Despre arta improvizației, scena dadaistă fără public și melancolia aplauzelor cu Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo

De mai bine de 15 ani deja, SoNoRo umple cu muzică de cameră excelentă sate săsești, conace, biserici fortificate, dar și săli de concert mai convenționale sau mai atipice din București și din țară, spre deliciul unui public din ce în ce mai numeros și mai fidel. Întotdeauna proaspăt, cu teme bine alese și comunicare excelentă, SoNoRo a dovedit în 2020 – prin Răzvan Popovici – că poate fi și extrem de tenace și, aprofundând intens arta improvizației, a dus la bun sfârșit ediția aniversară SoNoRo 15 ani, în ciuda tuturor dificultăților.

Ne aflăm la un an de când viața ni s-a schimbat complet, iar viața artiștilor, cu atât mai mult. Ce s-a schimbat în 2020 pentru tine?
Cel mai mult s-a schimbat predictibilitatea agendei muzicianului, adică a mea. Înainte, știam cu un an, cel puțin, dacă nu cumva cu un an și jumătate înainte, ce se va întâmpla, însă, în condițiile din 2020, practic nu te mai puteai aștepta la nimic previzibil. Pe parcursul anului, am învățat două chestii cruciale: în primul rând, în cazul în care organizezi proiecte proprii, să fii extrem de atent, să fii foarte pe fază și să reacționezi la ce se întâmplă în societate cu privire la cum progresează pandemia, ca să reușești să-ți realizezi proiectele. Și, din punctul ăsta de vedere, anul trecut a fost un an fantastic, am reușit să salvăm aproape tot, cu excepția concertului din Italia și a celui aniversar, de 15 ani de SoNoRo, de la Carnegie Hall. Pe de altă parte, am învățat să improvizez și mai bine ca înainte, să am flexibilitatea necesară; asta a fost marea găselniță: să improvizez pentru a face proiectele posibile. „Arta improvizației” a fost esențială anul trecut, cum este și anul acesta, de altfel.
Dă-mi, te rog, un exemplu de improvizație de care ești mândru!
Măcar faptul că, pentru a realiza ediția aniversară de anul trecut, am schimbat de șapte ori arhitectura festivalului. Vorbim de o schimbare radicală, de 100%: ordinea orașelor, sălile de concert, când normale, când foarte mari – să poți primi un public distanțat, când foarte spectaculoase – să dea bine în înregistrarea variantei live streaming fără public ș.a.m.d.

Mi se pare, de exemplu, că în Estul Europei, în România cu precădere, reușim să posedăm această artă a improvizației, pe care Vestul, inclusiv Japonia sau America, a pierdut-o, pentru că acolo sunt obișnuiți să organizeze anticipat cu unul, doi sau trei ani înainte. Iar în contextul acestei pandemii, nu ai cum să organizezi nici măcar de acum în trei luni. Așadar, din punct de vedere managerial, pentru mine anul trecut a reprezentat o școală extraordinară a vieții, aș spune.

Pe de altă parte, pentru mine ca muzician, cea mai mare diferență față de 2019 a fost că am studiat enorm la instrument, am petrecut timp cu viola, am învățat un repertoriu nou.
Ce lucrări noi ai învățat anul trecut?
Aș menționa măcar doar trei mari concerte pe care le-am învățat: concertul de William Walton, concertul de Cecil Forsyth și concertul de Pēteris Vasks, scris în 2019, pe care, în martie, am avut marea plăcere să-l cânt în premieră în România cu Filarmonicile din Sibiu și Brașov.
Anul trecut ați avut primele concerte online. Care a fost cea mai importantă schimbare, poate frustrare, în relația cu publicul?
Înainte de a cânta primul concert online fără public, nu prea aveam așteptări de la această activitate și nu credeam că poate avea vreun impact prea mare asupra publicului și asupra mea, ca muzician, și asupra noastră, a muzicienilor. Când am ajuns la fața locului, cu ocazia primului live streaming, mi-am dat seama că este o emoție foarte mare, că nu este diminuată în raport cu emoția pe care o resimți în fața unei săli de concert cu public în sală. Este diferită, pentru că știi că poate sunt sute, chiar mii de oameni care se uită. Dintr-un concert local, la Brașov, să zicem, poate deveni un concert internațional cu public din toată lumea, de la New York, Tokyo, München, Berlin, Viena, Iași și București. Deci, responsabilitatea este foarte, foarte mare. Pe de altă parte, când reflectoarele sunt aprinse și te afli alături de trei, patru sau cinci colegi, toți foarte buni muzicieni, predomină bucuria de a cânta. Ești conștient că tu cânți practic pentru un public numeros. Așadar, dacă mă gândesc la experiența de pe scenă, este foarte apropiată de experiența cu public în sală. Ce au lipsit au fost aplauzele. Câteva doar au fost prezente – ale echipei noastre, ale cameramanilor; de câteva ori am avut aplauze înregistrate. Se recreează atmosfera sărbătorească de la sfârșitul interpretării, când publicul te apreciază pentru ce i-ai dat și îți dă înapoi prin aplauze.

