trei

Sorin Gherguț x Nicolae Comănescu: Un interviu în doi despre Trei

Prin primăvară, Editura Vellant a publicat Trei – unul dintre cele mai frumoase volume de poezie ro contemporană, iar dacă nu ați apucat să îl cumpărați/citiți, poate că interviul ăsta, cu cei doi părtași la realizarea lui, vă va determina să o faceți. Sorin Gherguț scrie poezie care poate cu ușurință să nu fie poezie, dar ceva mai mult sau mai lejer, depinde de stare; Nicolae Comănescu pictează Bucureștii din materialele lăsate de oraș în urmă. Cei doi s-au cunoscut la lansarea volumului, iar Nicolae și-amintește că “n-am stat mult de vorbă, dar am aflat repede că în copilărie obișnuia să piardă mingea la fotbal, spre disperarea jucătorilor. Exact asta țin și eu minte despre contribuția mea la meciurile de fotbal din copilărie. Pierdeam mingea mereu.” Nu doar asta îi leagă, dar cumva și poeziile unuia se împletesc de minune cu picturile celuilalt, iar volumul Trei e dovada.
Cu Nicolae vă puteți întâlni pe 30 septembrie, la Noaptea Galeriilor, la Cărturești Carusel, când va lansa catalogul I can see no revolution.
Nicolae Comănescu | foto via veiozaarte

Nicolae Comănescu | foto via veiozaarte

Cum s-a născut volumul Trei? De unde până unde un volum de versuri însoțite de picturi?

Sorin: Ideea unui volum care să includă și lucrări de artă plastică a fost a editorului. Cu argumentul că, dată fiind expansiunea digitalului, publicarea pe hârtie trebuie să se justifice, cumva, și vizual. M-am temut că asta va mări considerabil prețul cărții, dar cred că a rămas într-o zonă relativ accesibilă. E o colaborare la care abia dacă aș fi îndrăznit să visez.
Nicolae: M-au invitat Alex Radu și Dan Pleșa de la Editura Vellant. Mi-au povestit planul și suna bine. O carte cu poezie și pictură, picturile mele urmând să facă parte din carte, nu neapărat ca ilustrare a poeziilor. Evident, erau cumva complementare sau asociate, contribuiau la un discurs comun. A ieșit un experiment destul de rar, o carte de poezie și un album de artă în același volum.
Coperta volumului – Cer în Berceni – e realizată cu scrum, pământ și făină de muștar. Le alegi special pentru ce vrei să creezi sau sunt materialele cu care lucrezi de obicei? 
În compoziția lucrărilor mele folosesc praf și pământ prăfos din Berceni din fața blocului în care stau, o zonă extrem de poluată cu praf, ca de altfel și restul orașului; cenușă și cărbune de la grătarele veșnic fumegânde din spatele blocurilor din Berceni, unde băieții frig în dreptul tomberoanelor de gunoi ceafă de porc, cârnați și mici; pulbere din semințe de muștar cumpărate din mai multe locații din București; scrum de țigară de la Ota din bar; argilă din malul Dunării din dreptul satului Carcaliu, județul Tulcea; pulbere din flori de tei de pe Olteniței din rigolele de la marginea șoselei, strânsă în iulie-august, noaptea pe lună plină; pulbere din cărămida de la Moara lui Assan, moara-monument istoric lăsată intenționat să se degradeze de un proprietar criminal, proprietar care poate să fie criminal și să nu pățească nimic legal datorită politicienilor criminali și ticăloși din România; praf din caca de câine strâns din rigola din dreptul intersecției străzilor Panselelor cu Călțunași, precum și din parcarea din dreptul intersecției străzilor Tulnici cu Anton Bacalbașa; lut de un roșiatic-grena, de un roșu venețian, care dă într-un vișiniu putred, cules de mine și de mai mulți prieteni dintr-un loc apărut în urma eroziunii accelerate din ultima vreme de la baza falezei dintre 2 Mai și Vama Veche, eroziune care a apărut după construcția digului de la Capul Midia în anii 80′ ai secolului trecut, dig care servește unei firme de import sau export petrol sau benzină… totul amestecat cu-n medium acrilic american cumpărat dintr-un magazin nemțesc din Viena. În general pictez ceva cu materia aia din ceva-ul ăla. Peisaje din Berceni cu pământ și praf din Berceni, imagini din Moara lui Assan cu pământ, rugină și pulbere de căramidă din Moara lui Assan, inundații lângă satul Carcaliu cu lut de pe câmp de lângă Carcaliu, peisaj cu faleza dintre 2 Mai și Vama Veche cu materiale luate din faleza aia. Am avut o perioadă, între 2007 și 2014, când am lucrat mai mult așa.
Bucureștul văzut prin pensula ta e un oraș tern. E vorba despre picturi realizate în urmă cu șapte-opt ani. Cum îl percepi acuma?
Bucureștiul e un oraș corupt. Așa era și tot așa este. Mișto, complex, plin de contradicții și viață, și corupt.
Ați lucrat împreună la selecția picturilor?
Sorin: Am ales lucrări care mi s-au părut potrivite, nu atât cu câte un text anume, cât cu aerul cărții, iar el a fost de-acord cu selecția pe care am propus-o.
Nicolae: Am pornit de la un număr mai mare de picturi și am tot ales. Am lucrat cu Dan Pleșa.
Sorin Gherguț | foto via Bookaholic

