Cărțile de non-ficțiune ale anului 2024 | Raluca Hatmanu

So many books, so little time!

Astfel aș putea să rezum anul 2024, un an cu numeroase apariții editoriale, inclusiv în zona de non-ficțiune, de care am plăcerea să scriu pentru retrospectivele literare pe care le alcătuiește Cărturești la fiecare început de an. Bref, a fost un an în care Simon Sebag Montefiore, care ne-a obișnuit deja cu modul inedit în care abordează istoria, ne-a adus o minunată lucrare despre familie și rolul ei în societate de la începutul omenirii până în prezent, un an în care a văzut lumina tiparului cartea de memorialistică a lui Aleksei Navalnîi, opozantul liderului de la Kremlin, și, totodată, un an în care Yuval Noah Harari a revenit cu un subiect cât se poate de actual – inteligența artificială – în al său volum intitulat Nexus. Nici autorii români de non-ficțiune nu s-au lăsat mai prejos în 2024, iar în lista întocmită de mine am inclus cel mai recent volum semnat de jurnalista Sabina Fati, care a revenit cu o splendidă călătorie antropologico-socialo-economică și politică în țările aflate la gurile Dunării.

În mod evident, selecția titlurilor de mai jos are la bază o serie de criterii personale și cât se poate de subiective prin temele abordate, propriile domenii de interes, precum și stilul scriitoricesc al autorilor, pe care îl consider la fel de important ca însăși informația adusă de un volum de non-ficțiune pentru a-l face pe cititor să exclame la final: „e o carte atât de bună încât îți vine să o mănânci pe pâine!”

Simon Sebag Montefiore, Lumea. O istorie de familie, Editura Trei, traducere de Anca Bărbulescu, Smaranda Nistor, Diana Zotea, 2024

Supranumită de către jurnaliștii de la The Times „cartea de istorie a anului”, lucrarea captivantă a eruditului Simon Sebag Montefiore ne poartă printr-o fascinantă poveste a omenirii din preistorie și până în zilele noastre, pornind de la un numitor comun definitoriu pentru toate epocile: familia.

Așa cum însuși autorul precizează în prefață, volumul a fost scris în perioada lockdown-ului impus de pandemia de coronavirus și în contextul invaziei Rusiei în Ucraina și este „rezultatul unei vieți de citit”. Așa că așezați-vă confortabil, luați-vă o cană cu ceai sau cafea și pregătiți-vă pentru o călătorie în timp și spațiu, lungă și plină de aventuri și populată cu numeroase personaje. În Lumea. O istorie de familie, în loc să se concentreze pe evenimentele majore sau pe figuri istorice singulare, Montefiore aduce în prim-plan destinele și dinamica unor familii care au jucat un rol semnificativ în formarea lumii moderne. Cartea acoperă o perioadă vastă din istorie, pornind de la urmele lăsate în nisip de o familie – probabil un tată și cei patru copii ai săi – pe o plajă din ceea ce astăzi este un orășel din Marea Britanie, datate aprox. acum 950.000 – 850.000 de ani în urmă. Nu sunt cele mai vechi urme de tălpi umane din istoria omenirii – trebuie să le punem la socoteală și pe cele din Africa, acolo unde a început istoria noastră – însă sunt cele mai vechi urme ale unei familii descoperite până acum. Este punctul de plecare în acest periplu în care ne întâlnim cu familii și dinastii celebre care au influențat sau stabilit cursul istoriei, de la Cezari la Medici, de la Otomani la Moguli, de la Bonaparte la Rothschild, de la Churchill la Castro.

