vivaldi

Vivaldi – Concerte pentru două viori şi orchestră

vivaldiNu ştiu din ce motive concertele pentru două viori ale lui Vivaldi n-au avut mare noroc în secolul trecut. În afară de două LP-uri legendare (David Oistrah şi Isaac Stern dirijaţi de Eugene Ormandy – în 1955 şi 1959), concertele acestea au ajuns mai mereu să-şi găsească locul la finalul câte unui album cu concerte pentru un singur instrument solist. Astfel, unul sau două doar găsim în înregistrările lui Yehudi Menuhin, Nathan Milstein, Henryk Szeryng, Itzhak Perlman, Pinchas Zukerman, Josef Suk ori Nigel Kennedy.

Abia în anii ’90, Fabio Biondi a înregistrat două CD-uri excelente care au schimbat ordinea lucrurilor. Şi au schimbat-o cum trebuie.

În 2007, anul înregistrării discului de faţă, Viktoria Mullova (care a încetat colaborarea cu Philips – după aproape 20 de ani – tocmai din cauză că proiectul de a înregistra un disc cu concerte de Vivaldi i-a fost refuzat) avea deja câteva experienţe în zona barocului: sonatele şi partitele pentru vioară solo sau sonatele pentru vioară şi clavecin de Bach, un CD uluitor cu cinci concerte pentru vioară de Vivaldi (finanţat de ea însăşi după refuzul amintit mai sus), iar Giuliano Carmignola se afla la al şaselea disc cu muzica Preotului Roşu, cu precizarea că toate şase au fost adevărate evenimente în lumea muzicală.

Discul de faţă cuprinde şase concerte pentru două viori, trei în tonalitări minore, trei în tonalităţi majore. Ca nişte dive dintr-o operă, cu un simţ teatral subtil, viorile ies în faţă, îşi fac momentul solistic, îşi răspund în ecou, se duelează la sânge, înving sau pierd, oricum, continuă. Cavalcada (Allegro molto, RV 516), pompa pirotehnică (Allegro molto, RV 511) alternează cu melancolia (Andante, RV 516), intimitatea delicată (Largo, RV 511) sau atmosfera aproape lugubră (Adagio, RV 514). O muzică tonică, uluitoare, deloc superficială, ce ne face să uităm maliţia lui Stravinsky pentru care Vivaldi ar fi scris un singur concert pe care l-a repetat la infinit.

Totul este perfect aici: o măiestrie şi o inteligenţă instrumentală rare, o puritate a intonaţiei, un legato de vis, o virtuozitate impecabilă, o grijă ca totul să fie natural şi suplu, o libertate şi o măsurare milimetrică a fiecărei fraze. O anumită delicateţe în jocul soliştilor care evită efectele ieftine (atât de comune în repertoriul baroc). Complicitatea dintre cei doi este perfectă, iar Andrea Marcon reuşeşte să-i acompanieze cu subtilitate, fără să-i sufoce în pasta orchestrală. Cu aceeaşi excelentă Venice Baroque Orchestra Carmignola a cântat la Ateneu la ultima ediţie a Festivalului George Enescu.

Şi un cuvânt despre instrumente: Mullova cântă pe instrumentul ei, un Guadagnini din 1750, iar Carmignola pe un Stradivarius „Baillot” din 1732.

Pentru cei care vor să mai schimbe din playlist „Anotimpurile”, CD-ul de faţă este alegerea perfectă.

Încă aşteptăm o promisiune făcută de cei doi violonişti: dublul de Bach.

Vivaldi – Concertul „Il favorito”, în mi minor, RV 277, cu Viktoria Mullova şi Il Giardino Armonico, dirijor Giovanni Antonini

***

Între timp, Raftul online special dedicat Festivalului Enescu pe carturești.ro și tombola cu invitații la Festival își fac prieteni noi: până pe 31 iulie, Radio România Cultural și Radio România Muzical propun zilnic, dis-de-dimineață, concursuri pe teme muzicale cu premii oferite de Cărturești.ro. Nu ratați, deci, emisiunile matinale de la Cultural sau Muzical.



There are no comments

Add yours