Sorin Gherguț | foto via Bookaholic

Sorin, cât ai lucrat la volum? Cât durează scrierea unui poem de câteva pagini?
Sunt distihuri la care am lucrat decenii, și pagini întregi pe care le-am produs într-o fracțiune de secundă. Material pentru volumul ăsta am început să adun de prin 2007-2008, când mi se părea că am cam încheiat manuscrisul cărții dinainte, Orice – uverturi și reziduuri, publicată până la urmă în primăvara lui 2011.  Dar cea mai mare parte dintre textele din Trei datează din intervalul 2010-2013. În 2014 mai mult am tăiat poeme din manuscrisul predat la Vellant decât am adăugat. Dar sunt în volum și câteva versuri, dacă nu texte întregi, mai vechi de 2007. Anecdotic, în Trei există un poem al cărui titlu figurează, înOrice, la cuprins, dar lipsește din carte, ori că, în urma permutărilor repetate, a rămas, din neatenție, pe-afară, ori fiindcă l-am extras ­deliberat – nu mai rețin.
Ești la al treilea volum deja. Resimți diferit procesul de creație acuma față de cum îl priveai la început?
Mi-e greu să pun degetul pe ceva care să poată fi desemnat „proces de creație“, deși teoretic  înțeleg la ce te referi. Nu mi s-a întâmplat de foarte mult timp să mă așez în fața colii sau a ecranului cu gândul să compun ceva, fără să am deja măcar o sintagmă în cap. Aș putea răspunde dacă aș mai ține minte cum priveam și resimțeam lucrurile la început.
În mare parte am citit volumul cu voce tare – e ca o melodie hip-hop foarte lungă. Cauți muzicalitatea asta pentru poemele tale?
Mă bucur când îmi iese. La fel, dacă nu și mai mult, mă bucur când reușesc să scriu poeme în proză sau vers alb care să mă mulțumească. Uneori ritmul și rimele sunt o ispită căreia mi se pare că trebuie să-i rezist. De căutat, de-obicei n-am nevoie să le caut prea mult, dar, pe alocuri, se întâmplă să treacă săptămâni sau și mai mult până să nimeresc un vers care să-mi sune optim.
Apropo de versurile din morning would* – când lucrezi cel mai bine și de ce ai nevoie ca să compui?
Simt un boost în producție, ca după o cafea tare, când călătoresc, când ajung în altă localitate. În general îmi vin idei mai ales cînd am de stat mult (singur) într-un loc, fără altceva de făcut, cum se întâmplă de regulă pe drumuri (tren, autocar, avion), dar și la conferințe, consfătuiri etc. Dintre mijloacele de transport, cel mai propice lucrului e troleibuzul, iar dintre troleibuze, linia 69. Și mersul pe jos oferă un cadru favorabil. Inhibante sunt, după cum rezultă, domiciliul personal și (exceptând întrucâtva rețeaua de transport) orașul de baștină.
Nicolae, ție ce îți trebuie ca să poți picta? Dacă te-ai gândi pe pași cum s-ar desfășura o zi, unde intervine pictura?
Mie nu-mi trebuie condiții speciale să pot picta. De-a lungul unei zile pictura începe când începe prima contradicție.
Are Sorin un poem – viața e ca să te culci cu femei / viața este să mănânci și să bei / (vs.) / viața e ca să îți vină idei. Pentru ce e viața? 
Viața e să pictezi unde vrei. Când amesteci pietriș în ulei.
E când scapi, te strecori ușor printre ei.
E când praful miroase a tei.