Volumul amplu de față este o demonstrație excepțională a ideii că familia este unitatea esențială a societății din cele mai vechi timpuri și până în epoca inteligenței artificiale și că, dincolo de rolul jucat în istoria macro, există o istorie micro, la nivelul căreia dramele personale sunt aceleași indiferent de epocă și geografie sau de importanța istorică a unui protagonist: naștere, iubire, căsătorie, ură, moarte, sacrificiu, cruzime etc. De pildă, autorul aduce în lumina reflectoarelor relațiile din sânul familiei, de multe ori tumultoase sau problematice (deși acesta e un eufemism): regina Isabela și-a torturat fiica, Catherina de Medici a orchestrat un masacru la nunta fiicei sale, Kosem a ordonat strangularea fiului său. Întrucât sunt avidă după detaliile picante și intime din viața privată a marilor figuri politice și istorice, cartea lui Montefiore mi-a oferit numeroase motive de satisfacție. De exemplu, descrie relațiile personale dintre marii conducători și cum acestea le-au modelat deciziile politice, fie că vorbim despre viața de familie a lui Stalin, despre conflictele din familia Romanov sau despre fricțiunile din dinastiile imperiale din Asia sau Europa.

Toate aceste detalii, la care se adaugă și scriitura impecabilă a lui Simon Sebag Montefiori, transformă cartea Lumea. O istorie de familie într-o poveste pasionantă, care se citește ca un volum de ficțiune. Prin urmare, nu e de mirare că a fost primit cu entuziasm atât de critici, cât și de cititori.  

Câteva considerații și despre autor: Simon Sebag Montefiore este istoric britanic, are 59 de ani, a lucrat ca bancher, a fost jurnalist specializat pe politică externă și, în calitate de corespondent de război, a acoperit evenimentele din timpul căderii Uniunii Sovietice. Este autorul a numeroase lucrări de istorie, dar și romane, are în palmares premii internaționale, cărțile sale sunt traduse și au devenit bestsellere internaționale. Dintre cele mai cunoscute, amintesc: Ecaterina cea Mare și Potemkin; Stalin: Curtea Țarului Roșu; Tânărul Stalin; Ierusalim: Biografia unui oraș; Romanovii: 1613-1918; Trilogia Moscova: Sașenka, Cerul roșu al amiezii și Într-o noapte de iarnă. De asemenea, este autorul antologiilor Discursuri care au schimbat lumea și Pecetluite în istorie: Scrisori care au schimbat lumea.

Yuhal Noah Harari, Nexus. Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA, Editura Polirom, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban, 2024

Nu suntem la prima întâlnire cu o lucrare semnată de istoricul și filosoful israelian Yuval Noah Harari; ne amintim că Sapiens și Homo Deus, apărute tot la Editura Polirom, s-au bucurat de un succes uriaș în rândul cititorilor români. Și de această dată, așa cum ne-a obișnuit, Harari reușește să ridice câteva întrebări și subiecte care îndeamnă la reflecție. O temă precum inteligența artificială, însoțită de întrebarea „Dacă noi, Sapiens, suntem atât de înțelepți, de ce ne auto-distrugem?” nu pot decât să suscite interesul cititorilor preocupați de lumea în care trăim și de viitorul către care ne îndreptăm.

Autorul pornește de la premisa că ne aflăm într-un moment de cotitură, într-o criză existențială în care e foarte dificil să intuim ce ne așteaptă – fie mergem spre evoluție, așa cum a făcut-o omenirea de la apariție, fie spre auto-distrugere. Pe ce se bazează când lansează acest avertisment? Pe tabloul sumbru al prezentului: războaie sau tensiuni politice, crize economice, crize personale. În acest context, informația devine o armă tot mai greu de controlat, iar inteligența artificială se poate transforma, ca într-un thriller SF, într-un monstru creat în laborator cu scopul de a fi un instrument, care ajunge să ne controleze viețile.

Întrebarea pe care Harari ne îndeamnă să ne-o adresăm este: suntem pregătiți pentru acest pas evolutiv? Pentru a ne facilita o concluzie, apelează la istorie și la modul în care de-a lungul timpului informația a conturat sau influențat lumea, de la primele forme de comunicare din epoca de piatră până la rețelele digitale și inteligența artificială din prezent. Harari argumentează că succesul speciei umane în fața altor specii a fost determinat în mare măsură de abilitatea noastră de a crea rețele complexe de informație. În loc să se concentreze exclusiv pe dezvoltarea tehnologică sau pe evoluția biologică, Harari sugerează că rețelele de informație – inclusiv poveștile, miturile, religia și, mai târziu, tehnologia – au stat la baza progresului uman. Aceasta include și primele forme de comunicare, precum pictogramele din epoca preistorică, care au pus bazele rețelelor de cunoaștere.

