Zei americani, de Neil Gaiman

“Zeii există. Ei sunt creații ale minții umane ce devin realitate. Atunci când credem în ei – la propriu ori la figurat – atunci când ne închinăm lor sau unor reprezentări, le dăm viață și îi ținem în viață. Iar când încetăm să mai credem în ei, au tot mai puțină putere asupra vieților noastre”. Un punct de vedere pentru care probabil că unele religii și confesiuni prevăd și azi lapidarea, rugul sau mai știu eu ce, dar aceasta este ideea de la care Neil Gaiman a pornit atunci când a scris Zei americani: o carte apărută în 2001, devenită rapid roman-cult, revenită pe rafturi în ediție aniversară de 10 ani și pe care o puteți citi acum, în română, în varianta adaugită. Practic, toate cele aproximativ 150 de pagini la care Gaiman a fost nevoit să renunțe în 2001 și-au făcut loc, din nou, în ediția aniversară. Avantajul scriitorului de succes.

După 3 ani de închisoare, Shadow numără zilele care îl mai țin departe de soția sa, însă aceasta moare într-un accident de mașină chiar înainte de eliberarea lui. Bărbatul se trezește fără un scop în viață, așa încât acceptă să intre – drept curier, bodyguard și băiat bun la toate – în serviciul unui necunoscut ciudat, care pare să știe totul despre el. Pe cer se adună norii unei furtuni ce amenință să schimbe fața lumii, iar Shadow și angajatorul său – Domnul Miercuri – încep o călătorie pe un drum întunecat, în America profundă. Shadow va descoperi că miturile și realitatea coexistă excentric, lamentabil, natural. Și – mai ales – real.

Când i-a venit ideea acestui roman, Neil Gaiman tocmai se muta în State pentru ceea ce bănuia că va fi o perioadă de 3 ani. Este și astazi acolo. Credea că știe destul de bine America – din cărti, din filme și din vizitele anterioare – dar s-a ciocnit de o lume atât de ciudată încât a simțit imediat nevoia să scrie despre ea.

Într-un dialog la The Guardian Book Club, Neil Gaiman povestea – în context – despre cercetările folcloristului american Richard Dorson. În prima parte a secolului trecut, pe când culegea istorii de la populațiile indigene din Muntii Apalași, Dorson a descoperit aceleași povești ca pe bătrânul continent, transpuse în geografia locului dar văduvite de elementul magic. Aceleași intrigi, aceleași intâmplări, același deznodământ – niciun pic de magie.

Separat, în interviurile luate imigranților din diferite colțuri ale lumii, Dorson afla povești minunate despre zeități și spirite magice, toate situate în țările de origine. Când întreba ce s-a întâmplat cu aceste creaturi, răspunsul era: “Ele nu traversează Oceanul”.

Iată o idee de roman dintr-o dată ademenitoare, la care s-a adaugat și o senzație de moment a lui Neil Gaiman: aceea că lumea venită în America părea că și-a lăsat în urmă o identitate, pentru a îmbrățișa o alta. În acest punct, au apărut întrebările: oare imigranții și-au luat zeii cu ei? Și, dacă da, ce s-a întâmplat cu aceștia după ce au trecut oceanul? Gândul că magia ar putea lipsi din subconștientul american era din ce în ce mai fascinant pentru scriitor.

Deși creștinismul e o parte importantă din cultura americană, Neil Gaiman spune că referirea la el ar fi denaturat ideea. Așa încât trimiterile la creștinism sunt absente din paginile romanului, însă un pasaj în care Shadow discută cu un Isus cu șapcă de baseball a fost rupt din corpul poveștii și ne e oferit separat, în postfata ediției aniversare.

Reprezintă, atunci, Zei americani doar o fantasmagorie? Poate fi o metaforă, dar e una care afectează viața de zi cu zi – spune autorul. Și argumentează: “Mă amuză că lumea face o distincție clară între real și fantastic – daă ai o carte în care oamenii se întorc din morți, trebuie că e o fantezie, fără impact asupra vieții reale. Știți ceva? Avem 2000 de ani de istorie modelați de diferite tabere care cred că cineva s-a întors din morți în feluri diferite […] Oameni reali au murit pentru ideile astea, oameni reali mor în continuare, luptă și sângerează în continuare, destine reale au fost ruinate sau salvate de credința asta, care face parte din viața lor. […] Așa că, din punctul meu de vedere, oamenii luptă în special pentru lucruri imaginare, pentru că astea sunt importante”.

Adunând elemente de fantasy, horror sau mystery, Zei americani vorbește despre lucruri fantastice și despre figurile aflate la originea lor, despre putere, credință, căutare, viață și moarte, într-o geografie autentic americană. Este un roman dur, dar sincer. După cum avertizează autorul, după primele 20 de pagini un adorator neștiutor va fi fost deja consumat – la propriu, în detaliu și ireversibil – de o zeiță devenită prostituată. Cei care nu puteți trece peste genul ăsta de scenă aveți cel mai bun motiv să vă opriți din citit. Tuturor celorlalți, lectură placută.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.