Carmen Mușat: „Misiunea criticului nu este să dea verdicte categorice, ci să înțeleagă”

on 20.09.2022 at 12:03

La 1 septembrie, s-a dat startul ediției 3 a Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, dedicate scriitorilor români. În acest an, pe lângă bursele și rezidențele oferite la categoriile poezie, proză scurtă, roman, eseu, precum și „Bursa specială a juriului”, surpriza ediției 3 este „Bursa dedicată scriitorilor basarabeni”. Juriul din acest an este format din Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Alina Aviana (PR Cărturești, redactor), Mircea Pricăjan (scriitor și traducător). Am dialogat cu doamna Carmen Mușat despre importanța acestor burse, despre provocările și responsabilitățile care îi revin juriului în procesul de selecție și despre rolul cititorilor, pe termen lung, de a susține scriitorii:

Bursele de creație literară Cărturești au ajuns în acest an la ediția a 3-a. Cum a fost să întâlniți printre câștigătorii din anii trecuți scriitori pe care ați mai pariat și în trecut, a căror evoluție v-a confirmat alegerea de acum câțiva ani? Vă și întristează când unele evoluții nu sunt pe măsura puseului inițial de creativitate?

Cel mai mult mă întristează când departajarea e foarte dificilă, când nu putem oferi mai multe burse, deși poate ar trebui. Pentru mine e o bucurie continuă să citesc ceea ce scriu scriitorii contemporani, pentru că am impresia că, în acest moment, putem vorbi despre o reală efervescență. Cred că avem scriitori foarte buni, relevanți nu doar în plan intern, care merită și trebuie promovați și ajutați să ajungă la cititori de pretutindeni. Și mai cred că nici un artist, fie el scriitor, muzician sau artist plastic, nu e mereu egal cu sine însuși. Artiștii au dreptul să caute, să experimenteze, să rateze și să dea lovitura! Asta înseamnă să fii viu, în fond, să descoperi și să te descoperi, cu bune și cu mai puțin bune. Misiunea criticului nu este să dea verdicte categorice, ci să înțeleagă. Judecata critică nu e neapărat o sentință, ci consecința unui îndelungat proces de înțelegere. Sigur că orice scădere a calității este evidentă, dar orice text trebuie judecat în contextul întregii opere. Așa încât nu mă întristez, pentru că nu absolutizez nici reușita și, cu atât mai puțin eșecul. Și, mai mult decât atât, cred că există ceva de apreciat chiar și în cărțile mai puțin reușite ale scriitorilor foarte buni.

Considerați că scriitorii au nevoie de o mână întinsă, de o apreciere sau un mentor în momentele cheie ale traseului lor literar?

Consider că scriitorii au nevoie să fie citiți cu atenție și înțeleși. Nu cred că o critică atentă, chiar și atunci când semnalează scăderi ale textului, îl poate întrista pe un scriitor. Dar o „critică” realizată după o grăbită răsfoire a textului, o critică al cărei prim scop nu este analiza cărții, ci consolidarea ego-ului critic este profund nocivă. Și nu doar pentru scriitorul care are ghinionul să aibă parte de un astfel de critic, ci pentru întregul climat cultural. Nu știu dacă are nevoie de un mentor – îmi închipui că mai degrabă nu –, dar cu siguranță are nevoie de „o cameră doar a lui/a ei” și de condiții propice pentru a crea.

Prin ce se deosebesc bursele Cărturești de altele din România? Mult timp, pentru scriitorii din spațiul autohton nu au existat astfel de spații creative, nici ajutor material.

Meritul burselor Cărturești este că le oferă scriitorilor timpul și mijloacele necesare pentru a crea. E foarte important. Și este un model pe care l-ar putea urma și alte fundații/instituții publice sau private, pentru că, într-adevăr, din spațiul public românesc au lipsit (și nici acum nu se poate spune că prisosesc) astfel de inițiative.

Care sunt dilemele unui scriitor care jurizează? La ce sunteți dvs. atentă, pe ce puneți accentul, ce particularități căutați la un scriitor și la un manuscris?