Apoi, lucrarea oferă o trecere în revistă a tehnologiilor care au permis extinderea rețelelor informaționale: de la primele forme de scriere și tipărire, până la revoluțiile moderne în domeniul comunicațiilor, cum ar fi internetul și social media, autorul subliniază cum fiecare inovație a amplificat conectivitatea între indivizi și culturi. De asemenea, el analizează modul în care fiecare etapă a progresului tehnologic a generat noi tipuri de rețele, care la rândul lor au modificat comportamentele și structurile sociale.

Se spune că un om informat este un om puternic, dar un conducător sau un sistem care deține informația cum decide să o folosească? Harari examinează modul în care sisteme precum Imperiul Roman, Biserica Catolică și Uniunea Sovietică s-au folosit de informații pentru a-și atinge țelurile, bune sau rele. Ce e adevăr și ce e manipulare? Cum facem distincția dintre realitate și mitologie, cine are puterea de a stabili care este adevărul și cu ce scop? Și mai ales de ce între informație și adevăr nu există întotdeauna semnul egalului? În plus, în epoca pe care o trăim, cea a deep-fake-ului, stabilirea adevărului devine un proces tot mai greu de îndeplinit, pentru care e nevoie de „inițiere”. În ciuda cantității uriașe de informație pe care o avem la dispoziție, suntem aproape la fel de aplecați să credem în idei fantasmagorice și conspirații precum strămoșii noștri, iar istoria recentă ne demonstrează acest lucru.

Toate aceste aspecte transformă Nexus într-o lectură pe cât de actuală, pe atât de utilă pentru înțelegerea mecanismelor prin care informația devine armă și instrument de propagandă și manipulare.

Sabina Fati, Cine râvnește la Gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România, Editura Humanitas, 2024

Jurnalista Sabina Fati revine în librării cu o temă care ne preocupă în ultimele luni poate mai mult decât oricând: Rusia și ambițiile și planurile lui Putin la gurile Dunării. Volumul Cine râvnește la Gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România a fost lansat la Târgul de Carte Gaudeamus (București, decembrie 2024) și e o lectură obligatorie pentru cei care vor să înțeleagă în profunzime relațiile de natură politică și economică, dar și problemele nerezolvate ale trecutului, cu efecte în prezent, dintre Rusia și țările pe care le-a râvnit de-a lungul timpului: Ucraina, Republica Moldova, Transnistria și, evident, România. Autoarea, jurnalistă cu o vastă experiență în reportaje de război, ne invită într-o călătorie într-o regiune strategică, aflată într-o continuă schimbare din punct de vedere geopolitic, în special în contextul războiului din Ucraina, dar și al războiului hibrid pe care Moscova îl coordonează prin fake-news, manipulare, susținerea unor candidați-marionete cu scopul de a obține o influență cât mai mare în regiune și de a destabiliza Europa, teme care ar trebui să ne preocupe. Delta Dunării, cu multiplele sale ramificații și teritorii adiacente, cum ar fi Transnistria, Basarabia și Ucraina de sud, reprezintă un teritoriu în care istoria se scrie într-un mod dramatic, iar traumele trecutului cu siguranță nu sunt vindecate.

Ca și în cazul volumelor anterioare – Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia (Ed. Humanitas, București, 2022), Ocolul Mării Negre în 90 de zile: Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime‑time (Ed. Humanitas, București, 2016), Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15 000 km, 2500 de ani de istorie (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2015) – Sabina Fati a mers pe teren, a ajuns în Transnistria, Ucraina, Basarabia și România, unde a documentat viața cotidiană a oamenilor care locuiesc în aceste zone, precum și modul în care războiul le-a schimbat destinele.

Pe parcursul călătoriei sale, autoarea reflectă asupra naționalismului și identității naționale în aceste regiuni și cum aceste teme sunt adesea folosite ca instrumente de manipulare politică, mai ales într-un context de instabilitate regională. Din punctul meu de vedere, cartea de față este nu doar un jurnal de călătorie, ci și o invitație la introspecție și o modalitate de a explica prin exemple concrete ce înseamnă Rusia și de ce alegerea Estului ne îndepărtează de valorile europene și, mai ales, de libertate.

