comic con feature

East European Comic Con 2022: invitați, ce se întâmplă și cele mai cool produse dedicate supereroilor

A început numărătoarea inversă până la cel mai mare eveniment dedicat pasionaților de filme, seriale, benzi desenate, anime, manga, jocuri video, cosplay, board games, cultură japoneză, K-Pop, Youtube și cam tot ce înseamnă „cultura” internetului.

Aflat la a zecea ediție, East European Comic Con reunește actori internaționali de renume din serialele și filmele preferate, pune la cale o competiție regională de gaming, testări ale celor mai noi jocuri, nelipsitul concurs de cosplay pentru cei care vor să se transforme în personajele preferate și posibilitatea de a-ți completa colecția cu cele mai cool produse.

Cine vine la East European Comic Con 2022?

Anul acesta, actorii care își dau întâlnire cu publicul din România la Comic Con, care vor sta la povești în cadrul panel-urilor, vor face fotografii și vor oferi autografe, reprezintă seriale de succes ca Game of Thrones, Supernatural, Lucifer, The Witcher sau Vikings, dar și filme celebre cu mii de fani întreaga lume: Lord of The Rings, Avengers sau Pirates of the Caribbean.

  • Kevin McNally (Pirates of the Caribbean, Supernatural, The Crown, Downton Abbey)
  • Simon Merrells (Lord of The Rings: Rings of Power, Spartacus)
  • Graham McTavish (The Hobbit, House of the Dragon, The Witcher, Lucifer)
  • Ross Marquand (Avengers, The Walking Dead, What If…)
  • Clive Standen (Vikings, The Walking Dead)
  • Inbar Lavi (Lucifer, Prison Break)
  • Lucy Martin (Vikings, Riviera)
  • Și Elon Munskey – primul NFT care vorbește la un eveniment Comic Con

Ce se întâmplă la East European Comic Con?

Credit: East European Comic Con Facebook

Convenția Comic Con de la București va cuprinde diverse standuri expoziționale, o zonă de IT și gaming, o zonă dedicată artiștilor, o zonă dedicată actorilor, pentru poze și autografe, scena principală, unde invitații discută cu publicul, zona dedicată Japoniei, zona premium, dar și o zonă exterioară, cu un festival de street food pe măsură.

Dacă ești pasionat de cultura japoneză, la Comic Con 2022 te așteaptă o mulțime de activități și surprize, de la anime și manga la taiko, shodo, iaido, origami, gastronomie, tradiții, jocuri și concursuri. Mai mult de atât, va avea loc cea mai mare degustare de ceaiuri japoneze din Europa, șansa de a avea o experiență Tanabata – să-ți pui o dorință în stil tradițional japonez, dar și proiecții anime.

Ce produse găsești la standul Cărturești Comic Con?

Sărbătorim și anul acesta lumea fantastică pusă în scenă de Comic Con cu un stand Cărturești care aduce la un loc o selecție de produse și accesorii fun pentru fanii jocurilor, serialelor, seriilor manga și benzilor desenate care ne țin cu sufletul la gură. Fie că ești fan Avengers, Eternals, Star Wars, Batman, World of Warcraft, Naruto, One Piece, Death Note, Sandman sau the Witcher vei găsi aici o lume dedicată eroilor tăi.

Comics

Câteva dintre seriile de benzi desenate aflate la standul Cărturești de la Comic Con București:

Marvel-verse: Iron Man, Marvel Comics

Poți comanda volumul aici.

Iron Man este unul dintre cei mai mari super eroi din universul Marvel, iar în Marvel-verse: Iron Man vei descoperi aventurile sale pline de suspans. De la momentul în care Tony Stak a creat prima versiune a armurii Iron Man, până când a făcut echipă cu Spider-Man pentru a-l prinde pe Radioactive sau lupta cu terifiantul Doctor Doom.

The Amazing Spider-Man Epic Collection de Stan Lee

Poți comanda volumul aici.

