Recenzie: Cartea neliniştirii, de Fernando Pessoa

Editura Humanitas a reeditat “Cartea neliniştirii” (49,9 lei), rămasă needitată de însuşi Pessoa şi publicată postum la aproape jumătate de secol după moartea poetului. Această “autobiografie fără întâmplări” îi este atribuită lui Bernardo Soares, unul dintre semiheteronimi, cum însuşi scriitorul îl numeşte în scrisoarea adresată lui Adolfo Casais Monteiro, colegul său de breaslă: “Bernardo Soares […] apare numai când sunt obosit sau somnolent… Sunt eu însumi, dar mai puţin raţionalitatea şi afectivitatea lui.”

Bernardo Soares e un contabil din Lisabona, un om căruia viaţa nu i se întâmplă: “Consider că viaţa este un han unde trebuie să aştept până când soseşte diligenţa absurdului.”, un visător incurabil, după cum însuşi o recunoaşte: “N-am făcut altceva decât să visez. Acesta, numai acesta a fost dintotdeauna sensul vieţii mele. […] Niciodată n-am pretins să fiu altceva decât un visător.”, incapabil să se adapteze la schimbare: “… am o iubire organică şi fatală pentru fixitate. Detest orice viaţă nouă şi orice loc necunoscut.” şi plictisit într-atâta încât “plictiseala a devenit o persoană, ficţiunea încarnată a convieţuirii mele cu mine însumi.”

Şi în tot universul ăsta al lui în care nu se întâmplă absolut nimic – pe ici pe colo mai notează în jurnal câte o furtună sau un fenomen meteorologic inedit care loveşte oraşul, îţi azvârle câte o maximă de scris status pe Facebook sau pe Twitter. Soares e dat naibii, are câte ceva de zis despre orice, ceea ce îl face enervant şi de adorat/adulat în acelaşi timp.

– despre iubire & co: “Dacă ar putea să gândească, inima s-ar opri.”; “Niciodată nu iubim pe cineva. Iubim doar ideea pe care ne-o facem despre acel cineva. E un concept care ne aparţine şi – de fapt – pe noi înşine ne iubim.”;

– despre viaţă: “A trăi înseamnă a croşeta cu intenţiile altora.”; “Tot aşa cum ne spălăm trupul, ar trebui să ne spălăm şi destinul, să ne schimbăm viaţa cum ne împrospătăm lenjeria.”;

– despre lectură: “A citi înseamnă a visa dus de altcineva de mână.”;

– despre noi: “Orice om redevine copil atunci când doarme. […] Între a ucide pe cineva când doarme şi a ucide un copil eu nu văd nici o diferenţă sensibilă.”;

– despre vis: “Visul e cocaina cea mai primejdioasă, fiindcă e cea mai naturală dintre toate.”

– despre credinţă: “Raţiunea este să crezi că poţi să înţelegi fără să crezi; dar tot credinţă rămâne, fiindcă a înţelege conţine şi presupunerea că există ceva de înţeles.”

E poezie în proză ce reuşeşte Fernando Pessoa, jurnal de-o tristeţe dulce şi-o apăsare uşoară, cum rar veţi mai întâlni.

Plus: Traducerea lui Dinu Flămând, probabil şi singurul care traduce din portugheză atât de curat, clar, poetico-minunat.

În plus: Dacă vă place povestea din jurul vieţii şi operei lui Pessoa, citiţi şi romanul lui Alex. Leo Şerban, publicat postum de Polirom – “Litera din scrisoarea misterioasă” (o întâlnire unică şi imaginară, dar total savuroasă dintre Pessoa şi Borges). ( Catalina Miciu)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.