Văzutul ca dor de nevăzut

Published by carturesti | Filed under Noutati

reflecţii despre reflectare

Oglinzile, de Petru Creţia, este o colecţie de scurte gînduri pe marginea banalităţii mute dar misterioase a oglindirii. Cartea se hrăneşte din mirare, cea care scoate lucrurile din de-la-sine-înţelesul lor. Multe lucruri pot funcţiona asemenea oglinzilor: conştiinţa noastră, memoria şi visele, pămîntul faţă de cer sau invers, tabloul şi fotografiile, lacul sau vitrina unui magazin. Totuşi, Creţia ne atrage atenţia că „în oglinzi nu se pot vedea figuri imaginare ca în pietre, nori, pete parietale, nisipuri bătute de vînt”. Figurile imaginare se oglindesc doar în noi. Pe de altă parte noi înşine reflectăm realitatea, de aceea cînd ajungem în faţa oglinzii se produce un scurtcircuit. Oglinda ne aruncă în afara noastră, ne confruntă cu propriul chip de la care aşteptăm să ne spună ceva, dar care rămîne mut. Atunci ne întrebăm: ce ne face să ne recunoaştem în oglindă, cum am arăta daca nu ar exista oglinzile sau cum ar fi lumea dacă ar fi văzută doar de oglinzi nu şi de ochi? Întrebări aparent absurde dar care ne arată că lumea ne va rămîne tot timpul nerezolvată pentru că „văzutul din oglinzi stîrneşte un dor de nevăzut, amăgirea lor un dor de un alt adevăr, identitatea din ele un dor de alteritate, lumea lor, care este pînă la un punct a noastră, un dor de altă lume”. Altfel spus lumea însăşi este o apă în care ne privim fără să ne recunoaştem pe de-a-ntregul. Altfel am cădea în ea sau am fugi dezamăgiţi în deşert. (Luigi Popescu)
 

Cumpără cartea de pe carturesti.ro