institutul-pentru-corectarea-timpului_1_fullsize

Împăratul nu e gol – împăratul nu există!

“Dar mai întâi și mai întâi trebuie să înțelegem că este vremea birocrației.”

Ahmet Hamdi Tanpınar

institutul-pentru-corectarea-timpului_1_fullsizeÎn 1962, lui Ahmet Hamdi Tanpınar i se publica, la 39 de ani de la trecerea Turciei de la Imperiu la Republică, “Institutul pentru corectarea timpului”, un roman-satiră la adresa Turciei din vremea respectivă, mai precis la adresa ordinii sociale, politice și administrative, cu un puternic accent pus pe explorarea limitei rațiunii umane și pe demascarea oricărui sistem intelectual care încearcă să explice mersul lumii înconjurătoare. Sistemul cu care vom avea de-a face în acest roman va fi unul care își propune să corecteze timpul, deci unul care are ca obiect de studiu o dimensiune relativă, de a cărei existență concretă nu se știe încă nimic sigur. Însă nu doar acest sistem va fi satirizat în roman, ci și alte sisteme de credințe, printre care: psihanaliza, spiritismul și alchimia. Tanpınar va asista la un program de modernizare accelerat, care, în favoarea progresului, va umbri tradiția Turciei, împreună cu limbajul și arta care îi aparțineau. La un moment dat în roman, personajul principal, naratorul, va întreba un alt personaj dacă i se pare o sarcină ușoară ca o civilizație care are în spate atâta istorie să se redirecționeze în doar 50 de ani, iar răspunsul pe care îl va primi va fi acela că puțină exagerare, pe parcurs, e cât se poate de naturală. Una peste alta, ceea ce va transpare cel mai viu din această scriere va fi ideea că istoria și adevărul de cele mai multe ori nu coincid.

Cu un ton voit naiv, dar și autoironic, Tanpınar își pune personajul principal, Hayri Irdal, să-și înceapă memoriile (pentru că aceasta este forma romanului) cu următoarea frază: “Este cunoscut faptul că nu sunt un erudit.” Pe parcursul a 411 pagini vom vedea cum acest om, despre care se știe că nu este un erudit, va reuși să urce umitor de repede treptele devenirii sociale, profesionale și culturale, și toate astea datorită pasiunii lui pentru ceasuri și a norocului de a fi la timpul potrivit în calea lui Halit Ayarci. Propulsarea lui intelectuală va fi oferită de scrierea unui studiu biografic al lui Ahmet Zamanî. Ahmet Zamanî Efendi a fost un savant al perioadei clasice, cel mai de seamă făuritor de ceasuri, se spune chiar că “el ar fi fost cel care a descoperit diviziunea secundei înaintea lui Graham. Hayri Bei a fost elevul unui profesor ce se trage direct din această școală. Numele lui era Muvakkit Nuri Efendi.”. Ahmet Zamanî era un om nu tocmai obișnuit, culoarea sa preferată era galbenul, avea ceva defecte, printre care faptul că în tinerețe se bâlbâia, avea pofte ciudate și se opunea poligamiei, însă cel mai mare defect al lui ar fi acela că nu a existat vreodată cu adevărat, defect care nu a împiedicat cu nimic ascensiunea vertiginioasă a celui care avea să scrie un studiu despre acest real-fictiv personaj istoric.

Deși avem de-a face cu o satiră, tonul romanului, după cum spuneam este unul voit naiv, chiar tandru, presărat doar pe alocuri cu pasaje acide, iar măiestria lui Tanpınar stă nu atât în limbaj, cât în crearea de personaje care sunt deopotrivă exagerate și credibile, iar umorul este cu precădere acela de situație. Sub pretextul unei autobiografii, Hayri nu va înceta niciodată să fie sincer cu sine însuși și să afirme tot timpul confuzia pe care o are in privinta funcționării a ceva ce el consideră nu numai inutil, dar și țesut în jurul a ceva inexistent. Autocinismul și scarcasmul vor fi ustensilele cu care își va analiza fiecare parte din viată. O componentă importantă a romanului o reprezintă dinamica existentă între Hayri Irdal și Halit Ayarci, care își stau, cumva, unul altuia drept oglinda, în sensul de imagine inversată, răsturnată chiar, Hayri reprezentând un model etic, un om cu un accentuat simț al moralei, iar Halit Ayarci – modelul retorului, el fiind antreprenorul prin excelență. Parcurgând însă romanul, lucrurile nu vor rămâne la aceeași nuanță, cei doi ajungând chiar să se suprapună, în câteva locuri și momente. (“– Caut adevărul. Sau îmi doresc asta, până la un anume punct.” “– Adevărul este fie total, fie inexistent. Dragul meu, adevărurile de neclintit pe care le cauți tu sunt pentru cei care trăiesc asemenea pustnicilor. Nu sunt pentru cei ca tine, care-și doresc totul, deodată. O personalitate completă ar trebui mai întâi să se bucure de puterea de a se baza pe sine însăși.”)

Vom întâlni în “Institutul pentru corectarea timpului” și povești de dragoste (unele doar de amor sau de combinații amoroase conjuncturale), iar dintre toate acestea, cu una singură am reușit cumva să rezonez, anume povestea iubirii neîmplinite dintre poetul Ekrem Bei și Nevzat Hanim, pe care voi încerca s-o rezum prin următoarele citate:

“Sunt sigur că începuse să înțeleagă ce însemna zâmbetul ce nu dispăruse de pe chipul ei. Era asemenea cu cel al acrobatului la trapez care se avânta în gol cu scopul de a se agăța de mâna partenerului ce așteaptă să-l prindă, dar conștient de faptul că o ezitare cât de mică îi poate aduce sfârșitul. Nu era un gen de podoabă. Era un act de eroism. Ascundea o confuzie ce dura întreaga viață.”

“Suntem gata să acceptăm lucruri care se pot petrece cândva în viața noastră și trăim de parcă purtăm în noi înșine propria suferință. Ekrem Bei era pregătit să se îndrăgostească de Nevzat Hanim după ce citise o mulțime de cărți, cât să umple o bibliotecă, din păcate pregătirea și producerea evenimentelor rareori se întâlnesc.”

“Pentru prima oară își scosese masca blândeții. Trăsăturile ei erau aspre și radiau o vitalitate evidentă, stranie. Frumusețea ei părea o armă gata să atace.”

“[Ekrem] îmi părea un om ce exista doar pe jumătate (…) în cele din urmă s-a pierdut în mișcări nepotrivite. Întreaga sa viață avea să se desfășoare astfel.”

“Institutul pentru corectarea timpului”,de Ahmet Hamdi Tanpınar, a apărut în limba română la Editura Vivaldi, în 2014, în traducerea Roxanei Popescu.

Din anul 2009, la Istambul se desfășoară Festivalul de Literatură Tanpınar, iar prima ediție a avut ca temă “Orașul și timpul”.



There is 1 comment

Add yours

Post a new comment