Din filigrane și surâsuri. Portrete suprapuse – antologie Ion Valjan

on 10.07.2015 at 14:44

Ion Al. Vasilescu, mult mai cunoscut public drept Ion Valjan, a fost un avocat cu renume, un dramaturg de succes, om politic și intelectual al României pre-comuniste. Un om solar, cu suflet mare, gata să sară în ajutorul celor în nevoie. Iubit de toți cei care l-au cunoscut îndeaproape, recunoscut în sălile de judecată și aplaudat în cele de teatru pentru comediile sale într-un act, și-a trăit cea mai mare parte a vieții cu drag, înconjurat de familie și prieteni. Dar – ca mulți alți oameni de seamă ai vremii – a sfârșit în închisorile comuniste: în 1950, la vârsta de 70 de ani, autoritățile îi vor înscena un proces, după ce Valjan refuză să intre în proaspăt-înfiinţata Uniune a Scriitorilor şi să scrie texte propagandistice. Va fi condamnat la 15 ani de închisoare, pe motiv de înaltă trădare și spionaj în favoarea Marii Britanii. Va muri în sistemul penitenciar, după un calvar de 10 ani și o grațiere respinsă chiar de Mihail Sadoveanu, vicepreședinte al Marii Adunări Naționale. Dar va sfida regimul și din închisoare, acolo unde – cu câteva luni înainte să moară, aflat în ultimul stadiu de boală – Valjan va fi “sufletul acțiunii”* în organizarea unui spectacol protest în închisoare: “Revista Pitești 59…”, singurul spectacol de teatru jucat vreodată într-o închisoare comunistă românească.

Nepoata lui Ion Valjan, Micaela Gulea, avea 12 ani când “Maestrul” a fost arestat. Ea ține în viață amintirea omului, intelectualului și persoanei publice, îngrijind volumul Din filigrane și surâsuri. Portrete suprapuse, de la editura Humanitas. Cartea este o antologie de texte literare, publicistice și juridice ale lui Valjan, comentarii (din perioada interbelică, dar și contemporane) referitoare la opera și personalitatea lui, mărturii din detenție, precum și texte și documente inedite. Cartea este structurată în opt secțiuni distincte plus o addenda, toate structurate pe teme și precedate de câte un text lămuritor.

Din filigrane și surâsuri… începe cu memoriile lui Ion Valjean. Intitulate Cu glasul timpului, acestea acoperă un scurt istoric al familiei, copilăria, anii de școală, preumblările din oraș în oraș – în funcție de detașările tatălui său, lucrător vamal – și prieteniile legate atunci, în special cea dintre tânărul Ion Vasilescu și colegul său de bancă, viitorul poet Panait Cerna. Urmează anii de studenție din Iași și doctoratul de la Paris, primii pași în magistratură și primele încercări în dramaturgie, precum și perioada de prizonierat din Primul Război Mondial. Memoriile se încheie brusc cu Ziua Victoriei, din 1918 – Valjan își publica texte memorialistice încă din anii ‘20, dar s-a oprit din scris în 1947, după arestarea și deportarea în Gulag a fiului său, Corneliu.

Antologia continuă cu piesele de teatru ale lui Valjan, pledoariile și articolele sale de presă, textele polemice și umoristice, câteva scrisori, precum și cu unele dintre interviurile pe care le-a acordat. Fiecare din aceste capitole conține și comentarii critice ori mărturi legate de Ion Valjan. Un capitol este dedicat imaginii “Maestrului” așa cum apare în scrierile literare ale vremii (evocat de Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Eugen Lovinescu și Liviu Rebreanu), iar un altul adună mărturiile din ultimii ai vieții – detenția în închisorile comuniste. Addenda cuprinde scrieri inedite din fondul Ion Vasilescu – Valjan, de la Biblioteca Academiei Romane.

Prezentată drept o “reconstituire documentară”, Din filigrane și surâsuri face un demers aproape arheologic, ilustrând din bucățile rămase ori descoperite portretul destinului întrerupt al lui Ion Valjan. Un destin despre care Sorin Lavric scria în România Literară, mult mai bine decât aș putea eu să o fac:

“Oamenii joviali ar trebui să aibă un sfârşit pe măsură, încheindu-şi viaţa în tonuri vesele, în acord cu umoarea mucalită pe care au arătat-o semenilor. S-ar adeveri astfel că fiecăruia i se întâmplă după temperamentul pe care îl are, graţie unei atracţii subtile […] …Nu se adevereşte totdeauna. Cel puţin nu în cazul lui Ion Valjan. Un avocat care a scris toată viaţa comedii pentru ca în final să fie actor într-o dramă sinistră.”

* Ioan Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. III, 1959–1968, Humanitas, 2013