Alexei Navalnîi, Patriot. Memorii, Editura Litera, traducere de Gabriel Tudor, 2024

Numele lui Alexei Navalnîi este sinonim cu „curajul”, iar cartea sa de memorii, apărută postum, include numeroase dovezi și mărturii despre ce înseamnă acest curaj. Opozant fervent al lui Vladimir Putin, Navalnîi a plătit cu propria libertate și, în cele din urmă, cu viața, curajul de a-l înfrunta pe liderul de la Kremlin și de a arăta întregii lumi teroarea semănată de un regim dictatorial. Prin urmare, deși are un caracter personal, Patriot este și o lucrare politică, în care Navalnîi își prezintă ideile, valorile și convingerile, dar și bătăliile pe care le-a dus pentru a se opune autoritarismului din Rusia, totodată oferind o radiografie a unei națiuni aflate într-o continuă schimbare politică și socială.

Primele secțiuni din Patriot acoperă anii de formare. Fiu al unui ofițer de armată, Alexei Anatolyevich Navalny a crescut într-un oraș militar din afara Moscovei. A fost un copil strălucit ai cărui părinți prețuiau educația, un „tocilar” care prefera să citească în loc să bată mingea. Fiind un „orășean subțire și palid din Moscova”, crescut ca ateu sovietic, Alexei și-a petrecut vacanțele din copilărie cu bunica sa, o femeie extrem de credincioasă dintr-un sat ucrainean, la câțiva kilometri de centrala nucleară de la Cernobîl. Trimis la țară pentru a fi „îngrășat cu untură de porc ucraineană”, de-a lungul timpului, Alexei a evitat „un răspuns direct” la întrebarea dacă se simțea rus sau ucrainean. „A fost ca și cum ai fi întrebat pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tatăl tău”, s-a plâns el. Este un detaliu semnificativ având în vedere acuzațiile de naționalism care i-au fost aduse ulterior în cariera politică. Satul bunicii sale a fost un „paradis pe Pământ”, până la explozia din 1986, care pentru Navalnîi a reprezentat momentul în care a înțeles că politica este cât se poate de „personală”.

Când a decis să intre în politică și-a propus să facă „lucrurile diferit”; de pildă, a documentat și a scos la iveală cazuri de corupție la nivel înalt, s-a bazat mai degrabă pe susținerea, inclusiv financiară, a oamenilor de rând, nu a oligarhilor. A început să scrie volumul Patriot în 2020, după ce a trecut prin episodul otrăvirii care aproape l-a costat viața, ca o corespondență din închisoare. Știa că stilul său de a „face politică” îi va pecetlui soarta: „Îmi voi petrece restul vieții într-o închisoare și voi muri aici”. Și a avut dreptate: pe 16 februarie 2024, autoritățile ruse au anunțat moartea opozantului rus în închisoarea din colonia FKU IK-3, aflată la Cercul Polar. Navalnîi avea doar 47 de ani.

Știa care avea să-i fie sfârșitul și, cu toate acestea, nu a dat niciodată înapoi de la lupta pe care și-a asumat-o. Cartea oferă o perspectivă intimă asupra vieții lui Alexei Navalnîi, dar și o analiză lucidă a sistemului politic din Rusia. Este, totodată, mărturia unui om care, în ciuda tuturor obstacolelor și persecuțiilor, rămâne un simbol al luptei pentru democrație, libertate și dreptate în Rusia.