În alte concerte online în care am cântat cu orchestre, e un moment extrem de șocant: e o liniște la sfârșit, o liniște care nu-și are locul după un concert. Fluxul în care, la final, tu primești cu recunoștință aprecierea publicului nu mai există. E obișnuită și bizară situația asta a concertelor fără public.

Foto: Șerban Mestecăneanu

Anul trecut, și Martha Argerich a dat câteva recitaluri în Germania, care au fost transmise online, cu sala goală firește; venea pe scenă, făcea o mică plecăciune înspre o sală goală și zâmbea, dar nu era zâmbetul ei, ci un zâmbet puțin straniu, stânjenit.
Ce să facem, fiecare dintre noi primește cum poate această sală goală, care e ca într-o operă dadaistă – practic, te apleci în fața unei săli goale, e ceva neobișnuit.
Cum a reacționat publicul din mediul online?
Comentariile au fost euforice, au urmat mailuri de recunoștință, oameni care se fotografiau cum aplaudau, cum beau un pahar în cinstea noastră, a muzicienilor, pentru aniversarea a 15 ani de SoNoRo. Asta a fost extrem de satisfăcător. Plus că au fost zeci de mii de oameni care au vizionat concertele noastre, să nu uităm asta. E fantastic. Noi avem, în mod obișnuit, un public de aproape 10.000 de oameni la o ediție reușită, când umplem sălile. Sunt sigur că am câștigat mulți ascultători în plus cu ocazia concertelor online, inclusiv un public internațional, care este foarte important pentru reputația festivalului pe termen lung: cu cât află mai mulți oameni din afară despre festival și calitatea acestuia, cu atât îi faci curioși să vină în România. Cu siguranță că vom transmite și live o parte din concertele de anul acesta și din anii următori, tocmai pentru că mediul online îți oferă prezență în alte cercuri decât cele locale sau naționale. Devii un fel de ambasador.
Festivalul are finanțare privată între 80 și 90 la sută. S-a schimbat în vreun fel relația cu sponsorii în vremea pandemiei, a ales cineva să se retragă?
A fost un lucru extraordinar: nu s-a retras nimeni. Pe de o parte, a fost determinarea noastră de a face festivalul cu orice preț și de a merge mai departe cu ediția noastră aniversară, cea de-a cincisprezecea, iar pe de altă parte, am reușit să-i convingem pe sponsori că oamenii au nevoie de festival, iar relația noastră cu sponsorii, fiind construită în foarte mulți ani, pe bază de respect și mulțumire de ambele părți, a dus la reacții extrem de recunoscătoare și entuziaste din partea lor, pentru faptul că am desfășurat pe parcursul verii trecute proiectele în aer liber, cu toată distanțarea necesară, fără niciun incident. Am fost buni căpitani ai unei corăbii care ar fi putut fi foarte ușor una în derivă. Iar astă-toamnă, prin niște eforturi parțial supraomenești, am reușit să facem și ediția aniversară, pentru că sunt mulți cei care s-au gândit anul trecut că nu este posibil să faci nimic. Dar iată că a fost posibil.
Zi-mi, te rog, de incidentul de la Brașov – cel puțin așa s-a văzut din afară –, unde a trebuit să schimbați în ultimul moment sala anunțată inițial.
N-a fost niciun incident. La Brașov a fost doar una dintre micile schimbări dintre toate cele uriașe pe care a trebuit să le gândim anul trecut. În momentul în care s-a anunțat că nu mai este deloc permis accesul publicului în sălile de concert din Brașov, unde am păstrat doar concertele de la Filarmonică, fiind un loc cu acustică excelentă și pian foarte bun, deci condiții ideale de concert online, am mutat concertul de la Biserica Neagră, un loc cu semnificație și acustică bună atunci când cânți din fața altarului, dar unde scăzuse și temperatura spre 13 grade. M-am gândit atunci unde în apropiere îl putem muta și mi-a venit în minte imediat Castelul Cantacuzino de la Bușteni. Am vorbit, deci, imediat cu prietenul meu Kurt, proprietarul castelului, care a fost foarte bucuros să ne găzduiască să cântăm acolo. Evident, aveam deja în minte și o transmisie live din sala principală de bal, spectaculoasă și cu o acustică excelentă. A fost unul dintre cele mai frumoase și mai bine percepute concerte ale festivalului. A fost pur și simplu o schimbare spre bine.
Acum câteva luni, pianistul Lucas Debargue a declarat că pandemia a fost nefastă pentru cultură, dar a fost foarte bună pentru artă. Ce părere ai?
Da, problema e că majoritatea țărilor au arătat cu adevărat ce valoare dau culturii, și pentru mine, din punctul ăsta de vedere, Germania a fost cea mai mare surpriză. Cu excepția Rusiei și a Spaniei, unde concertele au avut în permanență loc, în restul țărilor, activitatea concertistică și teatrală a fost scurtcircuitată. Aici vezi mesajul (și nivelul) politicienilor: trebuie să fiți sănătoși, dar mintea, sufletul și inima nu mai contează. Astea chiar nu sunt importante într-o situație ca aceea pe care o trăim. În privința declarației lui Debargue, da, are mare dreptate.

