#

Epidemia divină

Published by carturesti | Filed under Noutati

 

fabricadeabsolut Epidemia divinăcea mai mare descoperire

În august 1945 energia nucleară îşi găseşte o întrebuinţare care va duce la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial: bomba atomică. De atunci tehnica prin care ne putem autodistruge în întregime rămîne cea mai mare descoperire a omenirii. În 1922 energia nucleară este exploatată, ca idee bineînţeles, şi de scriitorul Karel Capeck, în romanul Fabrica de absolut. El ne propune un experiment imaginar, adica un science fiction, folosind omenirea pe post de cobai. Un cercetător din Cehia descoperă modalitatea de a elibera energia înmagazinată în atom prin « spargerea » acestuia, procedeu care ulterior se va numi fisiune nucleară. Se foloseşte pentru aceasta de un fel de accelerator de particule, numit de Chapek « carburator ». Pînă aici toate bune pentru că acum se poate obţine dintr-un pumn de cărbune energia pentru un întreg oraş. Dar acest « carburator » devine un fel de cutie a Pandorei pentru că odată cu « spargerea » atomilor se elibereaza si un reziduu, un alt fel de energie: energia divină. Este vorba de Dumnezeul panteist, cel care locuieşte ascuns în materie şi care acum este eliberat ca un virus. Toţi oamenii devin credincioşi iar problema cu credinţa e ca e exclusivistă. Urmările aestei situaţii le puteţi imagina şi apoi urmări citind cartea. Vă spun doar că aici energia nucleară duce la izbucnirea războiului mondial şi nu la încheierea sa. Restul corespondenţelor aflaţi-le voi.

Găsiţi cartea printre noutăţile editurii Art, la Librăriile Cărtureşti. – Luigi Popescu

Karel Čapek – Fabrica de absolut
Editura: Art
An: 2008
Traducător: Jean Grosu
Număr pagini: 224
Preţ: 27 Lei
ISBN: 9789731242064
December 23rd, 2008

Leave a Comment