József Debreczeni, Crematoriul înghețat: mărturie de la Auschwitz, Editura Trei, Colecția Fiction Connection, Fiction Connection Memoir, traducere de Péter Demény, 2024

46514 este un Haftling premium – o recunoaștere rară și deosebită. Iar o asemenea recunoaștere înseamnă un bonus săptămânal de două mărci, pe care le poți schimba pe gemuri speciale și tutun. 46514 sare din groapă cu șapca în mână. Schilodul se uită la el, dar nu-l întreabă nimic. Face un pas în lateral. Își duce leneș mâna la toc, scoate revolverul și-i îndreaptă țeava spre tâmpla lui 46514. Se aude o bubuitură. Bărbatul care stătea drept ca un catarg se clatină, după care, cu o bufnitură, se prăbușește în groapă cu fața în jos. Ofițerul cu Leica pune aparatul în buzunar, iar Schilodul zâmbește liniștit, absent. – O mică demonstrație, spune el. O demonstrație că până și cel mai bun evreu trebuie să moară

Episodul, care descrie una dintre multele orori comise în lagărele de exterminare a evreilor din timpul celui de-al doilea război mondial, surprinde prin tonul distant, rece, chirurgical, uneori caustic, un ton care caracterizează întregul volum de memorialistică al lui Debreczeni, o carte care mi-a amintit de Primo Levi și a sa operă Mai este oare acesta un om?. Tocmai acest ton aproape neutru, lipsit de orice lamentare ori sentimentalism, transformă volumul de față într-o carte tulburătoare.

Crematoriul înghețat nu este doar „încă o carte despre Holocaust”, cum ar putea fi catalogată la prima vedere. Este o carte despre dezumanizare și frică, despre nebunie și moarte, despre cruzime și singurătate, despre iadul pe pământ. Și da, îți trebuie sânge rece ca să poți parcurge până la final această mărturie din iadul populat de colonii de păduchi de corp, zdrențe în loc de haine, miros de carne arsă, supă „de buncă” în loc de masă caldă.

József Debreczeni (pseudonimul lui József Bruner; Budapesta, 1905 – Belgrad, 1978), important scriitor și jurnalist de limbă maghiară, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Iugoslavia, unde a fost redactor la cotidianul de limbă maghiară Napló din Subotica și la săptămânalul Ünnep din Budapesta – de unde a fost concediat din cauza legislației antievreiești. La sfârșitul lunii aprilie 1944, a fost deportat la Auschwitz după trei ani de muncă forțată în Iugoslavia ocupată. După eliberare, a colaborat cu presa maghiară din Voivodina și cu unele dintre cele mai importante ziare din Belgrad. A fost laureat al Premiului Híd, cea mai înaltă distincție acordată scriitorilor de limbă maghiară din fosta Iugoslavie.

Cartea a fost publicată în limba maghiară în 1950, dar nu s-a bucurat de traducerea într-o limbă de circulație internațională multe decenii din cauza contextului politic tensionat de după al doilea război mondial.

Sfat: pregătiți-vă pentru o lectură dură ca un pumn în piept, pentru care aveți nevoie de nervi tari.

Jeremy Bernstein, Oppenheimer. Portretul unei enigme, Editura Humanitas, traducere de Walter Fotescu, 2024

Despre Oppenheimer s-a scris foarte mult. În plus, povestea lui a fost popularizată și de Hollywood datorită filmului apărut în 2023, care s-a bucurat de apreciere atât din partea cinefililor, cât și a criticilor, recompensat cu mai multe premii Oscar. Ce aduce nou Jeremy Bernstein, la rândul său fizician? O abordare subiectivă, dată fiind relația sa de prietenie și colaborare cu Oppenheimer. Berstein abordează complexitatea personalității lui Oppenheimer și impactul său asupra științei, politicii și istoriei mondiale, într-un portret care nu doar că explorează realizările sale, dar și contradicțiile și dilemele morale cu care s-a confruntat.

Jeremy Bernstein mărturisește în prefața acestui volum că și-a dorit să zugrăvească portretul lui Oppenheimer într-un articol pentru The New Yorker încă din anii 60, dar nu s-a simțit în stare din pricina implicării emoționale în povestea celui care i-a fost prieten și colaborator. Cartea de față, de aproximativ 200 de pagini, oferă o privire profundă asupra vieții lui Oppenheimer, dar și asupra momentelor cheie din cadrul Proiectului Manhattan, care au schimbat pentru totdeauna cursul istoriei, fără a avea pretenția – spune autorul – de a fi o biografie „definitivă”. Mai bine de o treime din carte se concentrează pe audierile din 1954 în comisia guvernamentală care a analizat „riscul pentru securitatea națională” reprezentat de Oppenheimer, evidențiindu-i și pe protagoniștii acestui episod, între care J. Edgar Hoover, șeful FBI, și senatorul Joseph McCarthy (cel care a declanșat vânătoarea de comuniști în SUA în timpul Războiului Rece).

