Ambasada | Centru cultural independent

„O ciudățenie: un centru cultural independent unde cei care vin folosesc spațiile gratuit.”

AMBASADA reprezintă un spațiu firesc și vital care încurajează colaborarea între organizații, bresle, meserii, oameni și pasiuni. Un spațiu a cărui atmosferă să stârnească și să hrănească creativitatea, inițiativa, cu mult curaj și optimism, dar și cu realism și responsabilitate. Întreaga echipă lucrează pentru a susține această viziune inovativă, în jurul căreia fiecare să-și poată țese propria poveste. Iar roadele muncii lor creative, libere și joviale se observă și în cadrul celorlalte proiecte, Jazz ™ sau Festivalul Plai, unde oamenii se pot aduna pentru a schimba într-un fel sau altul societatea din care fac parte. Muzică, ateliere, gânduri, idei, soluții creative, răbdare și multă energie, fac parte din viziunea unei echipe care revitalizează spații dezafectate și care oferă în schimb cel mai bun loc de conectare și reconectare.

Ne plac poveștile tare mult și a voastră cu siguranță merită împărtășită cu și mai multă lume. Cum a început totul?

Răspunsul acesta ar merge bine cu un pahar de Petrovaselo pentru că poate fi lung și cu multe povești. Pe scurt, într-un octombrie 2007, moment de respiro și planificare PLAI 2008, plimbându-ne pe străduțele mici de lângă Piața Unirii din Timișoara; apoi reiterat în fiecare an de atunci, până în 2014, când am luat taurul de coarne și am început să căutăm locații și să adaptăm visul AMBASADA la ce puteam să punem în practică în fiecare dintre ele. Am discutat mai concret despre ce vrem să facem cu echipa NESsT și am intrat în lumea economiei sociale. Au urmat câteva luni de căutat comori post-industriale și clădiri și proprietari care să înțeleagă ce ne dorim să facem. O ciudățenie: un centru cultural independent unde cei care vin folosesc spațiile gratuit. Doar ca să facă mai mult bine și mai bine. Nimeni nu credea că asta va funcționa. La fel cum nimeni nu a crezut că PLAI poate să existe din pura dorință neobosită a unui grup de tineri care aleg să lucreze pentru el voluntar. Am știut că efortul trebuie făcut pentru a începe și a demonstra că se poate. Cu aceeași speranță că vom da curaj și altor grupuri care ar putea salva clădiri folosindu-le și introducându-le în circuitul comunității.

La Paltim am ajuns după o discuție frustrantă de la Pasmatex; am ieșit din clădire și am traversat strada. Știam că proprietarii nu se implică deloc în administrarea clădirilor de pe platformă și că vor sa aibă buni platnici și atât. Știam la ce ne înhămăm. În nici 20 de minute am văzut trei clădiri. De fosta unitate de prototipare ne-am îndrăgostit iremediabil. În primul rând de geamuri, de cum intra lumina, de formă, mixul ciudat arhitectural dintre fațadă și interior. În aceeași seară am revizitat locația cu doi amici arhitecți. Ne-au dat feedback-ul lor și în 1 noiembrie am primit cheia spațiului. Au urmat 3 luni în care am fost zilnic acolo. Căutând țigla leu să refacem acoperișul, refăcând burlane, căutând geamgiu care să nu încerce să ne convingă să punem termopan, ci să recondiționeze ramele metalice și să refacă un puzzle de sticlă făcut cândva de muncitorii Paltim. Am muncit mult, dar totul a meritat când, în 20 februarie, am putut să umplem casa cu muzică și munca artiștilor locali, cu oameni din comunități atât de diferite, de unele aflând abia atunci. Au zburat 5 ani în care am reușit să găzduim în medie peste 600 de evenimente anual, peste 8900 de ore au fost subvenționate de AMBASADA și oferite gratuit, să ajutăm la nașterea a șapte ong-uri și să ne oferim timpul în peste 400 de ore de consultanță gratuită în speranța a ceva mai bun pentru fiecare. Am părăsit cu inima grea platforma Paltim, în 1 noiembrie anul trecut. Ea se pregătește pentru o transformare imobiliară. Din 2018 am pornit, paralel, o aventură care ne-a oferit și multă energie și speranță pentru viitor: Faber.community – o adunare impresionantă de forțe, alături de colegii de la For, Cristina Potra-Mureșan, Valentin Mureșan și, mai recent, Adrian Erimescu – mânați de aceleași valori și dorința de a face bine în comunitatea locală. Aici se mută toată energia noastră zilnică, dincolo de proiectele PLAI. Și povestea continuă. Suntem onorați și entuziasmați să o scriem mai departe și ne bucurăm sa ne fiți aproape și să o putem spune și mai tare încât tot mai multe comunități să știe că au această opțiune și pot să-și creeze spații de acțiune.

Ce vă inspiră? Ce vă motivează?

Andrea: Poveștile. Echipa.

Noemi: Oameni pasionați, grădini înverzite și resturile din frigider. 

Flavia: Să învăț lucruri noi constant.

Dana: Mă inspiră călătoriile, alți oameni, alte cutume. Motivatia vine de fiecare dată când simt că am mai „crescut” un pic. 

Tako: Uneori somnul.

