Asociația Curtea Veche organizează NARATIV – Festivalul de lectură pentru copii
Asociația Curtea Veche organizează NARATIV – festivalul de lectură pentru copii, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural “Ești București”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești Verona în perioada 21-27 septembrie și va cuprinde o serie de activități gratuite susținute de pedagogi non-formali, artiști, specialiști în educație și psihologia copilului.
Destinat în principal copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, programul festivalului propune atât ateliere interactive (printre care Teatrul Cititorilor, Roman Grafic, Storytelling, Rime și Ghicitori pentru dezvoltarea fluenței timpurii), spectacole lectură, cât și conferințe dedicate părinților și cadrelor didactice prin care se prezintă tehnici de încurajare a lecturii în rândul celor mici. Toți cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie gratuit pe site-ul www.narativ.ro de unde pot afla și calendarul complet al activităților.
<< Numărul scăzut al cititorilor, rata de nepromovare a examinărilor naționale și lipsa gradului de înțelegere a textelor ne arată că trebuie să le demonstrăm tuturor elevilor din București că cititul este distractiv. Cred că în noi, adulții, stă responsabilitatea de a aduce lectura mai aproape de sufletul copiilor și, în acest sens, am pregătit o adevărată sărbătoare dedicată actualilor și viitorilor cititori. >> declară Iren Arsene, președinte al Asociației Curtea Veche.
Evenimentul are și o componentă caritabilă prin strângerea de fonduri online și cutii de donații amplasate în Librăriile Cărturești. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul național de lectură “Cărțile copilăriei” prin care Asociația Curtea Veche realizează donații de carte și creează cluburi de lectură în comunități din medii defavorizate.
Mai multe detalii despre Asociația Curtea Veche și programul național de lectură “Cărțile copilăriei” puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociaţiaCurteaVeche.
There are no comments
Add yours