carturesti 12 ani

12 ani de Cărtureşti. O algebră naivă

În 1605 Don Quijote pleca în căutarea aventurilor cavalereşti dintr-o bibliotecă. Aproape patru secole mai târziu, într-o clădire bucureşteană de pe Strada Edgar Quinet, nr. 9, o librărie micuţă pornea în propria ei aventură cavalerească: aceea de salvare a lecturii ca mod de viaţă. Joi, pe 22 noiembrie, se împlinesc doisprezece ani de atunci. Doisprezece ani de Cărtureşti.

Într-un moment al bilanţurilor, în care se adună tot felul de cifre (câte librării am deschis între timp, câţi clienţi ne-au trecut pragul până acum, câte mii de evenimente s-au petrecut între pereţii îmbrăcaţi în cărţi ai Cărtureştilor), ne-am propus să adunăm cu totul altceva. În spiritul lui Don Quijote, ne-am propus o algebră naivă. Ale cărei variabile depind de fiecare dintre voi, prietenii Cărtureşti, oamenii dispuşi să măsoare toţi aceşti ani în cărţi citite, în cotoare cartonate peste care şi-au trecut degetele în căutarea următoarei aventuri tipărite, în seri petrecute ascultând muzică în surdină şi sorbind din ceai printre cărţi, în descoperiri de tot felul: de scriitori vechi şi noi, de designeri, de gusturi, de ambianţe. Ne-am dori ca de ziua noastră, să nu vorbim despre realizări şi proiecte de viitor, ci despre o aventură în care nu am fost niciodată singuri. Cărtureşti aparţine celor care şi l-au imaginat. Alături de noi în acest exerciţiu continuu de imaginaţie sunt toţi cei care au încredere în puterea cărţilor de a schimba, discret, vieţi; în puterea muzicii de a schimba mentalităţi. Joi este, de fapt, ziua lor. Îi aşteptăm în librărie, să le strângem mâna şi să povestim despre ce mai citim, ce mai ascultăm, ce mai pregătim.

Şi, ca de obicei, sărbătorim momentul cu o reducere de 10% la orice carte cumpărată în Librăriile Cărtureşti în ziua de joi, 22 noiembrie 2012. Iar noaptea, între 22:00 şi 24:00h, librăriile Verona, Mercy şi Braşov oferă reduceri de 20% la toate cărţile din ofertă. În plus, avem ceai şi biscuiţi din partea casei, concursuri de algebră naivă în librării şi pe pagina de Facebook, iar pe faţada dinspre Bulevardul Magheru a librăriei Cărtureşti Verona vom avea o proiecţie-surpriză, care va lumina clădirea până spre miezul nopţii. În librăria online carturesti.ro începem reducerile mai devreme: în perioada 12-25 noiembrie toate cărţile aflate în stoc au reducere de 20%. Carte diem!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.