Sub aceeași supernovă

on 09.09.2013 at 17:20

Chiar dacă nu s-au născut sub aceeași stea, Hazel Lancaster și Augustus Waters, doi adolescenți din Indiana, și-au găsit panaceul în același timp, deși disfuncția pe care acesta ar trebui să o facă suportabilă e genul acela care te face să lași în urma ta bucăți de carne, cu fiecare permutare de la un spital la altul.

Hazel și Augustus sunt bolnavi de cancer, iar să fii bolnav de cancer în adolescență, înainte ca până și toate marile și micile drame ale acesteia să fi debutat, e similar cu închisoarea în propriul trup. Viața de zi cu zi se traduce în mici activități în sânul familiei, vizite la ședințele de terapie și panseuri ambivalente despre scopul de a mai exista pentru puținul timp rămas. Atunci când se întâlnesc în cadrul unui grup de sprijin, plămânii ei ținuți în funcțiune de un tub de oxigen și picioarele lui șubrezite și ciuntite de boală își amintesc că răzvrătirea e un lucru bun și că orice aventură trebuie dusă până la capăt, mai ales dacă e prima și ultima.

Sub aceeași stea nu e însă o carte despre cancer, nici măcar despre moarte. Cancerul e un subiect important, însă nu depășește importanța acordată personajelor în sine. Boala e mai curând pretextul ce urmărește relația dintre Hazel și Augustus. În lipsa vampirilor, a vrăjitorilor crescuți la Hogwarts sau a unui cataclism distopic, ne înfățișează protagoniștii într-un cadru mult mai complex decât tradiționalul american teen drama. Le impune de asemenea și personajlor să crească și să evolueze mai rapid decât în mod normal, ceea ce face din romanul lui John Green o lectură potrivită și adulților. Deși Augustus și Hazel împărtășesc interese similare cu ceilalți tineri de vârsta lor, dialogul dintre ei trădează un început de maturitate. Printre vizite forțate la mall și nenumărate sesiuni de jocuri video, cei doi se apropie, abordând cu deschidere și sinceritate subiecte și probleme de care oricine se lovește cel puțin o dată în viață.

Prietenia dintre cei doi evoluează la fel ca o cometă, și trage după sine prin univers panglicile înodate ale iubirii de adolescenți, împreună cu muzica, versurile, cărțile și secretele schimbate. Undeva între De veghe în lanul de secară și Extrem de tare și incredibil de aproape, Hazel și Augustus zboară cu avionul spre țărmurile Mării Nordului în căutarea unui scriitor genial și la fel de nebun, gustă pentru prima oară dintr-o sticlă de șampanie cu bule ce clipocesc precum globurile dintr-un pom de Crăciun, se cuibăresc unul în celălalt, colindă străzile și fură universului câteva secunde din cele puține pe care știu că le mai pot petrece pe Pământ.

Viața merge mai departe devine un alt fel de motto pentru cei doi copii mari, atunci când se hotărăsc să trăiască cât mai mult unul pentru celălalt și când timpul rămas de trăit le este prelungit, ca prin minune, de un eveniment neașteptat. Dragostea care începe să scapere, la început timid, apoi ca ploile de meteoriții, între ei, se rotunjește și se înalță ca o supernovă, ca un câmp în arșiță, de pe care se ridică, în miez de vară și de noapte, zeci și sute de lampioane incandescente.

Gândurile mele sunt stele pe care nu le pot aduna în constelații, scrie Augustus Waters și între degetele fetei, cuvintele lui se prefac în praf de cosmos.