Cristina Alexandrescu| REFLECTOR | „Încercăm, pe cât posibil, să ne distanțăm de ideea de cenaclu literar. Pe plan local, poezia abia mai mișcă”

La Iași, unde există deja FILIT, cu inițiative de a promova poezia, s-a mai născut un eveniment poetic – Reflector. Un poet-interpret, o poetă-librar și o PR-istă s-au adunat la aceeași masă și au gândit un eveniment la care și lor le-ar plăcea să meargă. 

Cristina Alexandrescu, pe care o întâlnim și la Cărturești Palas din Iași, ne povestește despre cum s-au aprins luminile Reflectorului – o inițiativă din inima Iașului, pentru a promova poezia, cu dialog între poeți cunoscuți cu debutanți. Ce e limpede încă de la început: nu este ușor să organizezi un eveniment, oricât de mare sau mic ar fi.

Cum v-ați gândit la Reflector prima dată? Unde erați și cine a venit cu ideea?

Nu ne-am gândit la Reflector din prima; au fost discuții la bere, iar ele au căpătat nuanțe abia apoi. Undeva în backgroundul minții mele apărea din când în când nevoia de acțiune; imaginează-ți asta ca pe o secvență din Lynch.

Se spune despre cei care se mulțumesc cu organizarea evenimentelor literare că o fac pentru că ăsta e singurul bilet spre ceva mai multă atenție, atunci când cartea lor nu există sau nu există suficient. Posibil subiectiv, dar când mă gândesc la Reflector nu văd disperarea scriitorului eșuat, suntem prea tineri pentru asta. Văd evenimente la care aș vrea să merg până și eu, asta am vrut de la început, e o mică exigență pe care mi-o permit.

Cred că Diana, Vlad și cu mine avem variante diferite despre cum a început totul, fiecare și-a proiectat așteptările separat. La organizarea propriu-zisă a unui eveniment, lucrurile devin, însă, destul de unitare; nu se mai pot împărți meritele pe cap de organizator, se iau la comun și la fel se întâmplă atunci când ceva merge prost – asta mi se pare drăguț, de fapt.

Cine v-a susținut cel mai mult?  

Cei de la Acaju (aka: cafeneaua artsy în care ne desfășurăm). Ne-au ajutat cu tot: spațiu, bani, mini-sponsori, au strâns deranjul în urma noastră, nici nu mai știu ce.

Ne-au mai ajutat și prietenii care au venit chiar și când am fost nevoiți să introducem intrarea pe bază de bilet și, clar, nu știm ce ne-am face fără ajutorul Irinei Moroșan, cea care a făcut proiectul ăsta să arate așa de bine grafic.

Ce v-a inspirat, poate din Iași, să faceți asta? Vă simțiți o Junime așa, mai hipsterească? Cum e?

Dacă poți privi frustrarea că nimic nu se întâmplă / schimbă ca pe inspirație, atunci asta a fost. Încercăm, pe cât posibil să ne distanțăm de ideea de cenaclu literar. Pe plan local, poezia abia mai mișcă. E naiv să gândești că vom fi chiar noi cei cu defibrilatorul la îndemână, pentru că noi nu am promis nimic. Reflector e o serie limitată de evenimente cu poezie, la care nu adoarme nimeni pe scaun. Când nu vom mai găsi nimic fresh de citit / spus, vom pune punct. Eu sunt destul de mobilă, nu îmi mai permit să staționez foarte mult într-un loc, proiect, iar colegii mei sunt și ei deja implicați în alte zeci de proiecte ale lor. Mă bucur doar că ne-am intersectat aici, acum.

Cât de important este pentru voi Reflectorul?

Continuând ideea, colegii mei au mai făcut evenimente; Vlad cântă în Adam`s Nest, Diana s-a ocupat efectiv cu asta într-o perioadă. Pentru mine e prima dată, e, logic, foarte important. 

Ce a fost cel mai greu prima dată în realizarea evenimentului?

