spiridusul-scortisoara-16×9-blog-cover

Andreea Răsuceanu: „Cred că în fiecare personaj pe care-l creăm e ceva din noi”

Cunoscută publicului ca prozatoare și critic literar, Andreea Răsuceanu a publicat recent prima sa carte pentru copii. Uimitoarea călătorie a spiriduşului Scorţişoară a apărut la editura Humanitas, în colecția Humanitas Junior, cu 🖼️ ilustrații de Anca Smărăndache, și îi poartă pe micii cititori în jurul lumii, în compania unui spiriduș cu puteri magice, care are norocul să întâlnească o fetiță de mărimea unui deget, care a văzut minunății ca-n poveștile bunicii – de la elefanți albi la zâne cu brățări zăngănitoare și luna de pe cer. Aceasta este o poveste despre vulnerabilitate și prietenie ideală, care îndeamnă la împărtășirea lecturilor și a experienței călătoriilor, iar autoarea ne-a dezvăluit mai multe din lumea cu miros de scorțișoară a personajelor:

Se spune că unul dintre cele mai complicate lucruri este să scrii literatură pentru copii. Cum a fost în cazul tău? Te-ai afirmat ca prozatoare și critic literar, iar aceasta este prima carte pentru copii.

Așa este, e un gen aparte, care are secretele lui, legate de tehnică, tematică, mesaj etc. Nu m-am gândit niciodată că voi scrie literatură pentru copii, deși mi-au plăcut întotdeauna poveștile (încă citesc din „O mie și una de nopți”, Andersen și mai ales din Frații Grimm – ei au fost întotdeauna preferații mei, pentru goticul poveștilor). Până la urmă, tot o poveste am scris și eu, la provocarea lui Florin Bican, care făcea, acum aproape 10 ani, o nouă ediție din Bookătăria de texte și imagini.

Din admirație pentru Florin Bican am scris povestea și pentru că n-am îndrăznit să-l refuz. Am scris-o și am uitat de ea, până anul trecut când am descoperit că spiridușul (avea alt nume pe atunci) devenise un personaj îndrăgit de copii și că povestea era folosită drept suport pentru diverse ateliere, fusese chiar și subiect de examen. Și așa m-am întors la ea, i-am adăugat alte câteva episoade, „am rotunjit-o” și i-am dat din nou drumul în lume.

Cum a decurs colaborarea cu ilustratoarea cărții, Anca Smărăndache? Ce provocări ați întâmpinat, ce v-a animat în acest proiect? Dacă ai putea avea talentul unui artist vizual pentru o vreme, ai avea încredere să-ți ilustrezi o viitoare carte?

Anca e un artist complex și o ființă cu totul specială. De multe ori, cărțile – ale mele, ale altora – mi-au prilejuit întâlniri foarte importante, și la fel s-a întâmplat și acum. Mi-am dorit ca povestea să fie ilustrată de Anca pentru că îi urmăream de mult lucrările și mi se părea că nu sunt doar frumoase – frumoase sunt multe ilustrații realizate azi pentru cărțile destinate micilor cititori –, ci și profunde, debordând de imaginație, de creativitate și rafinament. Și de încă un lucru, care pentru mine este vital: de cultură vizuală, pentru că Anca e o ființă care trăiește în și prin cultură, e și o cititoare pasionată.

Totul a decurs extrem de ușor, Anca mi-a trimis ilustrațiile pe rând, dar mai mult ca să mă bucur de ele, a avut libertate totală, pentru că și încrederea mea a fost totală. Cel mai mult mi-a plăcut că a ascuns mici secrete, indicii în carte (prelungind astfel textul, povestea), unul m-a emoționat foarte tare: a ascuns undeva data când s-a întâlnit pentru prima dată cu Scorțișoară.
Dacă aș avea talentul unui artist vizual, da, mi-aș ilustra o carte, mereu mi-am dorit să mă pot exprima prin desen sau pictură, dar n-am avut niciodată acest talent.

Care au fost începuturile personajului Scorțișoară? Cum a apărut el pe lume prin intermediul tău?

Am vrut să creez un personaj care să aibă nu doar puteri magice, printre care cea de a călători oriunde în lume, ci și trăsături în care copiii să se poată regăsi: vulnerabilitatea, nevoia de a-și face prieteni, sensibilitatea, curiozitatea etc. Imaginea lui am avut-o imediat, nu m-am gândit prea mult la portretul care acum văd că le atrage imediat atenția copiilor, pentru că presupune o anumită senzorialitate – papucii din frunze de mentă, căptușiți cu puf de albine, ochelarii, preferința pentru banane și ceaiul de scorțișoară etc.

Odată ce am avut personajul, au venit imediat și celelalte elemente: mijlocul lui de locomoție, trăistuța, care în viziunea Ancăi e una însuflețită, e un personaj în sine, locurile exotice, îndepărtate în care ajunge Scorțișoară, cei pe care îi întâlnește etc. Mi-a plăcut să scriu povestea și mi-a fost, de fapt, mult mai ușor decât m-aș fi așteptat.

Pentru micii cititori e o provocare să călătorească atât de repede pe mai multe continente, doar citind o carte. E și o mică lecție de geografie și cultură, deschide și gustul pentru călătorii și aventuri. Cum te simți când știi că e posibil ca măcar unul dintre cei care te citesc să fie influențat profund și poate chiar să își aleagă drumul în viață datorită magiei pe care o creează o carte?