După al doilea război mondial, Oppenheimer a fost asociat cu mișcările de stânga și cu activitățile politice din anii 1930, ceea ce l-a făcut vulnerabil în fața acuzațiilor de trădare și de simpatie comunistă. Cartea explorează cum aceste controverse au dus la retragerea sprijinului din partea guvernului american, culminând cu revocarea autorizației sale de securitate în 1954, în urma unui proces public care i-a distrus reputația.

Bernstein se bazează pe fapte cunoscute direct sau din surse sigure, citează pe larg transcrierile audierii în fața comisiei guvernamentale și alte documente relevante, ceea ce transformă acest volum într-o carte valoroasă din punct de vedere documentar. Jeremy Bernstein (n. 1929) a studiat la Universitatea Harvard, unde și‑a susținut teza de doctorat sub îndrumarea lui Julian Schwinger, apoi a predat la Universitatea din New York. Domeniul său de interes a fost fizica particulelor elementare și cosmologia. Este autorul a numeroase cărți de popularizare a științei, între care monografia despre Einstein (Albert Einstein și frontierele fizicii) a apărut în traducere românească la Editura Humanitas.

André Aciman, Fuga din Egipt, Editura Pandora M, Colecția Anansi, traducere de Alexandra Turcu, 2024

După ce citești cartea de memorii a lui Aciman îți vei dori să mergi în Egipt, mai precis, în cosmopolitul oraș Alexandria, locul în care s-a născut autorul bestseller-ului Call me by your name. Dar în acel Egipt pe care îl evocă Aciman, populat cu personaje pitorești precum misteriosul unchi soldat, negustor, fascist italian și spion britanic, cele două bunici, Prințesa și Sfânta, în stare să bârfească în șase limbi, inclusiv Ladino, o limbă romanică derivată din vechea spaniolă, melancolica mătușă Flora, care cântă la pian o sonata de Schubert în timp ce naziștii amenință orașul, și tatăl dispus să se convertească la Islam pentru a-și păstra afacerea și a rămâne în Alexandria.

Povestea lui Aciman este saga unui familii de evrei care se întinde pe trei generații până în momentul Crizei din Suez care i-a forțat pe mulți evrei să părăsească țara. Avem povestea emoționantă a familiei, pe de o parte, dar, pe de altă parte, și o relatare despre o comunitate întreagă, cea a evreilor din Egipt, care a fost nevoită să emigreze în diverse colțuri ale lumii după conflictele și revoluțiile din prima jumătate a secolului XX. Aciman descrie nu doar migrarea propriu-zisă a familiei sale, ci și contextul social și politic din Egipt, țară cu o veche tradiție evreiască, care, din cauza schimbărilor politice și a ascensiunii naționalismului arab, a fost pe cale de a se transforma într-un loc mai puțin sigur pentru minoritățile religioase.

Cât privește scriitura, nu ai cum să nu te îndrăgostești de stilul lui André Aciman, care transformă acest memoir într-o carte senzorială: aproape poți mirosi parfumul de rozmarin din grădină, pe cel de parmezan din bucătăria familiei și pe cel al loțiunii de castravete, poți auzi muzica lui Schubert și jocul de table din living.

Fuga din Egipt, carte care s-a bucurat de un imens succes, fiind recompensată cu Whiting Award, este o poveste despre visuri năruite, despre copilărie și maturizare, precum și o reflecție asupra procesului de dislocare emoțională și fizică pe care îl presupune migrația. Întreaga carte este străbătută de sentimentul de nostalgie și de înstrăinare, într-o lume care se schimbă ireversibil pentru această familie de evrei. Extrapolând, ar putea fi povestea oricărei familii de imigranți.

