silueta de spiriduş şi pentru “clasa” pe care o avea (sângele albastru curgea-n familie). Dar regizorul Blake Edwards a făcut o opțiune excelentă: vitalitatea debordantă, energia şi capacitatea de a mima mofturi şi dispoziții fluctuante pe repede înainte nu se numărau printre atuurile lui Monroe, dar figurau în repertoriul lui Hepburn. Însă, cu toate că ambele actrițe aveau voci minunate, blonda a învins bruneta într-un rol din viața reală: a rămas în istorie interpretarea lui Monroe a lui “Happy Birthday, Mr. President” dedicat lui JFK şi s-a uitat că, la ultima aniversare a aceluiaşi preşedinte, Hepburn a cântat melodia

În schimb, “Mic dejun la Tiffany” şi-a adjudecat un loc pe lista celor mai eficiente adaptări din istoria cinemaului rămânând deopotriv` un film-cult. Stă mărturie prețul record cu care s-a vândut celebra rochie Givenchy purtată de Hepburn în “Mic dejun la Tiffanny”: peste 600.000 de euro. Adaptarea funcționează atât de bine şi pe marele ecran şi pe cel mic încât, dacă Truman Capote n-ar fi un VIP literar, probabil că s-ar fi şi uitat că filmul e bazat pe o carte. Că e o bornă în istoria amorurilor melodramatice de pe celuloid stau numeroasele tributuri şi omagii care i se aduc frecvent, vezi reunirea iubiților în ploaie din “Patru nunți şi o înmormântare” sau aluziile săritoare în ochi făcute de membrii trupei Deep Blue Something în clipul sau în textul piesei intitulate după carte/film.

Meritul scenaristului George Axelrod şi al regizorului Blake Edwards – rămas în cărți drept autor al seriei “Pantera roz” – sunt pe măsura celui al lui Capote. Scriptul dozează foarte bine acțiunea, căreia îi ia destul timp să îşi intre într-un ritm narativ crescător, iar acest interval e folosit eficace pentru a fixa datele psihologice ale celor doi protagonişti, Holly Golightly şi scriitorul care locuieşte în apartamentul de deasupra ei, Paul Varjak (George Peppard). Statutul celor doi reflectă dublul standard al vremii: el e prezentat fățiş drept bărbat întreținut, pe când la ea asocierea dintre stilul de viață şi denumirea profesiei nu e niciodat` dusă la bun sfârşit. Modul în care sunt filmate personajele se mulează pe un pattern fix, tipic melodramei: majoritatea cadrelor sunt interioare. De sus până jos vezi protagoniştii în principal când se află pe stradă. Altfel, cel mai frecvent îi vezi de la mijloc sau de la umeri în sus. Camera zăboveşte îndelung asupra feței lui Hepburn, dar singurul plan-detaliu îi revine lui Peppard. După cum o impun standardele melodramei, Edwards se foloseşte de o mulțime de obiecte pentru a-şi individualiza personajele, de la dopurile de urechi în formă de cercei ale lui Holly până la obiectele impozante şi ostentative pe care amanta snoabă a lui Paul i le-a îngrămădit în apartament. Regizorul optează pentru o manevră riscantă de conturare a personajelor, ferindu-se să recurgă la flashbackuri şi construindu-le backgroundul “din mers”. În acest context, al unui scenariu extrem de fluent şi al unei regii neexperimentale, discrete, dar ferme, îți vine greu să crezi că pelicula are la activ doar două Oscaruri, şi acelea pentru muzica semnată Henry Mancini.

 

 



There are no comments

Add yours