Efterklang, Piramida

Îi ascult pe băieţii ăştia de pe la jumătatea anilor 2000, de la Tripper încoace, dar niciodată n-am făcut pentru vreun album de-al lor ceva ce poate semăna a obsesie. Poate e şi „vina” noii lor case de discuri 4AD (unde înregistrează şi ireala Annie Clark), poate Casper, Mads şi Rasmus pur şi simplu au păşit în altă vîrstă, cert e că Piramida ajunge într-o zonă sonoră unde contrariile se armonizează într-o stranie frumuseţe deopotrivă iluminat-întunecată, austeră şi armonioasă, glacială şi graţioasă, izolată şi insolită,

Povestea din spatele acestui album tinde să capete deja conturul unei legende pop. Piramida este, de fapt, numele unei vechi aşezări miniere ruseşti abandonate peste noapte acum nişte ani, aşezare situată pe insula Spitsbergen din Arhipelagul Svalbard (unde ajungi dacă navighezi din  Norvegia spre Polul Nord). Băieţii au văzut nişte imagini cu acest orăşel-fantomă (de altfel, booklet-ul albumului conţine fotografii de acolo realizate chiar de Casper şi Rasmus) şi au mers pe insulă într-un fel de expediţie de cercetare bio-muzicologică să culeagă sunete ce au stat la baza albumului produs ulterior într-un studio, fireşte, berlinez.

Locul sfinţeşte sunetul, aş putea spune, pentru că multe din sunetele auzite pe acest album conceptual atmosferic despre izolare, abandon şi căutare de sine nu sînt, de fapt, produse de instrumente. Aşa cum prin anii 80, băieţii de la Depeche Mode băteau şantierele şi complexele industriale germane înregistrînd sunete de ţevi şi bucăţi de fier lovite de tot felul de suprafeţe, şi danezii noştri s-au folosit de obiectele şi spaţiile acustice găsite pe insulă pe care le-au mixat cu sunetele instrumentelor clasice sau cu cele sintetice. Butoaie goale şi bare de metal (pe „Hollow Mountain”), rezervoare de petrol (pe „Sedna”), sticle şi felinare (pe „Told To Be Fine”), păsări marine şi animale polare, vîntul strecurat printre fiorduri – toate contribuie, într-un fel sau altul, la bogăţia acustică a acestui album pe care se pot auzi (pe „Apples”, spre exemplu) inclusiv notele unui pian găsit într-o sală de concert abandonată, pian la care nu s-a mai cîntat de aproape un deceniu. Sunete niciodată auzite, produse de obiecte nedestinate muzicii, totul sintetizat foarte rafinat şi produs cu mare măiestrie, astfel încît să nu-şi trădeze umilele origini sonore.

Alchimie acustică scandinavă – asta se poate asculta pe acest minunat album (aflat în top10-ul meu personal de anul trecut) unde ritmurile au o anume calitate introspectivă baladesc-dramatică, iar armoniile corale în falsetto conferă pasajelor dimensiunile unor disco-reverii orchestrate neo-clasic cu elemente sonore neindentificate.

P.S. Două lung-metraje experimentale, realizate împreună cu Vincent Moon, An Island, 2010, și The Ghost of Piramida, 2012, documentează şi vizual toată această explorare a trupei prin spaţiile sunetelor latente în care trăim.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.