Avanpremieră Extraconjugal, de Neil Simon, în deschiderea stagiunii Teatrului de Artă București
Teatrul de Artă București își redeschide stagiunea în luna septembrie cu un program amplu alcătuit din 12 dintre cele mai apreciate și aplaudate spectacole, dar și o premieră – Extraconjugal, de Neil Simon, în interpretarea actorilor Andreea Mateiu și George Constantinescu, regia George Dogaru.
Extraconjugal a primit la FITIC – Festivalul Internațional de Teatru Independent de la Constanța – 2021, premiul pentru interpretare feminină și premiul pentru regie.
George Dogaru a primit la FITIC și premiul pentru regia spectacolului Incident la graniță, coproducție a Teatrului de Artă București, care se regăsește, de asemenea, în stagiunea din această toamnă.
Extraconjugal va avea avanpremiera pe 15 septembrie și premiera pe 16 septembrie, la Teatrul de Artă București, str. Sf. Ștefan, nr. 21. O reprezentație specială a spectacolului va avea loc și sâmbătă, 4 septembrie, la Teatrul de Comedie, sala Radu Beligan (str. Sfântul Dumitru, nr. 2), în baza parteneriatului și a bunei colaborări din ultimul an, care a permis accesul unui public mai numeros la spectacolele Teatrului de Artă București.
Premiera inițială a piesei lui Neil Simon a avut loc pe Broadway, în decembrie 1969, iar spectacolul s-a jucat de 706 ori.
Extraconjugal prezintă povestea lui Barney Cashman, un bărbat însurat, gentil și fără experiență în adulter, care vrea să se alăture revoluției sexuale înainte de a fi prea târziu. Piesa lui Neil Simon examinează ce înseamnă să îmbătrânești și ridică întrebarea: “Ce faci atunci când simți că de fapt nu ți-ai trăit viața?”
Neil Simon a fost unul dintre cei mai de succes și efervescenți dramaturgi americani contemporani. A scris peste 30 de piese și scenariu de film, pentru care a avut în total 17 nominalizări la premiile Tony și a câștigat de 3 ori. Printre cele mai cunoscute piese ale sale, unele dintre acestea adaptate și pentru marele ecran, se numără “Desculț în parc”, “Come Blow Your Horn” sau “The Odd Couple”.
“Deschidem o nouă stagiune a Teatrului de Artă București și ne bucurăm să anunțăm încă o dată în programul nostru spectacole bine primite de public, dar și premiate de juriile unor festivalului importante din țară. Invităm publicul să se bucure de această deschidere, de bucuria actorilor care pot performa în fața lor, că pot primi aplauze la final și schimba această energie benefică, de gratitudine și recunoștință de ambele părți. Nu știm ce va urma în această toamnă, dacă vom fi nevoiți sau nu să reînchidem sălile de spectacol, însă noi ne facem datoria de artiști, pregătim spectacole, le prezentăm când și unde vom putea și sperăm ca prin efortul nostru să ajutăm publicul să-și mențină optimismul într-o întoarcere la normalitatea vieții cotidiene, care poate fi și aceea a sălilor pline de spectacol. Suntem doctori de suflete și nu părăsim linia întâi.” – declară actorul George Constantinescu, directorul Teatrului de Artă București.
Programul Teatrului de Artă București în luna septembrie este următorul:
Miercuri, 8 septembrie, ora 19:15
URSU’
de A.P. Cehov
Cu: Elena Ariadna Șeulean, Theo Costache, Eduard Cîrlan
Regia: George Constantinescu
Joi, 9 septembrie, ora 19:15
VOYEUR
de Gardner McKay
Cu: Alexandra Ioniță, Tudor Aaron Istodor
Regia: Claudiu Istodor
Scenografia: Iulian Bălțătescu
*Premiul pentru interpretare masculină (Tudor Istodor) la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2014
Sâmbătă, 11 septembrie, ora 19:15
Incident la graniță
de Kieran Lynn
Cu: Doina Antohi, Pavel Bârsan, Andrei Mateiu
Regia: George Dogaru
Scenografia: Romulus Boicu
*Menţiune specială Doina Antohi la FITIC – Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021
**Premiu pentru regie (George Dogaru) la FITIC – Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021
Duminică, 12 septembrie, ora 19:15
Un bărbat și mai multe femei
de Leonid Zorin
Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu
Regia: Bogdan Hușanu
*Premiul pentru cea mai bună actriță, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018
**Premiul pentru cel mai bun spectacol, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018
Luni, 13 septembrie, ora 19:15
Șase lecții de dans în șase săptămâni
de Richard Alfieri
Cu: Victoria Cociaș și George Constantinescu
Scenografia: Romulus Boicu
Traducerea, regia și costumele: Lavinia Jemna Oltenau
Coregrafia: Mihai Petre
Marți, 14 septembrie, ora 19:15
Cerere în căsătorie
de A.P Cehov
Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente
Regia: Victor Olăhuţ
*Premiul pentru cel mai bun spectacol la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2016
**Premiul pentru cel mai bun actor (George Constantinescu), la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2016
Miercuri, 15 septembrie, ora 19:15 (avanpremiera)
Joi, 16 septembrie, ora 19:15 (premiera)
Extraconjugal
de Neil Simon
Cu: Andreea Mateiu și George Constantinescu
regia: George Dogaru
*Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Mateiu), la FITIC – Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021
**Premiu pentru regie (George Dogaru) la FITIC – Festivalul International de Teatru Independent – Constanța, 2021
Vineri, 17 septembrie, ora 19:15
Fata din curcubeu
Cu: Marcela Motoc
Text și regie: Lia Bugnar
*Premiul pentru Cea mai bună actriță, la FITIC-Festivalul International de Teatru Independent – Constanta, 2018
**Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile si Nopti de Teatru la Braila, 2018
Sâmbătă, 18 septembrie, orele 11:00 și 19:15
Iepurele alb
Concept, scenografie și costume: Ana Craciun Lambru, Lavinia Pop Coman
Regia: Ana Crăciun Lambru
Duminică, 19 septembrie, ora 19:15
O relație deschisă
de Dario Fo și Franca Rame
Cu: Andreea Bibiri și Lucian Pavel
Scenografia: Adrian Pitica
Regia: Ana-Ioana Macaria
* Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Bibiri), la Festivalul Internațional de Teatru Oradea, 2019
** Premiul pentru cea mai bună regie și
*** Premiul special al juriului pentru Andreea Bibiri, la FITIC 2019
Vineri, 24 septembrie, ora 19:15
Și veni bărbatul la femeie
de Semion Zlotnikov
Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel
Traducerea și regia: Bogdan Budeș
*Premiul pentru cel mai bun actor – Lucian Pavel și
**Premiul pentru cea mai bună regie, la Comic7B Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018
***Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile și Nopți de Teatru la Brăila, 2017
Marți, 28 septembrie, ora 19:15
Insomniacii
de Mimi Brănescu
Cu: Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore
Regia: Sorin Militaru
Miercuri, 29 septembrie, ora 19:15
O femeie singură
de Dario Fo și Franca Rame
Cu: Andreea Bibiri
Regia: Daniel Grigore-Simion
* Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, 2017
Joi, 30 septembrie, ora 19:15
Șase din 49
de Spiró Győrgy
Cu: Dana Voicu și Liviu Cheloiu
Regia: Alexandru Maftei
*Premiul pentru Cea mai buna actriță – Dana Voicu
**Premiul pentru Cel mai bun actor – Liviu Cheloiu
la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2017
Mai multe detalii despre program și achiziționarea de bilete sunt disponibile pe https://teatruldearta.ro/
There are no comments
Add yours