793988

Un gentleman la Bruxelles

793988Cu umor, despre Britania profundă. Asta ar fi deviza sub care defilează Graham Greene, Julian Barnes şi, nu în ultimul rând,Jonathan Coe. Expo ‘58, ultimul lui roman tradus la noi (Polirom, 2014, versiune românească de Nadine Vlădescu şi Sanda Watt) e povestea unui funcţionar ingenuu de la Biroul Central de Informaţii, nimerit la intersecţia axelor geopolitice, în expoziţia mondială de la Bruxelles, prima de după al doilea război mondial. Thomas Foley e genul de angajat care promite, despre care cunoscuţii spun că seamănă ba cu Dirk Bogarde, ba cu Gary Cooper, actori ai epocii care sar cu uşurinţă de la comedie la dramă, aşa cum îi va fi dat şi lui, intrat în rutina unei slujbe fără surprize şi a unei căsnicii burgheze, cu copil de crescut şi grădină de îngrijit. Deodată, o mână invizibilă (cu care o să ne întâlnim, la modul buf, de multe ori în roman) îl duce unde nici cu gândul nu gândea, la pavilionul britanic de la Expo ’58, imitaţia unui pub din ţara lui. Cu mamă belgiancă şi tată crâşmar, se pare că e omul potrivit la locul potrivit. Doar că pavilionul britanic se resimte de vecinătatea periculoasă a ruşilor şi a americanilor, care-şi rezolvă afacerile de spionaj la o halbă de bere. Un jurnalist sovietic cam netot se dovedeşte ofiţer KGB, o actriţă exaltată şi superficială e, la rându-i, spion american, doi inşi prăfuiţi sunt agenţi britanici şi îngeri păzitori ai inabilului Thomas, maşina englezească în stare să producă fuziunea nucleară, revoluţia tehnologică vânată de toată lumea, mai are nevoie de  îmbunătăţiri, bref, totul se scufundă într-un qui pro quo spumos, din care logica bunului simţ iese întotdeauna prost.

Ca orice om al şabloanelor, Thomas nu excelează la capitolul intuiţie. Nu e un copoi, nici un seducător care se scoate în ultima clipă din orice încurcătură, de tipul James Bond. Dimpotrivă, se lasă dus de vântul de libertate care bate la Bruxelles, în umbra utopicului Atomium, o construcţie impresionantă care celebrează noua eră a energiei. O belgiancă frumuşică, hostesă în expoziţie, îi fură minţile şi conştiinţa lui de om respectabil începe să lucreze la o justificare. Pe care o găseşte într-o trădare care se înfiripă acasă, în sudul Londrei, între soţia lui ieşită direct din Dickens şi un vecin unsuros, tot de inspiraţie victoriană. Arma crimei e un plasture pentru bătături – enervantul individ se plânge constant de rosături ale încălţămintei – eşuat în patul conjugal. Însă şi soţia moşteneşte pacostea din familie, aşa că plasturele e al ei, şi bănuiala cade. Prin urmare, Thomas se va întoarce, spăşit, la traiul egal al fiecărei zile, după ce şi-a făcut datoria faţă de ţară, la Bruxelles. Pleacă de la Biroul Central de Informaţii în mediul privat, cu o uşurinţă în care i se va revela ajutorul celor doi spioni omniprezenţi, gata oricând să-i vândă un pont sau să-i întindă o umbrelă, într-o seară ploioasă. Britannia, pub-ul de la Expo ’58 e o lume de mucava, cu pasiuni repezi şi pericole mari, unde microfilmele ajung să se transmită prin pliculeţele de sare din pungile de chipsuri (cum speculează unii imparţialitatea britanică faţă de toate gusturile! Dacă sărau chipsurile de la început, nu s-ar mai fi povestit…), şi actriţele care par că se cedează prea uşor le fac de petrecanie agenţilor KGB cu un pahar de şampanie otrăvită. Thomas lasă în urmă un copil pe care-l va creşte alt bărbat, rodul singurei nopţi de dragoste dintre el şi Anneke, o posibilă evadare de pe insulă, fie pe continent, fie chiar în America, pentru care nu-şi face curaj, multe bănuieli şi amintiri de povestit spre sfârşitul unei vieţi mai lungi decât a majorităţii protagoniştilor. La 50 de ani de la deschiderea expoziţiei, octogenar, se întâlneşte cu umbra de odinioară a lui Anneke, o fată mai puţin frumoasă, dar mai robustă, care nu fusese aleasă ca însoţitoare în expoziţie, şi află nişte dedesubturi inutile ale unei întâmplări care i-a schimbat viaţa. Se pare că a devenit şi el spion, cu interese în Europa de Est, şi libertatea pe care o căuta s-a transformat într-un contract pe termen nelimitat. Dar nu putem şti, cum nu puteau şti oamenii scăpaţi din al doilea război mondial, cu pasiunea lor pentru fumat, pentru chipsuri, pentru un viitor fără griji unde duce progresul. Oricum, pentru conservatorul Thomas, simbol al întregii Anglii neieşite în lume, tihna de acasă n-o să mai fie niciodată aceeaşi. Micile abateri şi marile farse i-au dat definitiv rostul peste cap.

Pentru iubitorii literaturii şi mai ales ai filmului englezesc, pentru toţi câţi pot să digere o satiră fără să se deprime, pentru pasionaţii răsturnărilor de situaţie şi ai parodiilor după romanele de suspans, Expo ’58 e una din recomandările verii.



There are no comments

Add yours