Ramona Boldizsar | Cu ce versuri să le înfrumusețăm viețile celor dragi în decembrie.

on 16.12.2022 at 17:41

Poezia e, de multe ori, un catalizator pentru sentimente și experiențe. M-am gândit mult la anul acesta dificil în care am adunat și răni, și griji, în care am învățat, poate, să fim (mai) recunoscători. Și m-am gândit la oamenii care vor vrea, pe rând, să se relaxeze, să se bucure, să se iubească, să se distreze și, de ce nu, să-și reactualizeze sinele. Așa că am pus cap la cap o listă de cărți cu care simt că se pot delecta, se pot și gândi, pot călători și visa, dar mai ales pot împărtăși cu alții. Versuri, emoții, grijă, experiențe, terapie, chiar și imagini — pe scurt, multă frumusețe.

Resursa, Olga Ștefan, Casa de Editură Max Blecher, 2022

Probabil una dintre cele mai frumoase cărți de poezie ale anului 2022. Olga Ștefan scrie întotdeauna cu rafinament și forță, iar în Resursa culminează printr-o rimă sofisticată, așa cum o numește poeta Anastasia Gavrilovici. Ia teme mari și le particularizează, adesea le înfrumusețează, alteori le încarcă de o tensiune prielnică și amețitoare. O carte seducătoare pe care cred că o poți dărui oricui, oricând, dar care amenință să te cucerească bine de tot. E probabil și cartea care are cel mai mare potențial de a fascina orice neinițiat în poezia română contemporană.

imaginează-ți că sunt
un lac fără fund.
aruncă pietre,
o să-ți răspund. (p. 40)

Tot mai multă splendoare, Alina Purcaru, Editura Cartier, 2022

Alina Purcaru revine la poezie blând și senin — Tot mai multă splendoare este tocmai despre splendoarea pe care o putem găsi în viețile noastre de zi cu zi, cu toate încercările ambivalente. Vorbește mult despre corp și libertate, despre metamorfoze (dar și simple treceri ale timpului) și despre moduri și locuri în care găsește strălucire. Nu e o carte doar despre sclipici, ci și despre problematica etică a ecologismului, despre zero waste, despre sport și stadioane, despre grija de sine și modul diferit în care putem percepe spațiul și activitățile publice în funcție de tipul de corp și gen în care ne aflăm.

Scriu tot,
strâng tot și folosesc tot,
scriu așa cum mi-am dorit dintotdeauna:
primesc și anticipez bucurie și extaz.
Scriu ca și cum ne-am ține de mână. (p. 65)

Expectativa luminoasă, Andrei Dósa, OMG Publishing, 2020

E asta o carte despre expectative? Într-un fel, da. În poezia lui Andrei Dósa există mereu o preocupare (mai mult sau mai puțin activă) pentru hedonism. Dar acest lucru se remarcă mai ales ca o reacție a pierderii noastre în fața lucrurilor care ne produc plăcere, dar și ca o atenție sporită față de efectele ce pot apărea în urma acestor tente hedoniste. Andrei Dósa scrie o poezie erotică, directă, pe alocuri subtilă, cu imagini scurte și secvențe ușor de recunoscut în viețile noastre. Fie că vorbim despre relațiile de cuplu, relația cu fiul său sau întâmplări și întâlniri ocazionale. Într-un fel, e o carte despre cum se ajunge la maturitate. Dacă se ajunge. Bonus: ilustrații foarte faine!

va trebui să înțeleg că pentru maturitate
dance dance revolution e mai sokosoko
muzukashii
(adică fără îndoială mai greu decât nivelul
elementar). (p. 24)

Frumusețea bărbatului căsătorit, Diana Geacăr, Casa de Pariuri Literare, 2021

Diana Geacăr a cucerit lumea poeziei cu mai multe volume, pe mine m-a fascinat prima oară cu Dar noi suntem oameni obișnuiți (Editura Paralela 45) unde explorează grozav tematici ca maternitatea și iubirea părintească, iar Frumusețea bărbatului căsătorit m-a dat și ea pe spate cu construcțiile mișto, titlurile grozav alese, dar mai alese aceste scene în care simți tensiunea, frica, și care, până la urmă, te scot cumva la liman. E o carte despre relații și identitate, despre cum ne pierdem și cum ne găsim, griji, tensiuni, puterea afirmării de sine (dar și a cafelei fierbinți dimineața, de ce nu), toate acestea care vor duce într-o zi la vindecare și frumusețe.

Dar nu e normal
ca doi oameni să stea mult timp împreună
fără să-și rănească sentimentele. (p. 56)

Cronica Akasha, Ștefania Mihalache, Nemira, Colecția Vorpal, 2022

Tema Cronicii Akasha nu e neapărat una ușoară, pentru că explorează relația dintre fiică și tată în urma decesului acestuia. Cu toate astea, cartea este deosebit de frumoasă și blândă, lasă loc pentru îmbrățișări și revelații armonioase. Și, din multe puncte de vedere, poate deveni lesne o lectură terapeutică, nu este dură sau violentă, ci mai degrabă caldă și prietenoasă, ceea ce noi adesea numim de pus pe rană.