Tot! Îmi amintesc cum înainte să ajung la Acaju în ziua primului eveniment, am avut un atac de panică în tramvai. Nu m-aș descrie ca perfecționistă, dar voiam așa de mult să iasă perfect. Am încredere în colegii mei, știam că organizarea fusese în regulă. În mine nu aveam, și pe bună dreptate; detest să vorbesc în public și urma să-mi asum rol de moderator. Mi s-a și zis că nu sunt un MC bun după un Reflector, dar nu m-a surprins. Sunt cel mai mare critic al meu, toate observațiile negative pe care le primesc de la oameni mi le-am făcut deja eu înainte. 

Cred că a fost greu și să alegem, din mulțimea de idei care ne-au trecut prin cap, ce urma să și rămână. 

Ce v-ar ajuta acum, când poate revenim la vremuri normale, ușor-ușor? 

Nu e bine să avem așteptări pe timp de criză, dar ne-ar ajuta să știm că sunt oameni dispuși să plătească pentru evenimentele noastre. M-am opus inițial introducerii biletelor pentru că am trecut și eu prin faza cu idealismul. Mă gândeam că dacă vrem să apropiem publicul de poezie, ea trebuie să fie accesibilă. Dar acum, pub-urile și cafenelele au suferit deja destul, nu ne-am permite să le mai cerem să ne ajute financiar. Iar cazarea poeților, cel puțin asta, trebuie acoperită cumva. 

Cum vedeți Iașiul, este pregătit pentru evenimente cu și despre poezie?

Mă gândesc la Filit, la „Noaptea albă a poeziei”, n-a fost așa de plină Piața Unirii nici pentru concerte. Interes e. Trebuie văzut ce facem cu el.

Cum se vede poezia din izolare / pandemie?

Noi am anulat ultimul eveniment chiar înainte de starea de urgență, poezia nu s-a mai văzut atunci. Și nu s-a văzut prea mult nici în izolare. Eu am scris un singur poem, din ce știu de la Vlad, și el cam tot atât. Exista, în capul meu, presiunea că ar fi trebuit să scriu, să comunic ceva fundamental important în perioada aia, mai ales că în teorie, urma să scot volumul de debut fix în primăvară.

Dar eu sunt mereu sinceră cu mine și cu scrisul meu. Scriu când îmi e necesar, refuz contrafacerea de versuri.

Cum te ajută poezia în vremuri de criză? Ajută?

Îi ajută pe cei care o citesc sau o practică, în aceeași măsură în care îi ajută stretchingul pe practicanții de yoga. Dar nu te poți uita la poezie ca la o terapie generală, de grup. Nu sunt sigură nici dacă la mine funcționează pe bune. În primele zile de stat în casă, pe marginea dintre liniștea aia îngrozitoare și sirenele ambulanțelor care se auzeau mai des și mai apăsat dintr-odată, am reușit să scriu ceva. Mi-am simțit tâmplele pulsând câteva minute bune după ce am terminat poemul. Așa mă simt mereu după ce scriu despre ceva personal. E absurd dacă așa se simte „eliberarea”.

Ce-i lipsește vieții poeziei în orașe? Ce ați vrea să se întâmple mai mult?

Poate îi lipsește cool-imea care ar putea atrage public format și din non-poeți. Ce vreau să zic e că e foarte cool să scrii poezii zilele astea, dar încetează să mai fie când ne întâlnim mereu, aceiași oameni, noi între noi. 

Deci mai multă deschidere către public poate.

Ce alte inițiative locale recomanzi?

Acaju, cum spuneam, cei care ne susțin la Reflector. Îmi plăcea meru şi aerul lor nonconformist, dar nu am înțeles exact de ce a dispărut. Merg la Sage, lângă BCU, cer mereu ciocolată caldă cu rom, pentru că asta mi-a luat frate-miu prima dată când l-am vizitat, după ce se mutase în Iaşi cu facultatea (prin 2010). Şi mănânc la Cuib, în ferestrele dintre cursuri.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.