Marele jaf comunist

Marele jaf comunist, de Alexandru Solomon

Probabil cunoaşteţi deja, măcar parţial, povestea. Într-o dimineaţă liniştită din vara anului 1959, o maşină a Băncii de Stat a Republicii Populare Române (pe atunci unica bancă a ţării) a fost jefuită, în faţa filialei „Gh. Gheorghiu-Dej” din Giuleşti, de către indivizi mascaţi şi înarmaţi. Suma sustrasă (1,6 milioane de lei) reprezenta echivalentul a vreo 2.000 de salarii „muncitoreşti” sau, în banii de azi, cam un milion de dolari. După legile vremii, oricine fura peste 100.000 de lei risca să fie condamnat la moarte. În plus, în România comunistă nu prea puteai să foloseşti banii jefuiţi fără a fi arestat imediat, iar în străinătate (presupunând, aproape prin absurd, că ai fi reuşit să fugi cu ei din ţară) leii româneşti nu făceau două parale. Pe scurt, nimeni nu se aştepta la aşa un gest aventuros, inconştient sau de-a dreptul sinucigaş, la nici 15 ani de la „eliberarea patriei de sub jugul fascist” (şi la nici 12 ani de la intrarea sub jugul comunist), că doar nu trăiam în putreda America…

În mai puţin de două luni, apărătorii noii orânduiri socialiste, sub presiuni venite din vârful Partidului Muncitoresc Român, au arestat şi pus sub acuzaţie cinci bărbaţi şi o femeie. Toţi erau evrei şi foşti ilegalişti, toţi aveau legături cu puterea comunistă, Miliţia sau Securitatea. Cei şase foşti nomenclaturişti au primit o cerere inedită, anume de a-şi juca propriile roluri într-un pseudodocumentar, de fapt un produs de instructaj şi propagandă, ce reconstituia jaful şi ancheta (procesul, sumar, a fost filmat pe viu), dându-li-se de înţeles că buna lor purtare – şi, implicit, o interpretare convingătoare pe ecran – le-ar putea aduce îngăduinţa instanţei. Clemenţa promisă a rămas, însă, doar la nivelul vorbelor şi al intereselor de moment: gangsterii neaoşi, etichetaţi drept duşmani ai statului, nu puteau fi cruţaţi. Doar femeia, mamă a doi copii, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă (ea avea să fie amnistiată după patru ani). În schimb, cei cinci bărbaţi au fost executaţi.

Povestea este mult mai complexă decât se poate deduce din rândurile de mai sus, iar filmul amintit, intitulat simplu Reconstituirea, nu spune decât adevărul oficial, trecând sub tăcere multe lucruri care nu puteau fi spuse atunci (de pildă, cele privind victimele inocente ale anchetei, precum angajaţii băncii, primii suspectaţi de investigatori). După mai bine de patru decenii, cineastul Alexandru Solomon a revenit asupra acestui subiect foarte ofertant, iar filmul rezultat, Marele jaf comunist (coproducţie româno-franco-germano-britanică din 2004), este unul dintre cele mai bune documentare româneşti. Asta pentru că autorul reuşeşte să facă „reconstituirea unei reconstituiri” (cum afirmă Pantelie Tuţuleasa, tânărul operator al filmului din 1960), juxtapunând ingenios interviurile cu supravieţuitorii sau urmaşii celor implicaţi în caz (unele luate chiar în locurile unde s-a petrecut atunci lucrurile), secvenţele din prima „reconstituire”, grosolan manipulatoare (genericul acelui film, bazat pe „fapte autentice” şi „realizat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne al R.P.R.”, îl creditează ca regizor pe Virgil Calotescu, însă se poate spune fără ezitare că el a fost scris şi regizat de Securitate), comentariile despre „marele jaf” şi epoca sa (citite din off de vocea bine cunoscută a lui Victor Rebengiuc) şi momentele „înscenate” (în primul rând, proiecţia „documentarului” din 1960 în prezenţa celor intervievaţi), refuzând deliberat să răspundă la toate întrebările ridicate de poveste (şi dându-ne, astfel, „teme pentru acasă”).

Marele jaf comunist a fost lansat prima dată pe DVD, fără nici un bonus, acum vreo şase ani. Recent, el a fost relansat de Parada Film, într-o ediţie de colecţie, alături de filmul de o oră Reconstituirea (a cărui vizionare astăzi este absolut halucinantă) şi de o galerie foto, cu imagini surprinse în timpul procesului de producţie. Merită să (re)vedem documentarul lui Alexandru Solomon şi, apoi, Reconstituirea, cu mistificările şi ocultările sale, pentru a înţelege mai bine trecutul comunist, pentru că se apropie premiera noului film al lui Nae Caranfil, Closer to the Moon, care abordează – în manieră ficţională, de această dată – acelaşi caz din 1959, şi, nu în ultimul rând, pentru a înţelege de ce Alex. Leo Şerban considera Marele jaf comunist „unul din cele mai inteligente filme (documentare şi pelicule de ficţiune reunite) făcute în România”.



There are no comments

Add yours