Sorin, tu ești și traducător. Cum îți împarți timpul? Te oprești din traduceri ca să notezi versuri? Te inspiră lecturile pe care le analizezi cumva didactic?
Traduc mai degrabă sporadic, o carte la doi-trei ani, nu e o ocupație pe care s-o pot numi de bază. Da, traducerea e un exercițiu bun,  instructiv, dar adesea și foarte solicitant. Mi se întâmplă, într-adevăr, ca tocmai în perioadele aglomerate, cu deadline-uri care se apropie, să mă viziteze și muza, în timp ce în intervalele fără mari presiuni, în care aș avea un răgaz să mă dedic producției literare originale, tind să lâncezesc și să amân indefinit apucatul de treabă. Un fenomen explicabil psihologic, probabil.
În volum îl pomenești pe Dan Coman și al său volum Ghinga. De poezia căror poeți români te simți apropiat?
Sunt fan Vasile Leac, Dumitru Crudu, Dan Coman, pe care l-ai pomenit, Constantin Acosmei, autori a căror poezie mi se pare state of the arts și ca atare îi invidiez colegial. Îmi plac mult și val chimic, și Adela Greceanu. Dintre cei mai tineri, m-a impresionat, de curând, la un festival, Vlad Drăgoi, l-am citit cu încântare pe Radu Nițescu, urmăresc cu interes textele postate pe facebook de Andrei Doboș, voi cumpăra negreșit următoarea carte a lui Andrei Dósa. Dar am impresia că întrebarea ta are ca presupoziție o distincție, pertinentă, între pură admirație și apropiere resimțită, cumva, ca înrudire poetică. Ceva de genul ăsta am simțit la Mitoș Micleușanu, de care, desigur, auzisem, dar nu apucasem, până la Munca, să-l citesc in extenso. Și, firește, Svetlana Cârstean, T.O. Bobe, cu care am și împărțit legendarul Tablou de familie. M-am limitat la colegi de generație și la confrères cadets, nu mai lungesc lista pentru că omisiunile ar deveni și mai vinovate. Ca să numesc, totuși, și câțiva maeștri seniori – Florin Iaru, Mircea Cărtărescu, Ion Mureșan, Ioan Es. Pop. Pe Traian T. Coșovei am început să-l apreciez cum se cuvine în ultimii ani, cumva și grație lui Bogdan O. Popescu. Dintre autorii canonici, Mircea Ivănescu, Arghezi. Last, dar nicidecum least, din contră – la fel de uimitor la fiecare relectură – Cristian Popescu.
Nicolae, la ce lucrezi acum? 
Pictez în continuare pentru un proiect mai vechi, despre cum, deși noi am făcut o revoluție, totuși noi n-am văzut-o. Lucrez la un catalog împreună cu Ioana Marinescu și Editura Trei, “I can see no revolution” o să se numească. O să-l lansăm pe 30 septembrie, de Noaptea Galeriilor, la Cărturești Carusel.
*morning would
Te trezești dimineața. Ești în formă: mușchi și articulații în stare bună, minte alertă. Urmează o zi plină de pericole. Nu știi dacă o vei prinde pe următoarea. Îți scrii numele pe o bucată de hîrtie, data nașterii liniuță data de azi și te uiți la ea.
Te trezești dimineața. Ești rupt, ai băut pînă la 4. Sînt luni de cînd nu mai dormi cum trebuie. Nimic din afară nu te amenință (statistic sem ni fi cativ) pe ziua în curs, dar te simți atît de rău că nu știi dacă mai apuci dimineața următoare. Îți scrii numele pe o bucată de hărtie, data nașterii liniuță data de azi și te uiți la ea.


There are no comments

Add yours