De vorbă cu Dragoș Bâscă de Ziua Internațională a Jazzului: La muzică se ajunge dacă ai pasiune pentru ea și mișcă ceva în tine

on 30.04.2019 at 14:01

De Ziua Internațională a Jazzului, colega noastră, Alina Aviana, a stat de vorbă cu Dragoș Bâscă, Managing Partner la Twin Arts, unul dintre cei responsabili pentru concertele din România ale unor muzicieni precum Robert Glasper Experiment, Joshua Redman Trio, Antonio Sanchez& Migration, Brad Mehldau Trio, Ibrahim Maalouf, Tigran Hamasyan Trio, Avishai Cohen Trio; Hiromi: The Trio Project feat. Anthony Jackson & Simon Phillips, Eric Sardinas sau Nik Baertsch’s Ronin.

Pentru o scurtă introducere, ce înseamnă proiectele Jazz Night Out și Jazz Nouveau?

Jazz Night Out si Jazz Nouveau sunt două platforme ambițioase care au focus pe integritate artistică și valoare. Am avut ambiția de a aduce în România muzicieni legendari, dar și artiști emergenți de care a auzit puțină lume. E o munca de pionierat, ca mai tot ce am făcut noi la Twin Arts. O promisiune făcută publicului că de la concertele noastre ieși mai bogat decât atunci când ai intrat. Jazz Night Out s-a întâmplat mai mult în săli mari ca Sala Radio și Sala Palatului, iar Jazz Nouveau e rezultatul unei întâlniri fericite cu Florin Oșlobanu și Clubul Control, cel mai curajos venue de concerte din România.

Cum reușiți sau cum sunt posibile financiar concertele din Control cu 50 de lei biletul, într-o sală mică?

Cum este posibil și un business cu carte cum e Cărturești, în epoca Amazon. Cu multă muncă, răbdare și soluții out of the box.

Și fiindcă veni vorbă de Control, care, din punctul meu de vedere se pretează foarte bine pentru concertele Jazz Nouveau, v-au tentat alte spații din București? Spații neconvenționale, să zicem?

Nu ne-au tentat pentru ca Jazz Nouveau este un proiect marca Twin Arts si Control Club. E un proiect la care ținem foarte mult și care s-a născut din pasiunea noastră comună de a oferi experiențe unice publicului.

Cum stă Bucureștiul la capitolul săli și infrastructură de concerte?

Nu doar Bucureștiul, ci întreaga țară stă dezastruos. Nu există nici o sală de concerte de 2.000 de locuri în România și care să corespundă standardelor normale de dotare, acustică, zonă de backstage pentru artiști etc. Totul stă sub semnul improvizației și al dezinteresului celor care ne conduc. În mod normal, o sală frumoasa de concerte este parte integrantă a experienței publicului și asta te și ajută atunci când vinzi bilete.

Cum vedeți evoluând piața concertelor de jazz în București în următorii ani?

Cândva eram mai optimist. Nu mai sunt. Noi trăim într-o altă realitate, una în care încercăm să dezvoltăm un ecosistem de valoare, de profesionalism, ce devine tot mai greu de susținut atunci când refuzi să faci compromisuri. Climatul politic și administrativ e insuportabil, oamenii din bula noastră sunt hărțuiți zilnic de vești proaste și e greu să construiești, să iți faci planuri de viitor în acest fel. Iubesc Bucureștiul pentru oamenii incredibili care muncesc să schimbe realitatea din jurul lor și care aruncă în această luptă toată energia lor creativă, dar au de înfruntat un Behemoth administrativ și politic care e greu de doborât.

Cu John McLaughlin după concertul de la Sala Palatului

Cum ați simțit publicul în ultimii ani? Cât s-a schimbat, maturizat, înmulțit sau rărit?

Jazz-ul nu e o muzică ce se află pe radarul multor oameni. Suntem o comunitate mică și se muncește decenii să cultivi gusturile publicului și să crești numărul plătitorilor de bilete la concerte. Fun fact, pot sa îți spun că mulți muzicieni străini cu care lucrăm ne spun că ce facem noi în București nu se întâmplă nici în capitale mai răsărite, deci asta ne dă curaj. La Jazz Nouveau am pierdut o parte din publicul de Jazz Night Out pentru că aici e o alta experiență de concert, se stă în picioare, muzica e de multe ori mai experimentală, uneori chiar departe de jazz, dar am și reușit să aducem în Control oameni care nu au călcat niciodată acolo și acum le place foarte mult.

O pledoarie pentru jazz de Ziua Internațională a Jazzului?

Nu sunt omul care să facă pledoarii. La muzică se ajunge dacă ai pasiune pentru ea și mișcă ceva în tine. Trebuie doar sa iți dai voie să experimentezi și să nu iți pese de etichete. Jazz e o eticheta rigidă și care uneori ține oamenii departe. Mai puțină prețiozitate, mai puțină religiozitate în ceea ce privește această muzică și mai mult fun.

Un concert/festival la care v-ați fi dorit să ajungeți și nu ați reușit?

Nu știu cum sunt alți promoteri de concerte, dar eu în general sunt obsedat de concertele pe care le-aș putea face, nu de cele la care aș putea merge. Dar dacă ar fi totuși sa aleg, ar fi festivalurile Big Ears si Roadburn.

Ce artiști ne recomandați să urmărim în perioada următoare?

MonoNeon, Forq, Gary Clark Jr și în general să mai lăsăm un pic ethos-ul ECM și să mai vedem ce se întâmplă în America, UK, Israel.