Cărturești și Mega Image Concept Store Băneasa aduc cărțile printre produsele de bază de la raft
Începând de marți, 28 aprilie, Mega Image Concept Store Băneasa găzduiește în premieră un stand de carte selectată de Cărturești în cadrul unei colaborări-experiment între cele două branduri. În această perioadă, când librăriile fizice sunt închise și nu există încă o dată certă pentru redeschiderea lor, acest parteneriat face posibilă reîntâlnirea cititorilor cu cartea într-un context nou și neobișnuit.
Standul Cărturești reunește aproape 300 de titluri din domenii precum ficțiune, psihologie, business, dezvoltare personală, filosofie, știință, hobby sau carte pentru copii și adolescenți, iar pentru siguranța cititorilor, toate cărțile de la raft sunt țiplate.“Și acum, ca și înainte de pandemia Covid-19, Cărturești merge unde este nevoie de el. Prin proiectele noastre am încercat întotdeauna să fim acolo unde sunt și cititorii noștri: în librării stradale și în centre comerciale, în capitală și în cât mai multe orașe din țară, în centrul istoric, dar și în Piața Obor. Ne bucurăm de colaborarea cu Mega Image, care ne permite să îi surprindem și să le facem ziua mai frumoasă celor care ies la cumpărături în perioada aceasta. Credem că hrana pentru minte este la fel de importantă ca cea pentru trup, așa că imaginea unui coș zilnic de cumpărături în care cărțile stau alături de pâine, lapte, fructe și legume nu poate decât să ne bucure și să ne dea speranță pentru o supraviețuire a comerțului cu carte într-o perioadă dificilă pentru întreaga industrie din jurul ei. Cartea ar trebui să fie printre produsele de bază și sperăm să convingem cât mai multă lume de asta.” – Ana Niculescu, Manager Comunicare Cărturești
„În această perioadă, am căutat permanent soluții pentru a le oferi clienților din comunitate suport pentru a trece mai ușor de zilele cu reguli stricte de prevenție în fața COVID-19, care au făcut inaccesibile anumite activități. Ne bucurăm că am reușit, alături de echipa Cărturești, să creăm în Concept Store Băneasa un spațiu prietenos, cu cărți, care completează celelalte zone concept din magazin cu mai multă inspirație. Aprecierile din partea clienților au fost deja foarte bune și ne uităm să extindem acest proiect și în alte magazine.” – Adrian Nicolaescu, VP Marketing, Comunicare și Sustenabilitate Mega Image.
There are no comments
Add yours