Născut în 1951, André Aciman a crescut în Alexandria, într-o familie în care se vorbeau mai multe limbi, la paisprezece ani a emigrat în Italia împreună cu părinții, iar apoi în Statele Unite, stabilindu-se la New York. A mai publicat alte patru cărți de nonficțiune și trei romane, printre care se numără și Strigă-mă pe numele tău (2007), ecranizat în 2017 în regia lui Luca Guadagnino. André Aciman trăiește alături de soție și cei doi fii ai săi în Manhattan.

Judith Herrin, Femeile în Bizanț. Influență fără egal, Editura Baroque Books, Colecție SAVOIR-VIVRE IMPERIAL, traducere de Simina Bălășoiu, 2024  

Pe lângă faptul că este istoric britanic, profesoară de studii bizantine și de Antichitate târzie la Princeton University și King’s College, Judith Herrin este și o feministă implicată în mișcarea pentru emanciparea femeilor din anii 60. În lucrarea de față subliniază rolul – important – jucat de femei într-o lume și o perioadă dominată de bărbați. Ceea ce demonstrează Judith Herrin este faptul că femeile, în special cele care au avut privilegiul clasei superioare – mame, soții, surori sau fiice ale unor conducători – au influențat momente-cheie din istorie. Un exemplu emblematic este împărăteasa Teodora, soția lui Iustinian I, care a jucat un rol cheie în stabilirea și consolidarea legii bizantine și a fost un apărător fervent al ortodoxiei religioase, având o putere politică semnificativă în ciuda statutului său de femeie într-o societate patriarhală.

Cartea explorează și impactul femeilor asupra educației și culturii în Bizanț, un aspect adesea trecut cu vederea. Femeile bizantine erau, în general, foarte educate și se implicau în învățătura și transmiterea cunoștințelor, în special în cercurile aristocratice, erau învățătoare și influențau învățătura religioasă și morală.

Cu toate că mare parte din carte se concentrează asupra femeilor din cercurile politice și religioase de înaltă clasă, auoarea nu neglijează nici viața cotidiană a femeilor bizantine, inclusiv a celor din clasele inferioare. Cartea explorează rolul femeilor în sânul familiei, precum și în afara cadrului familial. O lectură plăcută și bine documentată, cartea lui Judith Herrin ne aduce în atenție femei remarcabile și, mai ales, independente într-o lume patriarhală, dominată de bărbați și regulile făcute de ei, dar și de prejudecăți despre rolul lor în societate.

Martin Puchner, Cultura. Surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații, Editura Trei, Ilustrator: Emma Ewbank, 2024

Istoric al culturii și literaturii, Martin Puchner ne invită într-o călătorie prin istoria ideilor și a formelor culturale care au modelat civilizațiile din întreaga lume, argumentând că nu există culturi izolate sau închise, ci, dimpotrivă, o rețea de influențe reciproce care au determinat evoluția umanității.

Una dintre primele secțiuni ale cărții abordează influențele și legăturile dintre civilizațiile antice ale Mesopotamiei, Egiptului, Indiei și Chinei. Autorul arată cum aceste culturi au avut, deși au fost aparent izolate de geografie, o serie de puncte de intersecție, cum ar fi tranzacțiile comerciale sau schimburile de cunoștințe științifice și religioase. De exemplu, sistemele de scriere, matematica, filosofia și mitologia din aceste culturi au avut rădăcini comune care au fost transferate și modificate prin intermediul rutelor comerciale precum Drumul Mătăsii sau prin invaziile și migrațiile popoarelor nomade.

De asemenea, expansiunea teritorială a unor imperii precum Imperiul Roman sau cel Otoman a jucat un rol important și în răspândirea ideilor, religiei, artei. De pildă, ideile filozofice ale Greciei Antice au fost răspândite în întreg Imperiul Roman sau în perioada medievală învățăturile islamice au transformat complet peisajul cultural al Europei, în special în domeniul științei, medicinei și matematicii. Filosofii din Europa, de exemplu, au fost profund influențați de gândirea arabă, de traducerile islamice ale lucrărilor lui Aristotel și Platon. Islamul a influențat și declanșarea Renașterii în Europa, prin traducerea și păstrarea în lumea arabă a unor texte clasice grecești, care au fost readuse pe continent în perioada medievală târzie.

