Cosmin Perța: Librăriile vor exista pentru gurmanzii lecturii

Cosmin Perța a publicat recent volumul Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45), un volum care poate schimba perspectivele cititorilor asupra elementelor aparent antagonice, dar care, așa cum spune chiar autorul este „o carte de război, dar și de dragoste, în care nu a trebuit să îmi găsesc doar o nouă voce, ci și o nouă identitate. Spuneam că a fost scrisă în șapte ani, dar cea mai mare parte a ei a fost de fapt scrisă în ultimii doi, ani în care am pierdut aproape totul și a trebuit să mă reinventez substanțial.”

Ai debutat în anul 2002 cu volumul de poezie „zorovavel”. La 16 ani distanță publici „Cântec de leagăn pentru generația mea” (Editura Paralela 45). Ce a sudat această comunitate pe parcursul acestor ani? Ce te-a făcut să te simți aparținându-i sau detașându-te de ea?

Generația la care mă refer este una biologică, nu literară, generația oamenilor de sacrificiu, a celor care au prins finalul comunismului, au trecut din plin, cu brio, peste ororile tranziției și a anilor 90 (teribili ani), au început anii 2000 cu încredere, energie și convingere că pot și vor schimba ceva, că vor face o diferență într-un fel sau altul și s-au aruncat într-o luptă de kamikaze împotriva sistemului și uneori chiar a lor doar pentru a pierde din nou, doar pentru a se trezi 18 ani mai târziu într-o lume la fel de gri, la fel de absurdă, la fel de nedreaptă și de abuzivă, doar că ei sunt mai albiți pe la tâmple, cu rezerve tot mai mici de încredere și de energie, cu tot mai puține opțiuni și cu un trecut în care lupta lor nu a însemnat mare lucru. Nu știu dacă frustrarea, deziluzia, sentimentul inutilități și al neputinței sudează, dar știu că acum e comun, la fel cum comune au fost și eforturile noastre zădărnicite de a schimba un pic societatea astfel încât să trăim cu toții într-un loc mai bun.

Volumul e împărțit în capitolele „De dragoste” și „De război”. Unde este zona gri, de contopire dintre cele două elemente, cum mai putem vedea că „a mânca un măr și a învia/ sunt de fapt lucruri apropiate?”

Sunt texte de trecere, cele două zone comunică între ele, au legături, nu doar tematice, au elemente comune. Mai toate textele de război au speranță și dragoste, așa cum nu toate textele de dragoste sunt doar de dragoste, unele de fapt sunt despre chiar contrariul dragostei. Chiar dacă e împărțit așa, brutal, tocmai pentru a sugera dualitatea de suprafață, de fapt tot volumul este un mozaic. Percepem lucrurile dihotomic, mereu la prima grilă morală, aceea a lui bine și rău, dar de fapt până la o eventuală decizie ele sunt procesate nuanțat, nuanțe care transgresează categoriile de bine și rău și care justifică în anumite contexte o decizie rea, pentru că altfel (în cazul în care nu suntem sociopați sau psihopați) am lua doar decizii din spectrul binelui, ori lucrul acesta nu se întâmplă. Cartea încearcă să reproducă acest proces, pornind de la cele două categorii și ajungând până la nuanțe în care războiul e dragoste și invers.

Ce resurse mai poți folosi când nu te mai poți face înțeles?

Răbdarea, schimbarea vehiculului prin care se produc comunicarea, răbdarea, înțelegerea perspectivei receptorului, nuanțarea, răbdarea, renunțarea la mesaj și insistarea pe transmitere de emoție, răbdarea, claustrarea, răbdarea, inexistența, răbdarea.

Ce ai simți dacă întreaga generație s-ar risipi peste noapte, dacă distrugerea ei ar fi iminentă, aproape „corporală”?

Ar fi păcat, suntem o generație (biologică) bunicică, fără prea multe șanse reale, dar nu chiar de ras de pe fața pământului. Deja mă interesează mai mult generația copiilor noștri. Ceea ce ne mână în luptă 😊 nu mai e prezentul nostru, ci viitorul lor. Mai sunt o sumedenie de lucruri de spus și de făcut, dar distrugerea corporală de care vorbești e o sabie a lui Damocles care ne atârnă deasupra gâtului în fiecare zi, nu pentru toată generația, evident, dar pentru fiecare individ în parte, așa că am renunțat la spaima aceasta de când m-am obișnuit cu ideea că pot să mor în orice noapte sub dărâmăturile unui cutremur.

De ce ți-e teamă, ce pericole intuiești și te vulnerabilizează ca scriitor?

Mi-e teamă doar de blazare. Cred că atâta vreme cât există idei, încredere, perseverență, totul este posibil, în ciuda oricăror obstacole.

Volumul a intrat recent în librării din toată țara. Cum vezi viitorul librăriilor?

Da, piața de carte din România este derizorie în comparație cu alte piețe europene cu populații mult mai mici ca a noastră, dar sunt convins că librăriile fizice nu vor dispărea, cel puțin nu în următorii cinzeci de ani. Și chiar dacă în acești cinzeci de ani totul se va transfera încet-încet înspre online tot vor rămâne librării, poate cu alt concept, dar ele vor exista pentru gurmanzii lecturii.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.