BALKANIK! FESTIVAL 2014: Shantel și Mahala Rai Banda se revăd la Grădina Uranus. PROGRAM CONCERTE
Shantel & Bucovina Club Orkestar, Kiril Dzajkovski, Django Lassi, Caci Vorba, Mahala Rai Banda, Kottarashky &The Rain Dogs drept “capete de afiș” plus mulți alți artiști invitați, sunt doar unul dintre motivele pentru care Balkanik! Festival 2014 așteaptă la cea de-a patra ediție, în cele trei zile de festival, un număr record de 12.000 de persoane.
Anul acesta, Balkanik! Festival se va desfășura sub sloganul “Just World Music”, anunțându-și astfel intenția de a deveni o scenă festivalieră recunoscută internațional, care adună anual iubitorii și cunoscătorii de muzică „locală” din țările est-europene, dar și curioșii din vest.
“Trupele din line-up-ul de anul acesta vin din multe zone ale Europei, reinventează chiar cântece vechi românești cum e cazul Čači Vorba din Polonia, care vor concerta în premieră la noi, ori se inspiră foarte mult din cultura acestei regiuni cum o face Shantel & Bucovina Club Orkestar”, spune Ligia Keșișian, director artistic Balkanik! Festival. Pe scena de la această ediție se vor reîntâlni, după foarte mulți ani, producătorul german Shantel și trupa românească Mahala Rai Banda, pe care Shantel a făcut-o cunoscută în toate cluburile din vest prin remixul piesei Mahalageasca.
TEASER OFICIAL 2014: http://youtu.be/PNH5G-Mc7OI
Line-up-ul include show-uri explosive, în care muzica balcanică fuzionează cu sound-uri electro și psihedelice: Shantel & Bucovina Club Orkestar (DE)șiKiril Dzajkovski (MK) feat. TK WONDER (US) & Ghetto Priest (UK) sunt “capete de afiș” și promit să satisfacă chiar și cele mai excentrice gusturi.În premieră, în România, Django Lassi (DE) și Caci Vorba (PL)vor face Bucureștiul să danseze pe nisipul de la Uranus, pe ritmuri de electro-gypsy swingcore și gypsy fusion.
VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=BDdyH_GZnSI
Evenimentul reprezintă şi revenirea în ţară a unor artişti iubiți care au mai fascinat fanii festivalului cu sound-urile lor unice. Printre ei se numără trupa proaspăt confirmată, Mahala Rai Banda (RO). “The Independent” scria în publicația online despre lăutarii de la Mahala Rai Banda: “Excelenta muzică țigănească românească a renăscut plecând din două sate: Clejani, care a trimis în lume Taraful Haiducilor și satul Zece Prăjini, de unde a răsărit Fanfara Ciocârlia. Mahala Rai Banda este o fuziune între cele două sate, cu riffuri minunate de trompetă, saxofon, trombon și voci sălbatice”.
VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=rN3L4dtIZJo
Kottarashky & The Rain Dogs (BG)a fost revelația de la ediția de anul trecut și se numără printre artiștii inovativi care au pus vocile lăutarilor din satele bulgărești pe ceea ce ei numesc Balkan-psychedelic. Balkan Taksim (RO) este un proiect muzical foarte nou, creat de Sașa Liviu Stoianovici, Călin Torsan și Costel Barbaselu, ce își trage seva din folclorul balcanic și urcă pentru prima dată pe scena unui festival.
Despre bâlciul urban de la Balkanik! Festival: Bâlciurile de altădată se organizau în marile orașe în preajma sărbătorilor, așa că Balkanik! Festival este gazda primului bâlci urban din istoria Bucureștiului, cu ocazia începerii toamnei, între 12 și 14 septembrie, între orele 12:00 – 23:00, în Grădina Uranus (Str. Uranus nr. 144). Publicul va fi întâmpinat cu untârg de mâncăruri tradiționale românești și balcanice, locul de Haleală unde se găsește mâncare mai zdravănă (fasole cu ciolan și mămăligă, gulaș unguresc, papricaș, dar și berbecuț la proțap, kebap, balik yemek și gozmele turcești). Se poate lenevi în zona de lounge Tea&Coffee, unde se servește un ceai sau o cafea la nisip, în timp ce se stă la taifas cu campionii barista ai României. La Târgul de meşteri şi handmade îi așteaptă podoabe și decorațiuni create de meșteșugari și artizani, iar copiii vor fi antrenați cu spectacole cu foc, circ și jonglerii. Copiii și mai mici sunt încurajați să încerce roata olarului, sticlăria sau alte ateliere în ton cu festivalul. Nu va lipsi o zonă specială de selfie. Recuzita pentru ședința foto va fi căruța cu paie, încărcată cu baloți, mustăți de țigan şi bărbi, să simți că ești la Balkanik Festival. Nu le rămâne decât să-și facă zeci de poze și pe cele mai bune să le urce pe Facebook cu hashtag-ul #balciurban.
Abonamentele pentru 3 zile costă 130 de lei și pot fi cumpărate din rețeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo şi reteaua librariilor Cărtureşti și Humanitas și de pe site-ul eventim.ro), online de pe balkanikfestival.ro, sau în sistem print at home, de pe easytickets.ro.
S-au pus în vânzare biletele pentru o singură zi care pot fi achiziționate la prețul de 65 lei. Studenții și elevii până în 18 ani beneficiază de o reducere de 50%, pe baza carnetului de student/elev, atât pentru abonamente cât și pentru biletele de o zi, iar accesul copiilor sub 7 ani este gratuit.
Fb event: https://www.facebook.com/events/496773457122414/
PROGRAM COMPLET:
ZIUA 1, VINERI, 12 SEPTEMBRIE:
CACI VORBA
MAHALA RAI BANDA
ZIUA 2, SAMBATA, 13 SEPTEMBRIE:
BALKAN TAKSIM
KOTTARASHKY & THE RAIN DOGS
KIRIL DZAJKOVSKI & TK WONDER & GHETTO PRIEST
ZIUA 3, DUMINICA, 14 SEPTEMBRIE:
DJANGO LASSI
SHANTEL & BUCOVINA CLUB ORKESTAR
*(bâlciul urban va avea loc pe tot parcursul zilei, între orele 12:00-23:00)
There are no comments
Add yours