Argumentele și exemplele aduse de Martin Puchner duc într-o singură direcție: cultura globală a evoluat datorită influențelor reciproce, schimburilor și interacțiunilor între diversele culturi ale lumii. Martin Puchner este deținătorul catedrei „Byron and Anita Wien” la Harvard University, unde predă literatură engleză și comparată. A scris numeroase cărți – multe dintre acestea distinse cu premii –, antologii și peste șaptezeci de articole și eseuri în care abordează diverse teme, de la filosofie și teatru până la literatura universală. Bestsellerul Norton Anthology of World Literature și cursurile sale HarvardX MOOC Masterpieces of World Literature (cursuri online adresate studenților din întreaga lume) acoperă patru mii de ani de literatură universală. Este membru permanent al European Academy.

David Sheff, Băiatul meu frumos. Lupta unui tată cu dependenţa fiului său, Editura Trei, Colecția Psihologia pentru Toți, traducere de Doina Fischbach, 2024

Ce poți face ca părinte pentru a-ți salva copilul devenit toxicoman? Cât de neputincios te simți într-o situație pentru care nimeni și nimic nu te-a pregătit? Povestea dureroasă pe care o relatează jurnalistul David Sheff este cea a unui tată aflat în imposibilitatea de a-și smulge copilul din ghearele dependenței de droguri.

Autorul descrie în detaliu drumul fiului său, Nic Sheff, care a început să consume droguri încă din adolescență și cum acest comportament a marcat o ruptură semnificativă în viața întregii familii. Cartea nu se concentrează doar pe lupta cu dependența fiului, ci și pe traumele, conflictele și emoțiile cu care se confruntă părintele în astfel de situații. Este o incursiune în psihologia unui tată care nu știe ce să facă pentru a-și salva copilul, dar care continuă să lupte din toate puterile, deși se confruntă cu dificultatea de a înțelege și de a accepta că fiul său este prins într-un cerc vicios din care pare imposibil să iasă.

Sheff vorbește deschis, cu onestitate, despre procesul de negare, apoi acceptarea și lupta de a-și salva copilul. „Dependenții se află într-o stare de negare împreună cu familiile lor, deoarece adesea adevărul este prea greu de crezut, prea dureros şi prea înspăimântător. Dar negarea, oricât ar fi de obişnuită, este periculoasă. Mi-aş fi dorit să mă fi scuturat cineva şi să-mi fi spus: Interveniți atât timp cât mai puteți, altminteri va fi prea târziu. Poate că asta nu ar fi schimbat cu nimic situația, dar nu ştiu. Nimeni nu m-a scuturat şi nu mi-a spus-o”, mărturisește David Sheff.

Dincolo de povestea în sine a familiei care se confruntă cu o situație dramatică, autorul aduce în atenție și lacunele sistemului de sănătate și al instituțiilor care ar trebui să se ocupe de toxicomani, care nu reușesc de cele mai multe ori să vină cu soluții eficiente, care să ducă la rezultate.

În ciuda tuturor dificultăților și suferinței, Băiatul meu frumos transmite un mesaj de speranță. Cartea ne arată că, în ciuda obstacolelor, există întotdeauna șansa unui nou început și că, în ciuda recidivei, unii tineri pot găsi, în cele din urmă, o cale către vindecare. David Sheff este jurnalist și a scris numeroase articole și cărți despre dependența de droguri. A primit un premiu din partea Asociației Americane de Psihologie pentru contribuțiile sale la înțelegerea dependenței și este inclus pe lista celor mai influenți oameni din lume realizată de Times.

🔹🔹🔹

Raluca Hatmanu este jurnalistă și specialistă în comunicare și marketing. A fost prezentatoare de știri, realizatoare și producătoare de emisiuni la Radio Iași, Europa FM, Radio 21 (Virgin) și Digi FM. A lăsat lumea radioului pentru cea a marketingului și comunicării, în care activează și în prezent. Este o călătoare pasionata și, din când în când, scrie articole din călătorii pentru Republica.ro și poate fi ascultată în matinalul Deșteptarea de la Radio Europa FM, unde oferă sfaturi și idei de vacanță. 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.