Guillermo Arriaga – Un dulce miros de moarte

Published by carturesti | Filed under Noutati

Literatură pentru cinefili – foarte vizuală, tensionată precum un thriller.

Arriaga scrie proză scenografică, urmăreşte cu un ochi aproape neutru, precum camera de filmat evenimentele larger than life (scenariul bate viaţa?) din mica localitate învăluită în căldură şi praf. Nu încearcă abisuri existenţialiste, nu fortează judecăţi morale cu înflorituri psihologice, stilul simplu, lejer literar nu te distrage, nu-ţi abureşte lentilele percepţiei; te invită să dai tu formă şi adâncimi substanţei faptelor de acolo. Dar are multă forţă în creionarea acţiunilor. Şi în descrierile stărilor umane, individuale şi colective. Sau ale cadrului natural şi a celui rural mexican – soarele omniprezent, aerul tremurând şi amestecul de tăcere şi căldura,‘răsuflarea mută, totală’.

Ritmul e alert, te poate face să treci peste adâncimile textului abia întrezărite, ca la un joc video periculos, deşi virtual.Te lasă pe tine să le explorezi, interactiv, nu se erijează în dezvăluitor.

Are personaje secundare puternice –comisarul local improvizându-şi pe parcurs rolul pentru binele lui dar şi al comunităţii şi chiar al ţiganului pe care totuşi îl avertizează de pericol, neuitând să-l escrocheze, sigur fiind că nu îl va mai vedea.

Are personaje efemere ce ies din scenă după ce şi-au îndeplinit rolul, personaje abia întrevăzute ale maşinăriei auctoriale, ca nişte mecanisme ce doar impulsionează şi/sau dirijează fluxul acţiunii atât cât e nevoie către deznodământul pe care-l ştii deja. Ca într-o partidă de şah albul (sau ‘negrii’?) câştigă, dar nu ştii cum se va ajunge la final, frumuseţea tensionată a mişcărilor îţi captează toată atenţia.

Personajul colectiv – comunitatea. Care modifică realitatea surprinzătoare în faţa căreia este pusă. Cineva lansează un zvon ce devine certitudine. Şi toţi ajută la reinstalarea normalităţii prin eliminarea corpului străin. Mulţi se implică în diferite grade, măcar tacit la înfăptuirea omorului şi la ascunderea lui. Jocul realităţilor posibile, deznodământul ghicit oricând se poate schimba.

Simbolistica, teme

– Eros şi Thanatos ( ‘masacrată la jumătatea unui orgasm încă impregnat în corp’). Dragostea ţiganului ce va muri. Şi cea inexistentă ce va deveni realitate dintre Ramon şi Adela. Adela, o absentă ce schimbă destine obligându-şi alesul (aleator, predestinat?) să omoare în numele dragostei şi al onoarei. Descrierea transformărilor Adelei după moarte, devenind logodnică. Corpul ei delicat la început, apoi enorm, ‘cu respiraţia ei de moartă furând aerul din acea cameră îngustă, împuţinându-l’.

- Ţiganul îndrăgostit e ţapul ispăşitor ideal pentru comunitate pentru că el este Străinul-nici nume nu i se dă, un outsider neînregimentat şi liber – călător, trăind din vânzări.

- căsnicia Gabrielei cu un om pe care-l nu iubeşte, “tace şi supravieţuieşte pervertită de moliciune şi de mediocra ei nehotărâre“ şi dragostea pentru Ţigan. Adulterul.

Arriaga pizza concept – pentru diferite tipuri de consumatori, fiecare îşi ia după înţelegerea lui de gurmand. Aluat mexican multistratificat, blat simplu, dar îmbogăţit de ingredientele simbolistice, foarte generos adaugate. El te serveşte, papilele tale cerebrale fac restul. Ketch (catch)-up-ul iute, picant dat de atmosfera şi ritm. Totul groaznic de natural, fără îndulcitori literari, fără E-urile compromisului, fără rabat la finalul violent. Cei care au mai gustat, abonaţii pizzeriei lui scenografice ştiu la ce să se aştepte şi nu vor fi dezamăgiţi.

Adrian Olaru.