DESTIN ÎN BĂTAIA VÂNTULUI JURNAL de Evghenia Ghinzburg
Editura CORINT și Librăria CĂRTUREȘTI VERONA au plăcerea să vă invite VINERI, 5 FEBRUARIE 2016, ORA 18.00, LA CĂRTUREȘTI VERONA, ÎN CEAINĂRIE la lansarea cărții DESTIN ÎN BĂTAIA VÂNTULUI JURNAL de Evghenia Ghinzburg
Vor lua cuvântul:
Antoaneta OLTEANU, Prof. dr. la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
a Universității din București
Alin MUREȘAN, Director general al Institutului de Investigare
a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
Armand GOȘU, Conferențiar dr. la Facultatea de Științe Politice
a Universității din București
Lansare moderată de Ana ANTONESCU, redactor-șef al Editurii Corint
„Un volum care trebuie să stea alături de memoriile Nadejdei Mandelștam și de Arhipelagul Gulag al lui Aleksandr Soljenițîn.” Hannah Arendt
La sfârşitul anilor 1930, Evghenia Ghinzburg era un membru loial şi foarte activ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Totuşi, ca atâţia alţii care au suferit în timpul regimului de teroare instaurat de Stalin, a fost arestată – în temeiul unor acuzaţii fabricate, potrivit cărora ar fi fost o teroristă troţkistă şi o contrarevoluţionară – şi condamnată la închisoare.
Cu o grijă impresionantă pentru detalii, o putere de fier şi un spirit de neînvins, Ghinzburg povesteşte despre anii, zilele şi minutele îndurate în penitenciare şi lagăre de muncă, inclusiv cei doi ani petrecuţi în izolare impusă, singură în celulă. O relatare clasică despre supravieţuire, Destin în bătaia vântului este considerată una dintre cele mai importante mărturii despre regimul lui Stalin.
„Din punct de vedere istoric, volumul reprezintă un autentic record. Din punct de vedere uman, este o poveste pentru toate timpurile.” THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS
Cartea a fost ecranizată în 2009, titlul filmului fiind Within the Whirlwind. Emily Watson o interpretează pe Evghenia Ghinzburg, iar regia îi aparţine lui Marleen Gorris.
Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Carte recomandată de Revista HISTORIA
DESPRE AUTOARE:
Scriitoarei EVGHENIA SEMIONOVNA GHINZBURG (1904‒1977) îi datorăm una dintre cele mai complexe și dureroase mărturii legate de experiența trăită în închisorile staliniste și lagărul de muncă din Gulag. Profesoară la Universitatea din Kazan (capitala Republicii Tatarstan), este anchetată din 1935 și i se interzice munca la catedră.
În 1937, în cadrul Marii Terori, este arestată pentru activitate contrarevoluționară.
Refuzând să mintă și să depună false mărturii împotriva colegilor, este condamnată la zece ani de detenție. Urmează munca forțată în lagărele din Kolîma. Calvarul se prelungește, însumând la final 18 ani de privare de libertate, dureri și suferințe de neimaginat. A fost reabilitată în anul 1955. Opera sa autobiografică a fost tradusă în numeroase limbi, continuând să reprezinte un reper și un valoros document istoric.
[…] Ceainaria Carturesti Verona are loc vineri, la ora 18.00, lansarea cartii “Destin in bataia vantului. Jurnal” de Evghenia […]