Fata tacuta

Untitled

Joi, 29 noiembrie, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur Verona 13-15) din Bucureşti va avea loc lansarea romanului Fata tăcută, de  Peter Høeg , apărut recent în colecţia Romanul Secolului XXI a Editurii Univers. Peter Høeg,  un nume de prim rang al literaturii contemporane, este cunoscut cititorilor din lumea întreagă datorită bestsellerului Cum simte domnişoara Smilla zăpada.

Vor prezenta: Ioana Pârvulescu şi Grete Tartler

Va modera: Oana Boca

„Un roman ca Fata tăcută, în care se întrepătrund ştiinţa, erudiţia şi revelaţiile, putea fi scris numai de Høeg.“   (Publisheris Weekly

„Descris de criticii europeni ca un roman postmodern, Fata tăcută a fost comparată cu cărţile lui John Barth şi Thomas Pynchon pentru jocul cu detaliile şi firul narativ plin de dislocări (…). Paginile sale sunt pline de referinţe despre teologie, muzică, filosofie, cultura pop şi ştiinţă.“  The Times

Peter HØEG (n. 1957, Copenhaga) a debutat în 1988, cu volumul Reprezentare despre secolul al XX lea, care a fost tradus şi sub titlul Istoria viselor daneze. A publicat apoi Povestiri despre noapte, care a atras atenţia criticii asupra sa şi i a adus mai multe premii literare. Însă cartea care l a consacrat în plan internaţional, a fost tradusă în peste treizeci de ţări şi a rămas timp de douăzeci şi şase de săptămâni în lista de best sellers a ziarului New York Times a fost Cum simte domnişoara Smilla zăpada, publicată în 1992. A mai scris romanele Marginalii (1993), Femeia şi maimuţa (1996), Fata tăcută (2006) şi Copiii paznicilor de elefanţi (2010).

Fata tacută – traducere din limba daneză, prefaţă şi note de Grete Tartler

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.