Eu pot vorbi din experiența proprie: evident, viața culturală a suferit pentru că s-au amânat atâtea festivaluri, turnee, proiecte, dar unii artiști au avut puterea interioară să zică: OK, ce-mi dă perioada asta cel mai valoros? Timpul. Iar noi, cei ocupați cu cariere, cu activitate, nu prea mai aveam timp. A fost mai întâi timp pentru familie, în mod evident, și apoi, în cazul nostru, al muzicienilor, a fost timp pentru studiu, pentru învățarea unui repertoriu nou, pentru reflecție, pentru introspecție.

Nu știu cine ne-ar fi dat mai mult sau mai puțin un an pentru studiu – pentru că, în partea a doua a anului, concertele au început să meargă și, dacă aveai noroc, în țările în care trebuia să cânți era tot mai multă relaxare. Eu am fost unul dintre cei norocoși, care au cântat destul de mult anul trecut. Revenind, timpul pe care l-am avut pentru studiu din cauza pandemiei a fost de neprețuit. N-aș fi crezut niciodată că la vârsta mea mai pot face un progres atât de mare. Dacă aș îndrăzni să cuantific, aș zice că am progresat în ultimul an cât în ultimii cinci anteriori pandemiei.
Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o anul acesta sau ce ai descoperit despre tine? Te-ai schimbat în vreun fel?
Mi s-a întărit credința dinainte că pot materializa niște lucruri și că imposibilul este, de fapt, posibil. Una dintre maximele care mă ajută pe mine mult – o tot repet, îi aparține lui Barenboim – e că lucrurile imposibile sunt mai ușoare decât cele grele, iar anul trecut, în noiembrie-decembrie, era un lucru imposibil să faci un festival. Iată că a fost posibil: au venit toți artiștii în țară pentru două săptămâni, s-au ținut concertele, am avut zeci de mii de privitori. Deci, anul trecut, într-o situație cu adevărat imposibilă, lucrurile chiar s-au întâmplat.
Acum, în încheiere, te-aș ruga să ne spui care sunt planurile voastre pentru anul acesta.
Da, primul pe listă este SoNoRo Interferențe într-o ediție jubiliară, a cincisprezecea, cu peste patru sute de burse acordate. Am început deja la Bușteni, și după aceea vedem… planificat este Montepulciano, în Toscana, ca de obicei, Traunstein, în Germania, și după aceea tot la Bușteni, la Casa Artistului, sau la Tescani, la Casa Enescu. E prematur să faci planuri acum pentru tot anul. SoNoRo Conac este planificat, de asemenea, dar nu complet organizat, se va desfășura în iulie. Așteptăm să vedem cum evoluează lucrurile. Până la festivalul din toamnă, mai avem SoNoRo Musikland, a treia ediție cu desfășurare în Transilvania, între 30 iulie și 8 august, complet planificat în zona săsească Viscri, Meșendorf, Criț, iar după aceea Sighișoara, Hoghilag, Prod, probabil Mediaș, după care ne întoarcem la Brașov. La toamnă, ne pregătim pentru sfârșit de octombrie, început de noiembrie, dar detaliile vor veni mai încolo.

Pentru mai multe detalii despre programele SoNoRo 2021, accesați site-ul SoNoRo.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.