IG post (2)

De 1 decembrie, Cărturești te invită la SHORT. Ziua națională a prozei scurte

Vineri, 1 decembrie, ora 10:30, te așteptăm în Cărturești Verona, la SHORT, printre pagini de proză scurtă, la o defilare de texte ale autorilor acestui gen literar incitant. Vom petrece 5 ore în compania a 10 scriitori care au publicat recent sau au în lucru un volum de proză scurtă.

În ultimii ani, popularitatea prozei scurte e în creștere. E un gen literar care oferă o deconectare de la viteza zilelor, ușor de parcurs – în mijloace de transport, aeroporturi sau gări, în cafenele sau acasă, după o zi aglomerată, ori în concedii. Poate împrumuta trăsături de la poezie sau roman. E simplu sau complicat să scrii proză scurtă? Ce distanță este între un roman și un volum de proză scurtă? Ce spațiu ocupă proza în viața scriitorilor? Ce calități are ea?

Răspund: Alex Olteanu, Mihaela Buruiană, Florin Iaru, Maria Orban, Dorica Boltașu, Augustin Cupșa, Remus Boldea, Cătălin Pavel, Ana Maria Sandu, Marius Chivu.

Întreabă: Iulian Tănase.

„O proză scurtă e un fragment de consistența unui întreg. Povestea (personajului principal dintr-o proză scurtă) a început cu mult înainte de prima frază și se va încheia nu știm la cît timp după ultima frază, foarte rar se întîmplă să asistăm în calitate de cititori la nașterea personajelor și nici la moartea lor nu sîntem invitați de fiecare dată, deși s-au mai văzut cazuri (Moartea unui funcționar, de A.P. Cehov, Lumina e ca apa sau Urma sîngelui tău pe zăpadă, de Gabriel García Márquez și așa mai departe). Dar cîte povești, aparent independente una de cealaltă, nu se întîmplă într-o viață de om și o proză scurtă exact asta și face: pune un fascicul intens de lumină pe un fragment relevant din viața unui personaj. Și e cu atît mai bine dacă celui/celei care citește o proză scurtă nu i se oferă șansa de a trage vreo concluzie.” (Iulian Tănase)

SHORT. Ziua Națională a Prozei Scurte este un eveniment derivat din festivalul de proză scurtă cu același nume – SHORT, demarat în 2019 de Cărturești. Maratonul de proză scurtă din 1 decembrie se află la cea de-a treia ediție și este realizat în colaborare cu platforma „5 minute de literatură.”

Edituri partenere: Polirom, Humanitas, Nemira, Trei.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.