Principala problemă pe care mi-o pun, atunci când jurizez, este că aș putea rata un text excepțional, din neatenție. Cred că orice text are un ritm interior, pe care trebuie să îl prinzi. Toate celelalte vin apoi, tot ceea ce ține de poveste și de capacitatea de a o spune convingător (dacă e vorba despre proză), de capacitatea textului de a te prinde în plasa lui. Nu caut ceva anume, pentru că asta ar însemna să vin cu o grilă de dinainte stabilită, prefer să las textul să-mi vorbească, să mă convingă.

Majoritatea scriitorilor fac slalom printre joburi și alte îndatoriri lumești, iar scrisul devine o activitate pe care trebuie să o „înghesuie” în timpul liber aproape inexistent. Ați descoperit vreo țară sau spațiu cultural unde scriitorii și artiștii, în general, se pot bucura de talentul lor în liniște, fără atât de multe obligații cotidiene?

O, da, asta e cea mai mare problemă a scriitorului! E atât de important să se poată dedica scrisului, fără alte obligații cotidiene permanente. E complicat să fii scriitor când ai de semnat o condică zilnică și când, peste obligațiile de serviciu se mai adaugă și obligațiile familiale. Cred că în Occident, foarte mulți scriitori reușesc să trăiască din drepturi de autor, fără să fie nevoiți să-și ia un job. Noțiunea de „scriitor profesionist” presupune că scrisul e singurul job căruia i se dedică un scriitor. Sigur că asta nu înseamnă că scriitorul se închide în biroul lui și nu face nimic altceva. Dar trebuie să existe un echilibru între timpul alocat scrisului și timpul alocat existenței cotidiene, echilibru care la noi, din păcate, e rarisim.

În fiecare an, aceste Burse de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio desemnează un câștigător la secțiunile poezie, proză scurtă, roman, eseu, dar și o bursă specială a juriului. De asemenea, există și o listă de așteptare, pentru situații neprevăzute. Aș întreba de ce lipsește teatrul.

Cred că lipsește deocamdată. Niciodată nu poți oferi totul, deodată. Probabil că, în timp, va apărea și o bursă pentru dramaturgi. Sau poate că vor apărea și alte fundații care să ofere astfel de burse.

Susținerea scriitorilor români nu este doar un efort izolat și generos al unor fundații și asociații, ci și al cititorilor, în acest caz, prin campania Cititori pentru scriitori.

Susținerea cititorilor este cheia (îmi vine să spun „cheia de boltă”), este cel mai important factor în această ecuație. Nu putem vorbi despre scriitori care să-și permită să trăiască din scris, câtă vreme cărțile lui – deși foarte bune, recunoscute de jurii literare și de critici – nu se vând. Sau, deși se vând, tirajul acestora nu e suficient pentru a-i oferi scriitorului confortul necesar unei existențe decente. Dar pentru a-i câștiga pe cititori de partea scriitorilor este nevoie de un efort conjugat al editorilor, al librarilor, al criticilor și jurnaliștilor. Or, în România, deși editorii, librarii și criticii își fac, în general, treaba, jurnaliștii – și nu vorbesc despre jurnaliștii de la publicațiile culturale, ci despre cei din presa cotidiană scrisă și audio-video – sunt ocupați să promoveze tot felul de nulități a căror relevanță culturală e zero barat. Mulți jurnaliști din presa cotidiană, dar și așa-ziși influensări, vloggeri și bloggeri, care s-au trezit peste noapte vedete, au impresia că zgomotul pe care-l fac poate acoperi irelevanța lor. Cultura nu intră în orizontul lor și, din păcate, nici al celor care-i urmăresc, iar ei au impresia că nu au nici un fel de responsabilitate socială. Aici e o mare problemă.

Ne împărtășiți una dintre surprizele sau momentele uimitoare petrecute de-a lungul unuia dintre procesele de jurizare? Ceva ce v-a bucurat foarte mult?

Au fost mai multe asemenea momente, pentru că am avut parte de astfel de bucurii la fiecare dintre edițiile de până acum. Sunt scriitori care au reușit să termine cărți importante datorită burselor Cărturești, iar asta nu poate decât să ne bucure pe noi toți. Însă cea mai mare plăcere mi-au făcut-o discuțiile noastre de „jurați”, schimbul de impresii, implicarea fiecăruia, dinamica interacțiunii dintre noi.