Lunetistul

„Lunetistul” sau “Scenariul personajelor recluzive”

„pero para serte franco, primero me vino la idea y mucho después me vino la voz.” Roberto Bolaño, „Detectives”(„Llamadas telefónicas”)

Lunetistul  “ – Când te-ai hotărât să te faci scriitor?“, îl întreabă Ema Stere pe Marin Mălaicu-Hondrari, în cadrul emisiunii  ”Vorba de cultură”, de la Radio România Cultural. Răspunsul lui Marin vine atât categoric, spontan, cât şi surprinzător: “ – Niciodată.” Nu lipsit de modestie şi umor, răspunsul totuşi şochează, având în vedere că aceia care îi cunosc scrierile pot afirma despre el că este nu atât scriitor (prozator), cât şi poet, având publicate două cărţi de poezie şi fiind acum la cel de-al treilea roman, „Lunetistul”. Despre acesta din urmă am decis să vorbesc dintr-o perspectivă particulară, şi anume aceea a personajelor folosite ca instrumente ale definirii stilului, personaje pe care Marin Mălaicu-Hondrari alege în romanul de faţă să le prezinte ca autoestompându-se, ca pe nişte actori al căror rol este să reprezinte nu neapărat o poveste, cât un atelier de creaţie, o schelărie care se află dincolo de decorul care li se arată spectatorilor.

Este Marin Mălaicu-Hondrari Carlos, sau este Constantin (celălalt personaj central, dealtfel chiar Lunetistul)? Sau este toate personajele prinse în roman, pe care le conturează în mod voit difuz? Dar asta este prea puţin important, important fiind însă faptul că “Lunetistul” este un roman-puzzle, în care autorul se joacă atât cu personajele lui, cât şi cu cititorul. Este un roman în care autorul îşi exprimă crezul, dar în aşa fel încât nu-ţi poţi da seama dacă încearcă să te piardă în vertijul unor personaje care se conturează unele pe altele, lăsând în acelaşi timp loc de îndoială, de mister, de rest, sau în care te ia de mână şi-ţi arată, pe rând, cu degetul, lucrurile în care el crede ca scriitor. Dar Lunetistul nu are decât amintiri pe care doar el le poate vizualiza, nouă lăsându-ne numai nişte cartonaşe albe, dintr-un album de fotografii, fiecare purtând un titlu fără nicio însemnătate pentru oricine altcineva în afara lui însuşi.

Când îl întrebi pe Marin pe cine ar alege dintre Bolaño şi Cortázar, acesta îţi răspunde – cu părere de rău pentru tine că nu vei afla un răspuns categoric, alb sau negru – că nu poate alege. Acest lucru ni se confirmă prin felul în care îşi compune personajele, în care vom vedea atât influenţa lui Julio Cortázar, cât şi a lui Roberto Bolaño. În „Lunetistul” există, în partea a doua un interviu imaginar, luat personajului-ţintă, Carlos, unde acesta mărturiseşte că este obsedat de personaje care îşi doresc estomparea, tinzând înspre dispariţie (această idee regăsindu-se şi în firul epic, Carlos însuşi fiind nevoit să dispară, pentru că este vânat, din motive necunoscute încă, dar bănuite). Pentru a obţine acest efect al estompării, scriitorul apelează la recluziune, la personaje care se închid în ele însele, care refuză viaţa, prezentându-ne încă de la început această idee, prin prima frază cu care începe romanul.  Revenind la influenţa celor doi scriitori (Cortázar şi Bolaño) şi oprindu-ne asupra lui Cortázar, îl avem pe Marin Mălaicu-Hondrari care afirmă, într-o întâlnire cu cititorii, că preferă să nu-şi descrie personajele în mod direct, ci mai degrabă prin gesturi sau replici, pe care acestea sunt surprinse avându-le în anumite circumstanţe prezentate în proză. În aceeaşi linie, în “Lunetistul” găsim următorul paragraf: “în acele secunde, nesfârşite, bineînţeles, ca dovada că ele continua şi acum, palma ei nu a mângâiat numai câţiva centimetri de piele, ci a mângâiat toată viaţa lui de până atunci, tot ce era el, tot ce fusese, a mângâiat toate cărţile pe care le citise, toată muzica pe care o ascultase şi paltonul ros al tatălui său şi încălţările mici ale mamei sale şi pielea fină a Cristinei şi orele lui de singurătate şi kilometrii de asfalt şi medalioanele Clubului Trimbulinzilor şi părul de aur al lui Aris şi atunci i-au dat lacrimile şi au plecat împreună de la petrecere.”; iar la Cortázar,  în “62 / Modelo para armar”: “le sonriera con la sonrisa de otros tiempos pero nada más que eso, la sonrisa vacía, la costumbre de una sonrisa donde tal vez habitaba la lástima.”, frază pe care o traduc aproximativ: ”îi va zâmbi cu zâmbetul de altădată, dar nimic mai mult decât atât, zâmbetul gol, obişnuinţa unui zâmbet în care acum poate că locuia doar regretul.” Aici Cortazar îţi livrează printr-o frază nimicitoare, atât esenţa a două personaje şi relaţia care este şi a fost între ele, cât şi o anumită debilitate pe care cea care surâde este posibil să o aibă. Lucru pe care îl face şi Marin (raportat la alte idei) în pasajul reprodus din “Lunetistul”. Dincolo de influenţa lui Cortázar, îl putem întrevedea, în acelaşi “Lunetist”, şi pe Bolaño din “Detectivii sălbatici”, în care cele două personaje principale – poeţii real-visceralişti, Arturo Belano şi Ulises Lima – ne sunt descrişi doar prin intermediul celorlalte personaje şi a instanţelor de viaţă pe care aceştia le-au împărţit cu ei. Aşadar oricât ar putea Marin Mălaicu-Hondrari să creadă că pe o anumită direcţie l-a urmat doar pe Cortázar, iar pe alta doar pe Bolaño, cei doi i se insinuează în scriitură precum catenele AND-ului .

Aşezându-l pe Marin Mălaicu-Hondrari între Cortázar şi Bolaño, nu îl reduc pe acesta la simple influenţe (deşi, Dumnezeule, ca să-ţi poţi exprima artistic influenţele pe care le ai de la aceştia doi, îţi trebuie măiestrie, nu glumă!). La fel de bine aş fi putut vorbi de Enrique Vila-Matas, de Thomas Bernhard, de Paul Auster, sau de mulţi alţi autori pe care acesta îi iubeşte şi pe care, dealtfel, de câte ori are ocazia, îi şi citează. Aşezându-l între cei doi prieteni ai lui aflaţi de ceva vreme doar pe tărâmuri ficţionale, îi recunosc lui Marin Mălaicu-Hondrari, pe lângă statutul de scriitor pe care cu siguranţă că şi l-a dobândit, statutul de cititor absolut, statut pe care şi el şi-l reclamă, dialogul din începutul acestei prezentări continuându-se aşa: “Eu sunt înainte de toate cititor.”

Cronica realizata de Ela Pîrvulescu



There is 1 comment

Add yours

Post a new comment