17 fois Simone de Beauvoir

on 05.07.2013 at 13:00

17 fois Cécile Cassard e un film de 120 de minute care analizează minuțios, uneori depășind limita suportabilului, viața unei femei. Memoriile unei fete cuminți este un clasor similar, bogat în referințe, pe de o parte, și sărac în suculență, pe de alta, derulat pe parcursul a 20 de ani. Copilul, adolescenta, femeia emergentă Simone de Beauvoir, înainte de Sartre.

Memoriile unei fete cuminți sunt exact ceea ce dictează titlul, deși gândul inițial e cu totul altul. Nu avem aici șosete suflecate care miros a pulpe de Lolită, nici ardoarea cu care se iubeau doi frați în alt roman de Nabokov, și, în mod clar, nimic din tândala erotică asumată a lui Anais Nin.

Jurnalul ei e un cumul de pasiune turbulentă, răzvrătire adolescentină, concepte filosofice și observații critice. Crescută într-o familie burgheză, la fel de conservatoare ca toate familiile burgheze ale vremii, este educată într-un spirit pe care intelectul ei în dezvoltare îl respinge, alături de religie și de materialismul care îi sunt impuse. Se definește ca o femeie distinctă împotriva societății restrictive și își descoperă refugiul, din ce în ce mai mult, în literatură. Ca mai toată promoția de literați pe de secol XX, Simone își reneagă rădăcinile burgheze, fără a înțelege însă că tocmai acest statut îi permite și încurajează dezvoltarea intelectuală.

Ca să scrii o autobiografie, trebuie să ai un minim simț al importanțtei de sine, care motivează prin dezvăluire. Simone demonstrează asta descriind relația sa incipientă cu Sartre – “Obișnuiam să vorbim despre tot felul de lucruri, dar mai ales despre subiectul care mă interesa mai mult decât toate celelalte: eu”. Își deapănă copilăria cu o perspectivă matură. Se frământă, spunându-și că nu e doar prada voinței adulților, dar și a conștiințelor acestora.

Memoriile lui Beauvoir sunt un capitol extrem de dens și de compact, chiar și pentru cineva obișnuit cu stilul său. Lipsit de spațiul de reflecție pe care îl anticipezi în proză, fie ea și autobiografică, face volumul dificil de citit în reprize mari, de pe luni pe vineri sau de pe marți pe sâmbătă. Narațiunea corectă, cu episoade enciclopedice din copilărie și până la studenție, te face să te întrebi care e rostul acestor detalii microscopic. Apoi, pe măsură ce te apropii de cea de-a doua parte a cărții, începi să vezi că e nevoie de un catalog complet al emoțiilor, simțirilor și cugetărilor unei ființe care își începe demersul gândirii, pentru a îi înțelege acțiunile ulterioare, felul de a fi și de ce-ul personal.

Jurnalul fetei cuminți înflorește spre final, lăsând ramificațiile necunoscutului să se dezvolte. Dar, ca orice fată cuminte, Simone rămâne onestă până la capăt. Nu poți să o asemeni, dar nici să o compari. Poți să o așezi pe același raft cu Anais Nin, dar, spre deosebire de aceasta din urmă, Beauvoir posedă mai degrabă puterea de a reda firea lucrurilor, decât pulsul memoriei selective. Ea nu vorbește în metafore, nu caută să mistifice, ci doar descoperă, desface și dă lumii zăcămintele forului său interior, fără a acoperi totul cu vălul misterului, al dualității.