Dreamstime lansează concursul “Coperta Anului 2021 în România”, cu premii în valoare totală de 7500 de euro
Dreamstime, cea mai mare comunitate de imagini stock din lume, alături de partenerii Cărturești si PressOne anunță lansarea concursului “Coperta Anului 2021 în România”, concurs destinat ilustrațiilor de copertă de carte.
Pot participa editurile sau graficienii care au publicat cărți cu coperți originale în perioada 2020-2021. Sunt acceptate atât coperțile care folosesc materiale stock, cât și cele cu conținut exclusiv original. Dreamstime oferă câștigătorilor atât premii financiare, cât și abonamente gratuite care permit licențierea imaginilor cu licență internațională pe viață și cu drept de folosire pentru viitoare coperți de carte în tiraj nelimitat. Dreamstime va acorda un premiu special în valoare de 3000 de euro și alte trei premii celor mai frumoase trei coperți, după cum urmează: Locul I – 2000 de euro, Locul II – 1500 de euro, Locul III – 1000 de euro. Premiul special pentru cea mai bună creație va fi acordat de un juriu alcătuit din reprezentanții partenerilor, editorii Dreamstime, reprezentanți ai editurilor din România și specialiști din domeniu care vor vota coperta preferată, iar locurile I-III vor fi alese și de comunitatea de utilizatori Dreamstime prin vot online. Votarea se poate face prin crearea unui cont gratuit pe https://www.dreamstime.com/.
Cine poate participa: participă editurile sau orice persoană care deține drepturile de comercializare a cărții și de publicare a coperții. Designerii și graficienii freelance care au realizat coperta pot participa în locul editurii dacă au acordul acesteia sau au publicat independent.
Înscriere: Fiecare participant, din partea unei edituri sau individual, poate înscrie maximum trei coperți de cărți deja publicate. Pot fi cărți din orice domeniu, în limba română și nu numai, cu condiția să fie publicate, în primă ediție sau re-editate, în România, în perioada 1 ianuarie 2020 – 30 septembrie 2021. Participarea este gratuită. Cum se jurizează: Press Release Premiul cel mare, de 3000 de euro, va fi acordat pe baza voturilor juriului specializat. Detalii despre juriu, aici. Juriul va analiza compoziția, culorile, fonturile alese pentru autor, titlul și eventualele subtitluri, originalitatea graficii și armonia elementelor alese, legătura dintre grafică, fonturi și subiect, alte elemente (cotorul sau coperta 4 nu se vor lua în considerare, acceptăm doar coperta principală), nu în ultimul rând, caracterul comercial al cărții. Pentru celelalte trei premii, I-III, votul e popular. Utilizatorii Dreamstime care au cont pe site, vor vota si decide câștigătorii acestor premii. Participanții se pot înscrie în platforma de pe site-ul Dreamstime, într-o secțiune special creată pentru acest concurs.
“De peste 20 de ani, Dreamstime este una dintre cele mai importante surse de imagini pentru coperți de carte la nivel internațional. Aproximativ una din 50 de imagini licențiate Dreamstime ajunge să fie folosită pentru o carte. Pornim concursul nostru cu gândul și bucuria de a descoperi coperți de carte minunate, precum și pentru a aduce Dreamstime mai aproape de comunitatea designerilor de copertă de carte din România. Suntem onorați de câte ori vedem că o imagine Dreamstime ilustrează coperta unei cărți”, spune Șerban Enache, fondator și CEO Dreamstime.
Etapele concursului:
• 15 septembrie – 30 octombrie – Start înscriere lucrări
• 15 octombrie – 22 octombrie – Coperțile înscrise vor fi analizate, comunitatea votează. Juriul va alege câștigătorul premiului special
• 26 octombrie – Anunțarea câștigătorilor
Regulamentul integral al concursului: toate fișierele JPG încărcate sunt evaluate de către editorii Dreamstime înainte de a fi publicate pe site în secțiunea dedicată galeriei proiectelor înscrise în concurs.
Cine este Dreamstime: fondată în România acum 20 de ani, Dreamstime este cea mai mare comunitate de fotografie comercială și editorială, cu peste 37 milioane de utilizatori și peste 170 de milioane de imagini și clipuri video și audio. Imaginile Dreamstime pot fi folosite în numeroase scopuri precum materiale publicitare, social media, ilustrare de site-uri, prezentări, design interior, ilustrare de articole sau știri.
Mai multe informații despre fotografia stock și biblioteca de imagini Dreamstime. Mai multe detalii despre concurs.
There are no comments
Add yours