Avant Sessions: William Basinski, live la Control Club
Artistul și compozitorul american William Basinski, cunoscut pentru experimentele sale în muzica ambientală, va concerta în premieră la București, luni 29 octombrie, de la ora 20, la Control Club, în cel de-al doilea episod Avant Sessions, o nouă serie de evenimente inițiată de Control Club și Liveland. Biletele sunt disponibile online, prin Eventbook.ro.
Cu un background solid în muzica clasică, William Basinski este un explorator neobosit, ce experimentează sonic de mai bine de 30 de ani, la New York și, mai recent, în California, folosind tehnologie obsoletă și înregistrări suprapuse, pe bandă magnetică refolosită, pentru a crea peisaje sonore melancolice și obsedante, ce abordează dimensiunea temporală a vieții, reverberațiile memoriei și misterul timpului.
Cea mai cunoscută operă a sa – The Disintegration Loops – apărută în 4 volume, s-a bucurat de aprecierile criticilor, fiind inclusă de Pitchfork în topul celor mai importante 50 de albume din 2004. În 2012, albumul a fost relansat sub forma unui box-set, de casa de discuri Temporary Residence.
Pe lângă numeroase concerte, muzicianul avangardist a lucrat la instalații și filme, realizate în colaborare cu cineastul James Elaine, și prezentate în festivaluri și muzee din întreaga lume. În 2011, Basinski a fost ales de Antony Hegarty să compună muzica pentru piesa lui Robert Wilson, The Life and Death of Marina Abramovic.
Pentru cel mai recent release, Selva Oscura (Temporary Residence, 2018) William Basinski s-a alăturat compozitorului australian Lawrence English, o altă figură proeminentă în muzica ambientală. Cei doi au înregistrat simultan în Los Angeles și Brisbane, iar compozițiile sunt rodul unui proces de iterație și rearanjare a materialelor sonore inițiale.
În prezent, William Basinski se află într-un turneu internațional de promovare a următorului său album, On Time Out of Time, ce va fi lansat în ianuarie 2019. În noul material, compozitorul a folosit înregistrări exclusive ale interferometrelor ce detectează undele gravitaționale, pentru a crea o experiență viscerală, de magnitudine impresionantă.
Luni, 29 octombrie, turneul lui William Basinski trece și pe la București: artistul american va susține un concert la Control Club, de la ora 20, în cadrul Avant Sessions, o serie de evenimente în care au mai concertat și berlinezii Dictaphone.
Basinski, ever melancholic, is more inclined to let the medium do the talking, in the rustle of the tape loops, the babble of found sounds, and the hush of shortwave radio static. – Pitchfork
William Basinski + Lawrence English – Selva Oscura (edit)
Concertul William Basinski de la București este organizat de Control Club și LIVELAND. Facebook event: https://www.facebook.com/events/2224501677826111
Biletele pot fi achiziționate la prețul de 50 de lei, online prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și locațiile partenere Eventbook: http://eventbook.ro/partners.
There are no comments
Add yours