Țuca: Oamenii, magia pe care o pot crea când lasă ego-ul în plan secund și își folosesc empatia la maxim.

Care a fost cel mai greu lucru cu care v-ați confruntat în perioada asta?

Andrea: Am dormit prost. Frica, panica. 

Noemi: Să nu îmi văd familia și prietenii.

Flavia: Să nu fiu în mișcare și să fiu nesigură de viitor.

Dana: Cele 3kg în plus.

Tako: Mințile închise.

Țuca: Să replanific fără a avea datele critice în ecuație și să trebuiască să o fac chiar dacă erau șanse mari să o fac degeaba.

Ce simțiți că ați învățat în perioada aceasta?

Andrea: Putem face multe împreună, oricând.

Noemi: Să am răbdare.

Flavia: Să mă adaptez, să fac un pas în spate și să revăd anumite aspecte.

Dana: Am învățat că pot să îmi organizez munca și timpul mult mai eficient. Idem prioritățile. De fapt, am învățat că timpul meu este chiar al meu și că pot să fac exact ce vreau eu.

Tako: Nothing really matters. Nimic nu e 100% stabil și sigur.

Țuca: Să renunț. Să nu uit că nu suntem singuri.

Dacă nu ați fi face asta, ați…

Andrea: Grădinări.

Noemi: Ghostwriter de cărți de rețete ultra-specifice (Dieta vegană pentru irlandezi)

Flavia: Probabil tot ceva care m-ar tine în strânsă legătură cu comunitatea locală.

Dana: Adică dacă nu aș fi fotograf? Aș fi psihoterapeut. Sau poate aș fi profesor de filosofie. Sau casnică.

Tako: Călători.

Țuca: Aș lucra cu copiii sau, oricum, ceva în domeniul educației. Aș fi mai aproape de colegii de la Școala Babel. Și aș călători cu Tako.

Cum se arată viitorul pentru voi și care poate fi viitorul festivalurilor? Când ne revedem în noul spațiu?

Andrea: Deși la început nu am fost cea mai optimistă, am realizat însă că avem suficiente resurse prețioase pe care le putem redirecționa și putem desena alte proiecte bune și faine. Festivalurile? Anul acesta nu ne facem planuri mărețe, personal îmi vor lipsi și îmi doresc să se întâmple evenimente indoor și outdoor cât mai curând, vreau să merg la film și la teatru. Probabil ne vom gandi mai mult la spațiu, la locul desfășurării evenimentului/festivalului, focus pe siguranța  vizitatorilor din toate punctele de vedere, se va investi mai mult în infrastructură, o provocare pentru organizatori să ofere și să investească într-un loc inedit, prietenos, atrăgător, pentru evenimente cu număr limitat, mai mic, de vizitatori. Nu știu când ne vom mai înghesui pe stadioane. Curând.

Noemi: În curând…

Flavia: Destul de incitant. Organizatorii de festivaluri vor veni cu soluții pentru a răspunde nevoilor publicului, poate mai multe festivaluri mici, nișate. Cât de repede se poate 🙂

Dana: La orizont se văd vremuri dificile, dar provocatoare. Pandemia ne-a adus o schimbare majoră tuturor, întregii societăți. Iar asta ne obligă să schimbăm macazul. Dacă eram într-o comodă rutină, acum trebuie regândite toate circuitele motorașului. Parcă te simți din nou în priză, nu? 🙂

Tako: Festivalurile trebuie să fie în continuare offline, așa cum au fost și înainte, chiar dacă asta presupune o pauză acum. Noi ne vom adapta și vom urmări impactul pozitiv în comunitate așa cum îl putem atinge; ne adaptăm. Curând, ne vedem la un vin și un atelier și în AMBASADA în Faber.community.

Țuca: Perioadele de criză sunt cele mai propice pentru inovare. Suntem entuziasmați de ce va urma, mai ales după ce reușim să ne reapucăm de treabă alături de parteneri și să depășim pierderea suferită de industrie.

Ce brand românesc vă place?

Andrea: Farmec, Lăptăria cu caimac, Kenosis, Gruni, Prospero.

Noemi: Turnătoria MAE.

Flavia: Nalu.

Dana: Gerovital. Alex Cover.

Tako: Sunt fidel vinurilor românești. Nu unui singur brand, dar am o listă scurtă cu câteva crame care sunt favorite.

Tuca: Mesteshukar Butiq, Kenosis, Space Artisan și o grămadă de produse născute din suflete și inimi de artiști care vor să facă bine. Îi descopăr constant și asta îmi dă speranță.

Ce mai pregătește Noemi?

Andrea: Noemi este cea mai cea, este bucătareasa cu mâini magice. Abia aștept să testăm noile meniuri și challah.

Noemi: Prăjituri cu cocos caramelizat, fries de gulii cu parmezan, curry de linte și cocos, sarmale în foi de mangold, ouă în toate felurile, panna cotta de soc, pot să scriu la infinit. Abia aștept să îi dau drumul.

Flavia: Doar cea mai bună mâncare pentru suflet.

Dana: Pfoai. Nu aș vrea să mă gândesc la mancare la ora asta.

Tako: Take and bake, brunch-uri, menu planning și mic dejun mâncat zilnic împreună.

Tuca: Ce vrea ea. Va fi bun oricum! <3

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.