Sper să fie așa cum spui! Cam așa am și scris-o, cu gândul că plimbările reale și ficționale ale spiridușului îi vor contagia pe copii, că îi vor face să-și dorească să cunoască lumea și prin călătorii, dar și prin lecturi.

Cât despre partea a doua a întrebării, să știi că m-am gândit mult la asta, mă gândesc de fapt întotdeauna când le vorbesc persoanelor tinere, adolescenților, studenților mei etc, pentru că mi s-a spus de multe ori că sunt convingătoare, că îi pot influența pe cei care mă ascultă – dar este întotdeauna acesta un lucru bun? Pe unii dintre studenții mei, de pildă, care sunt foarte buni, talentați, îi îndemn să se îndrepte spre critica și teoria literară, pentru că știm care e situația criticii de întâmpinare de la noi, dar mă întreb mereu dacă nu vor fi dezamăgiți, ce fel de carieră ar putea avea etc.

De asemenea, când îi îndemn pe cei aflați la început să-și urmeze instinctul, să devină scriitori dacă asta își doresc, mă întreb în ce măsură e legitim să fac asta. Pentru că, într-adevăr, întotdeauna într-un grup mai mare observ câțiva tineri care mă privesc într-un anumit fel, cu multă atenție, și știu că pot contribui la decizia pe care ei o au de luat – e și frumos, și înfricoșător, în același timp. Așa că le vorbesc și despre riscurile de a fi nemulțumiți, despre greutăți, obstacolele de tot felul pe care le-ar putea întâmpina. Dar cu cartea e mai complicat, acolo nu mai poți controla nimic. Trimiți un mesaj în lume și el își are drumul lui.

Care au fost cărțile importante ale copilăriei tale, atât din punct de vedere literar, cât și grafic?

Mă bucur că mă întrebi asta. Am să vorbesc doar despre două, deși sunt mult mai multe. Din punct de vedere al conținutului, o carte importantă pentru mine a fost Morcoveață. Cred că am citit-o de sute de ori, integral sau pe bucăți. Era acolo ceva tulburător – și mereu m-am întrebat dacă e într-adevăr o carte pentru copii –, intens și profund, o proză realistă cu pasaje de o cruzime aproape naturalistă. Ca în scena în care, pentru că preferatul domnului Lepic este fratele lui Morcoveață, datorită obrajilor săi roșii, acesta din urmă sparge cu pumnii o fereastră și se mânjește pe față cu sânge… Multă vreme am avut impresia că citesc o carte interzisă, din biblioteca adulților, îmbrăcată în coperta unui volum pentru copii.

Din punct de vedere grafic, am avut o carte preferată, când eram foarte mică, cred că nu aveam mai mult de 4-5 ani. Era o carte pe care mi-o împrumutase o vecină, din care mi se citea în fiecare seară câte puțin. Am tot amânat s-o înapoiez, până când inevitabilul s-a produs, și de atunci am început să-mi doresc să am propria mea bibliotecă, cu propriile mele cărți. Peste mulți ani mi-am dat seama despre ce carte era vorba, deschizând-o întâmplător într-un anticariat, era Cheița de aur sau minunatele pățanii ale lui Buratino, a lui A. Tolstoi. Nu atât povestea mă fermecase, cât ilustrațiile, nu știu de ce-mi plăcuseră atât de mult, mi se păreau cele mai frumoase desene care se puteau imagina. Și acum, când deschid Cheița de aur, mă cuprinde aceeași bucurie inexplicabilă, e probabil una dintre madlenele mele, vehiculul meu fermecat către vremea copilăriei.

A existat vreun loc de care te-ai ferit atunci când îl creai pe spiridușul Scorțișoară? Dar locuri în care ai fi vrut să ajungi și tu, dar încă nu ai ajuns?

Nu, nu m-am ferit de nimic. Dar ai intuit corect, e un loc în care am fost și care m-a impresionat în multe și contradictorii feluri. A intrat în poveste cu partea lui fascinantă, desigur.

Există asemănări între tine și spiridușul Scorțișoară? Ai descoperit lucruri noi despre tine scriind această carte pentru cei mici?

Cred că în fiecare personaj pe care-l creăm e ceva din noi. În acest caz, e vorba despre pasiunea pentru cărți și locuri. Și da, am descoperit că-mi place să scriu și pentru cei mici, nimic nu se compară cu uimirea și fericirea din ochii lor când îl descoperă pe spiriduș. Iar eu am nevoie să rămân în contact cu lumea aceasta inocentă, proaspătă și atât de sinceră pe care o presupune publicul cel mai tânăr.

Împlinirea menirii este unul dintre cele mai importante lucruri, iar spiridușul Scorțișoară are noroc. Într-un târziu, el găsește „o fetiță cu ochi triști, care a călătorit prin toată lumea și a întâlnit toate minunățiile despre care îi citise bunica din cartea cu povești”. Crezi că va urma o nouă carte, care va continua aventurile spiridușului?

Nu știu, dar este posibil, pentru că spiridușul a fost îndrăgit de copii și multă lume mă întreabă dacă îi voi continua aventurile. Dacă va fi, se va întâmpla anul viitor, pentru că anul acesta trebuie să termin romanul la care lucrez deja de ceva vreme.





There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.