În 1962, între paginile unei benzi desenate căreia i-a fost, inițial, anulată lansarea, Stan Lee și artistul Steve Ditko au dat naștere unuia dintre cei mai iubiți eroi din cultura populară americană – The Amazing Spider-Man! Peter Parker este un tânăr timid cu puterile incredibile ale unei arahnide, care salvează vieți și luptă împotriva răufăcătorilor, trecând în același timp și prin toate provocările și presiunile unui adolescent obișnuit. The Amazing Spider-Man Epic Collection te poartă în lumea fantastică a lui Peter Parker încă de la început.

Moon Knight de Cullen Bunn

Poți comanda volumul aici.

Unul dintre cei mai misterioși eroi din Marvel – Verse este Moon Knight / Marc Spector, un fost soldat cu tulburare de personalitate multiplă, afecțiune care îl face să-și schimbe comportamentul în diverse momente. Este mai degrabă un antierou justițiar decât un erou clasic și, ca urmare a puterilor sale, acționează doar noaptea. Cu o poveste centrată pe mitologia egipteană, Moon Knight te poartă într-o aventură incredibilă, în timp ce trece de la o identitate la alta: milionar, mercenar, șofer de taxi sau justițiar mascat.

Seria The Sandman de Neil Gaiman

Poți comanda seria aici.

The Sandman, capodopera lui Neil Gaiman, este unul dintre cele mai apreciate romane grafice ale tuturor timpurilor, care a impus un standard pentru un fantasy matur în domeniul benzilor desenate. Seria Sandman, ilustrată de artiști excepționali, este un amestec fascinant între mitologia modernă și cea veche, ficțiune contemporană, drama istorică și legendă. În centrul acțiunii, de cele mai multe ori se află Dream, cunoscut și ca Lord Morpheus, Regele Viselor, o personificare antropomorfă a conceptului de visare.

Watchmen de Alan Moore

Poți comanda seria aici.

Seria de benzi desenate neo-noir creată de Alan Moore și Dave Gibbons a influențat întreaga industrie a romanelor grafice cu o poveste inteligentă și întunecată care se adresează adulților. Publicată de DC Comics în 1986, seria Watchmen a fost citată drept „momentul în care cărțile de benzi desenate au crescut”. Profunzime psihologică, realism, ilustrații uluitoare, toate acestea fac din Watchmen o capodoperă a poveștilor cu super-eroi.

Manga

Pasionații de manga se vor putea delecta cu o întreagă selecție a celor mai populare serii. Fiecare dintre acestea explorează povești complexe, cu turnuri de situație la tot pasul, care, ilustrație după ilustrație, te vor purta printr-o mulțime de emoții.

Attack on Titan de Hajime Isayama

Vârsta recomandată: 14-16 ani, 16-18 ani

Poți comanda seria aici.

Clasica serie Attack on Titan te așteaptă la standul Cărturești cu toate volumele așadar, dacă ai în plan să-ți completezi colecția, spor la explorat! Attack on Titan este un anime plasat într-o lume în care omenirea trăiește în orașe înconjurate de ziduri enorme ca o apărare împotriva titanilor, creaturi umanoide gigantice care mănâncă oameni aparent fără motiv. O poveste originală și bine gândită, cu personaje imprevizibile care trec prin tot felul de situații limită.

Naruto de Masashi Kishimoto

Vârsta recomandată: 14-16 ani, 16-18 ani

Poți comanda seria aici.

Naruto a debutat în 1999 în paginile Shōnen Jump, cea mai populară revistă manga din Japonia și a urcat rapid în topul preferințelor cititorilor. În prezent, aventurile lui Naruto Uzumaki și ninjii din satul Konoha se bucură de milioane de fani în întreaga lume. Naruto Uzumaki este un ninja adolescent, imprevizibil și hiperactiv, care caută constant recunoaștere și care visează să devină Hokage, un ninja considerat liderul satului și cel mai puternic dintre toți.

Jujutsu Kaisen de Gege Akutami

Vârsta recomandată: 16-18 ani

Poți comanda seria aici.

