expo_szentes zagon_carturesti_afis web

7 – O PIC(ă)TURĂ PE ZI – expo de Zágon Szentes

7 lucrări. Câte una pe zi sau toate deodată. Picturi, dar și picături. Pic-pic și, deodată, marea în ceainărie.

Balena. Insula și orașul ei. Toți cașaloții. Leul și elefantul. Parcă toate poveștile din cărțile de pe rafturi se varsă în picturile lui Zágon Szentes. E multă culoare, bate și soarele.

Treceți să le vedeți între 7 august și 7 octombrie la Cărturești Cluj. Iar dacă vă plac mult, le puteți lua acasă sub forma unui calendar de perete.

expo_szentes zagon_carturesti_afis web

„Zágon Szentes este un artist vizual, activ în mai multe medii, de la pictură şi grafică la design grafic şi fotografie. Este cunoscut şi ca autor al mai multor sute de coperţi pentru volume de literatură contemporană. (http://zagonszentes.ro/)

Selecţia pentru expoziţia 7 (o pic(ă)tură pe zi) acoperă lucrări realizate în ultimii patru ani. Cu toate acestea, expoziţia nu este o retrospectivă în manieră liniară, ci mai degrabă o selecţie de lucrări pe aceeaşi temă, unde principalele elemente de vocabular vizual apar ca un leitmotiv.

Subiectele principale pe care le-a abordat Zágon Szentes de-a lungul carierei sale sunt foarte variate, totuşi portretul şi autoportretul fac parte dintre temele cele mai vechi şi constante ale acestei mitologii private. Tablourile din această expoziţie sunt continuarea acestei căutări pe tema autocunoaşterii.

Picturile din seria Frutti di mare, realizate în acrilic, sunt de fapt un exerciţiu de auto-examinare şi auto-reflecţie. Motivele centrale din picturi apar ca alegorii ale personalităţii sale, fie că este vorba de un fragment dintr-un oraş mediteranean, o aeronavă, un labirint, sau o caracatiţă, toate reprezintă roluri diferite ale personalităţii pictorului.

Se zice că la Chagall, dintre cele patru elemente (aer, apă, foc, pământ) apare numai aerul. În tablourile lui Chagall întâmplările se petreceau în aer, între cer şi pământ. În lucrările lui Zágon Szentes, la toate acestea se adaugă şi apa, adică marea. Leitmotivul acestor lucrări este marea şi insula. Cu siguranţă, nimic din toate acestea nu este întâmplător. Locul unde a realizat marea majoritate a acestor picturi este micul oraş Jelsa de pe insula Hvar din Croaţia, unde se întoarce în aproape fiecare vară pentru a lucra în linişte.” (Ágota Zakariás)



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.