Mereu ți-a fost teamă
că sufletul altuia
va fi
până la urmă
hârtia aceea albă. (p. 48)

biocharia. ritual ecolatru, Mihók Tamás, Casa de Pariuri Literare, 2022

Mihók Tamás scrie de data aceasta în registrul ecologiei și verdelui, cu o preocupare complexă pentru vegetal. Acest lucru poate suna destul de abstract, așa că e cu atât mai surprinzătoare, poate, poezia universală pe care o scrie. Nu doar pentru că versurile au o naturalețe și o logică internă admirabilă, dar și pentru că poemele lui Mihok Tamas au darul de a crea senzații tari mai departe de intenționalitatea lor. E ușor să le cazi pradă, să te fascineze nu doar prin conținut și formă, dar și prin structură.

progresul civilizației fusese testat în vid.
un singur cadru pe secvență, era glaciară,
de-ajuns pentru adevăr.
e iarnă de-am obosit. (p. 47)

poame divine, bianca ela, FrACTalia, 2021

O carte cu o autoare care-și păstrează anonimatul și care ne reamintește în acest sens de fenomenul Elena Ferrante. poame divine nu este doar o grozavă adiție la peisajul poetic din anul 2021, ci și o bijuterie a relatării și revizitării de sine. Încărcată de tensiune, dar și de acceptare, analizează și chiar narează în spațiul personal multiple întâmplări și încercări identitare. Cu o cercetare atentă asupra trecutului (de la fetiță la maturitate), explorează dintr-un unghi feminist trecerea prin viață cu tot tumultul identitar și presiunile familiale și sociale destul de încărcate. Cursivitatea, coerența și iscusința poetică transformă cartea într-un soi de portret al poetei la tinerețe și maturitate, un must have în biblioteca iubitorilor de poezie.

în spatele ușii e un copil fericit
în spatele caligrafiei e o fetiță care mă iubește
în spatele gramaticii e cineva care o să aibă grijă de mine labătrânețe
în spatele esteticii e o lume care, chiar de-o fi crudă, mă are pe mine în centrul ei (p. 13)

dă tot ce ai, Alexandra Pâzgu, Tracus Arte, 2020

Nu ne cunoaștem niciodată capacitățile până când nu ne punem în priză toate eforturile. Dar e acest lucru posibil? Poeta nu explorează eforturile maximizate și nu oferă o carte motivațională poetică, ci mai degrabă analizează simplu procesele și manifestările zilnice care pot duce la această maximă. Sau la opusul ei. Parcursul versurilor traversează spații diferite, cu o atenție sporită față de sine și posibilitatea (mereu prezentă) ca aceste lucruri să ducă într-o direcție, dar și în opusul ei. Nu e lipsită de angoasele și anxietățile specifice generației mileniale, dar și de diversele semnificații (sau întrebări) ale mutării din România la Viena. Imaginile scurte fac posibilă o mutare rapidă și satisfăcătoare. Dacă am găsi un mesaj în dă tot ce ai, probabil acela ar fi că, prin exersarea singurătății, înveți să ai grijă de tine.

poezia e când trec toate și trebuie să te adaptezi
la ce ai nu la ce ai visat
poezia e igiena zilnică
a celor ca mine(p. 84)

Nu mă întrerupe, Cătălina Stanislav, OMG Publishing, 2021

Poate că nu e cartea ideală de dăruit cuiva care tocmai a intrat într-o relație, dar e cartea pe care o poți oferi fără rețineri cuiva care trece printr-o despărțire. Nu mă întrerupe e o carte foarte plăcută din punct de vedere tehnic (actuală și în acord cu poezia străină contemporană), dar este mai ales o carte despre cum procesăm despărțirile, ruperile, e în aceeași măsură o carte despre dragoste și tandrețe. Despre fețele bune și mișto, dar și alea frustrante ale relației. E autentică și sinceră, cu un limbaj potrivit și cu care e cam imposibil să nu relaționezi.

Vreau să învăț să mă dau cu bicicleta ca o fată
curajoasă (p. 31)

Fetițe dulci, Lorena Enache, Charmides, 2021

Cartea Lorenei Enache este doza de erotism despre care nu știai că ai nevoie în viața ta. Personajul poetic feminin este super-puternic, cu o feminitate extrem de asumată și care nu intră neapărat în tonul valorilor tradiționale ale feminității. Este feministă în sensul în care își cunoaște puterea, forța, egalitatea, uneori chiar și superioritatea și se mișcă într-un cadru lipsit de luptă — pentru că atunci când își dorește ceva, ia/ obține, nu cere și nu își cere nici scuze. Fetițe dulci e tocmai ceea ce îți promite titlul, extra spicy, onestă și pregătită să te cucerească și înainte, și după o noapte la club.

pe tine unde te doare când știi că ce simt eu rămâne în mine (p. 13)

🔹🔹🔹

Ramona Boldizsar este poetă, gazda podcastului literar Perfect Contemporan, blogger&promoter entuziast de literatură. Scrie cronici și articole pe teme importante pentru ea (ca feminismul, maternitatea sau identitatea de gen) pentru care colaborează cu diverse reviste. Crede că poezia contemporană e pentru oricine, doar că trebuie să-și găsească fiecare eroii potriviți. În restul timpului scrie proză, povești pentru copii și desenează haios.