Jujutsu Kaisen, una dintre cele mai noi serii manga, te poartă într-o lume fantastică în care spiritele blestemate se pot hrăni cu oameni. Din fericire există Jujutsu, o școală misterioasă de vrăjitori, creată pentru a proteja existența precară a oamenilor. Yuji Itadori este hotărât să salveze lumea de spiritele blestemate, dar descoperă că cel mai bun mod de a o face este să-și piardă încet umanitatea și să devină el însuși unul.

Vagabond de Takehiko Inoue

Vârsta recomandată: 16-18 ani

Poți comanda seria aici.

Bazată pe romanul Musashi al lui Eiji Yoshikawa, Vagabond este o serie manga japoneză scrisă și ilustrată de Takehiko Inoue. Seria prezintă o relatare fictivă a vieții spadasinului japonez Miyamoto Musashi și o incursiune fascinantă în lumea artelor marțiale. Vagabond s-a vândut în peste 82 de milioane de exemplare în întreaga lume, fiind una dintre cele mai bine vândute serii manga din toate timpurile.

JoJo’s Bizarre Adventure de Hirohiko Araki

Vârsta recomandată: 16-18 ani

Poți comanda seria aici.

Seria JoJo’s Bizarre Adventure creată de Hirohiko Araki se remarcă printr-un stil unic și extravangant chiar și pentru o serie manga. Hirohiko Araki s-a inspirat dintr-o varietate largă și eclectică de surse cum ar fi: sculptura barocă, westernuri, filmele Giallo, muzică clasică, rock & roll, genul horror și multe altele.

Bungo Stray Dogs de Kafka Asagiri

Vârsta recomandată: 16-18 ani

Poți comanda seria aici.

Cu ilustrații realizate de Sango Harukawa, seria Bungo Stray Dogs îl are în prim plan pe Atsushi Nakajima, un tânăr cu capacitatea de a se transforma într-un tigru. El se alătură unui grup de oameni cu puteri supranaturale, care fac parte dintr-o agenție secretă de detectivi însărcinați cu rezolvarea celor mai ciudate mistere.

Alte produse și accesorii fun pe care le vei găsi în regatul Cărturești de la Comic Con:

  • Căni cu personajele preferate – printre accesoriile care îți fac viața mai frumoasă se numără și cana pe care să o ai mereu la îndemână atunci când vrei să te bucuri de cafea sau ceai ca un adevărat super erou. Fie că ești fan Naruto, Sailor Moon, Jujutsu Kaisen sau Attack on Titan vei găsi o cană cu un design original dedicată eroilor tăi.
  • Figurine – nu vor lipsi nici figurinele cu cele mai îndrăgite personaje din benzi desenate. 
  • Postere cu Batman, Naruto, Demon Slayer sau Jujutsu Kaisen
  • Tricouri și hanorace
  • Albume și ghiduri inspirate din jocuri video: descoperă tărâmul Azeroth și explorează universul fantastic al celui mai popular joc online de role-play din lume, World of Warcraft sau intră în universul horror al jocului Five Nights at Freddy’s și află cele mai ascunse secrete. 
  • O selecție de cărți dedicate culturii japoneze, de la artă, arhitectură, design grafic, fotografie sau gastronomie. Printre acestea se numără: The Art of Yoco, Hell in Japanese Art, Science Fiction Illustration, Silent World. Beautiful Ruins of a Vanishing World, Nobu Vegetarian Cookbook.

Ia-ți prietenii și vino să ne vizitezi pe tărâmul dedicat pasiunilor tale! Explorează volume de manga și comics, figurine, căni, postere, carnete și gadgeturi care poartă simbolurile eroilor tăi preferați.

East European Comic Con România a avut loc în perioada 26-28 august la Romexpo. Mai multe detalii găsești aici.

Fie că ai ajuns sau nu la EECC îți aducem minunățiile de la Comic Con la un click distanță. În perioada 29 august – 5 septembrie descoperă promoția 2+1 pentru titlurile în limba engleză de Comics și Manga. Cumperi trei volume Manga sau Comics, dar plătești doar două, iar cel cu prețul cel mai mic va fi din partea Cărturești.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.