Bucuresti in vis, in realitate, in amintiri – expozitie de Stepan Vrbicky
Štěpán Vrbický este un artist ceh care are o legătură specială cu Bucureştiul. În timpul rezidenței sale artistice în capitală, în 2011, Štěpán Vrbický a desenat realitatea orașului așa cum o percepea pentru prima dată, cu ochii unui străin. Nimic deosebit în asta. Ceea ce e mult mai interesant este că cele două săptamani petrecute în București nu reprezintă singura perioadă în care mâinile artistului au fost ocupate cu străzile, piețele sau parcurile acestui oraș. Înainte de a păși în București, Vrbický și-a schițat câteva imagini ale orașului care apăruseră la granița dintre vis și imaginație. Aşa cum spune chiar el într-un interviu, o dată ajuns în Bucureşti a trebuit să se descotorosească de mecanismul mental care îl ajutase în prima etapă, înlocuind impresiile cu realitatea. Pentru a completa proiectul cu o a treia dimensiune, acesta a realizat, la doi ani de la vizita in Bucureşti, o nouă serie de imagini, aşa cum sunt ele păstrate în amintirea lui.
Artistul descrie proiectul ca „o colecție de desene despre gândire orientată în trecut, prezent şi viitor, adaptată unei locaţii”. Fiecare din cele trei perioade este reprezentată prin aproximativ 15 schiţe în creion, alb negru şi color, într-un stil propriu care poate fi descris ca hiperrealistic. Expoziţia ne prezintă, pe lângă modul propriu al lui Štěpán Vrbický de a vedea Bucureştiul, un exerciţiu de imaginaţie şi observaţie. În ciuda faptului că proiectul a început acum mai mult de doi ani, aceasta este prima expoziţie a artistului ceh în România.
4.04 – 4.05 2013
Vernisaj: 4 aprilie / 19:30 / Librăria Cărturești
There are no comments
Add yours